ERAI AȘA DE FRUMOASĂ

 

Ce frumoasă erai!

Și când curgeai prin mine

ca un izvor,

cântau violine, dansau arlechine

și de tine, iubito,

mi-era așa de dor

Și când erai lângă mine,

și când nu erai,

și când vântul te purta

pe aripile lui

în raiul meu sincer,

erai așa de frumoasă,

cum e în noaptea întunecoasă 

un înger

29 iunie 2024 (r)

LA FEREASTRA INIMII

 

Un gol imens se-ntinde în idee

și cad în el și nu mă mai opresc,

a înflorit de spaimă-o azalee

și nu te văd să-ți spun că te iubesc

ca la-nceputul lumii clandestine

când înflorise-o stea albastră,

și orice tren care din cosmos vine

te are doar pe tine la fereastră

Și fiecare pasăre suavă

ce taie aerul cu dor flămând,

spune luminii întâmplarea gravă

de-a ne iubi în fiecare gând

Și nu mi-e teamă că de-atâtea ori

o să mă sting pe rugul gurii tale;

să nu rămânem visului datori

mi-arunc în foc cămașa de petale

să nu mai fiu nici om, nici altă fiară

ce-n colți își strânge fluturii, și-n pântec,

să fiu doar înrobirea de vioară

ce-ți intră-n trup și se coboară-n cântec

cum au căzut în grotele ideii

doi îngeri răstigniți pe-un curcubeu;

au înflorit sălbatici călțuneii

deasupra sufletului meu

Și totuși stau de veghe două umbre

căzute de pe cerul spaimei gri,

și toate diminețile sunt sumbre

de câte ori tu pleci și întârzii

Și trag calea ferată înspre tine

și plânge-n amintire-o floare albastră,

că orice gând ce emigrează-n mine

te are doar pe tine la fereastră...

28 iunie 2024 (r)

AMURGUL ÎNGERILOR

Priveam amurgul invadat de îngeri

și mă striga și îmi făcea cu mâna,

și se zbătea în buza nopții luna,

strivită de iluzii și înfrângeri

Tu, inimă, abia mai bați de spaimă,

din cer nu s-a întors nicio solie,

miroase universu-a iasomie

și-s numai eu la cina cea de taină

În loc de nasturi, fluturii încheie

ce-a mai rămas din zborul clandestin,

și de-am putea, chiar ne-am iubi puțin

pe-un pat de flori, iubita mea femeie

Și de atâta patimă să sângeri,

și dorul să ne are ca un plug,

să arzi în mine, ultimul tău rug,

răpusă de iluzii și înfrângeri...

24 iunie 2024

DACĂ AȘ MAI TRĂI O SINGURĂ ZI PE PĂMÂNT

Dacă aș mai trăi o singură zi pe pământ,

te-aș chema,

te-aș îmbrățișa,

te-aș săruta

și

aș lua-o de la început

că și în ultima zi de pe pământ

mi-ar fi dor de tine

Și dacă îngerul ar veni,

nu aș pleca cu el,

aș rămâne cu tine

și

aș lua-o de la început;

te-aș îmbrățișa,

te-aș săruta

și mi-ar fi dor de tine...

22 iunie 2024

DE MÂNĂ NUMAI VÂNTUL TE VA ȚINE

Se poate să fi fost o nălucire,

Ecou al umbrei mele de proscris,

Sau poate-am adormit și a fost vis,

Doar eu să fi crezut c-a fost iubire

Și totuși m-am pierdut pe marea ta,

Corabia de fluturi am condus-o,

Și-ai fost și tu, căci te-am văzut, intruso,

Chiar de-ai fost tu, păreai altcineva

Îmi adormeai în brațe la amurg,

Parfumul tău îmi stăruie în sânge,

Și-n cântecul acela care plânge

Doar păsări călătoare se mai scurg

Atâtea flori s-au prăpădit în glastră

Tot așteptând definitiv să vii,

Dar tu întotdeauna întârzii,

Tu, floarea mea, din toate mai albastră

Și ce-ar fi trebuit să fie veșnic,

O clipă a fost, nimic mai mult,

Surprins de-al inimii tumult,

Abia de-s o lumină într-un sfeșnic

Acum că pleci, reintră în mulțime,

În mine vei rămâne prin ce-am scris,

Tot navigând pe sensul interzis

De mână numai vântul te va ține...

17 iunie 2024

SUFLETUL A ZBURAT CU TIMPUL ÎN GHEARE

Dormeam în munții inimii, iubito,

Cădeau din suflet florile de tei,

Timpul privea pe fereastră

Dinlăuntrul ochilor mei

Cineva m-a mângâiat cu gingășie,

N-am aflat cine a fost că a plecat,

Mi-au crescut aripi de înger,

Cu acele aripi te-am îmbrățișat

Sufletul a zburat cu timpul în gheare,

Nu mai aveam trup, eram lumină,

Cântau asurzitor furtunile pe mare

Și-n mine se zbătea o sulfină

”Cine ești”, întreabă ecoul,

”De nu vrei s-asculți înserarea?”

Dormeam în poiana de flori

Și curgea din mine mirarea....

15 iunie 2024

NU MAI DORMIȚI

 

Nu mai dormiți în front și nici pe rând!
Din somnu-acesta se vor naște monștri,
Copiii voștri vor fi slugi curând,
Dacă votați din nou ca proștii

Dormiți și nu încetați să vă mirați,
Că viața e mai grea cu fiecare somn,
Pe sufletele noastre voi scuipați,
Eu n-am vrut să vă fiu vreodată domn

Atâta doar, am vrut să nu dormiți,
Să vă schimbați în bine viitorul,
Dar refuzați din somn să vă treziți
Și vă numiți, în mod bizar, Poporul

Ce s-o alege din această țară
Pe care-o îngropați în fiecare zi
Cu patimă de sangvinară fiară
Ce își înfige colții în copii?

N-aștept răspuns, că nu vă pasă sigur
Ce va fi mâine pe acest pământ,
Pe care cerul umblă mai nesigur
Și-n care mor speranțele, pe rând

Orbecăiți prin ceața vieții putrezi,
Ca niște cârtițe fugind de soare,
V-am tot privit cu ochii umezi,
Indiferența voastră însă doare

Prea multă lașitate și minciună,
Prea multe vorbe spuse în răspăr,
Toată otrava-n mine se adună,
Iar vouă vă e frică de-adevăr

N-abandonez, că sunt croit din stâncă,
Dar nu-mi mai dați motive ca să lupt,
În mine rana-i zilnic mai adâncă
Și-un șarpe roșu visele mi-a supt

Că-n vremea-n care stând pe baricade
Cu arma minții înfruntând netoți,
Voi tot făceați cu timpul meu rocade
Și i-ați votat, mereu, pe mafioți

M-ascund în sanatoriul vieții mele
Să mă refac și după acest război,
Căci vor veni aceleași vremuri grele
Și-am să le-nfrunt din nou ca un strigoi

S-aveți motive într-o altă seară,
În care vă hrăniți tot cu sperjur,
Să m-aruncați de pe aceeași scară
De unde v-a plăcut cât de subtil înjur

Nu mai dormiți, c-o să rămâneți Nimeni,
N-o s-auziți vreodată acel glonț,
Care-a străpuns mulțimile de tineri
Și a fugit cu viitoru-n clonț

Nu mă găsiți în găurile negre,
M-am încuiat cu totu-n lumea mea,
Cheia-i secretul unei vieți integre
Și, în definitiv, poate-i mai bine așa

Dar nu uitați la ora marii drame,
Când vreți la luptă să porniți,
Să vă-ncuiați, din nou, trei zile-n crame,
Pe urmă un mileniu să dormiți

Că-i somnul dulce când visezi flămând,
Cum în belciuge sunt striviți ai noștri, 
Veți fi îngenuncheați și voi curând,  
Căci somnul națiunii naște monștri

De aceea eu vă zic a mia oară,

Calea dreptății n-o mai rătăciți,

Din iarna vieții voastre faceți vară; 

Trezește-te, popor de adormiți!


7 iunie 2016/2 iunie 2024

DE-AR FI SĂ MOR CA FLUTURII

De-ar fi să mor ca fluturii, pe-afară,

Să mă-ngropați în flori de primăvară!

Din ochi să-mi crească luminări de maci

Și umbră-mi fie ultimii copaci

Din ghiocei cununi să-mi puneți

Și mergeți mai departe, nu rămâneți!

Că se aprind luminile-n amurg

Și eu mă înalț spre stele curg

Sunt pasăre deja, fir de ferigă;

Nu auziți cum îngerii mă strigă?

Nu auziți cum plânge-un curcubeu

Deasupra sufletului meu?

De-ar fi să mor cu brumele de toamnă

Să mă-ngropați în suflet, blândă doamnă!

Să nu-mi mai fie niciodată frig

Și-n visele pierdute să te strig.

De-ar fi să mor în plină iarnă

Când timpul peste mine se răstoarnă,

Să ningă mult, atât de mult încât

Planeta să o ia de la-nceput.

Și să se facă primăvara vară

Prin fluturii ce-au înviat afară

Și să mă întorc cu luminări de maci

În sufletele oamenilor dragi...

1 iunie 2024 

CÂND VÂNTUL ADIE PRIN SUFLET

Când vântul adie prin suflet,

amintește-ți de mine

chiar dacă te-am ascuns atât de adânc

în inima mea

S-ar putea să mă doară,

să vibrez ca un arc 

și să plâng,

dar tu nu o să asculți

pentru că te-ai ascuns

atât de adânc

în inima mea,

printre flori albastre 

și îngeri desculți

Acolo 

nu va putea intra niciodată

o altă rază de soare,

chiar dacă toată dragostea mea

nu a putut opri

timpul să nu se înece în mare

1 iunie 2024