Măturătorii au abandonat frunzele pe trotuar.
Din spatele inimii, departe de soare,
bătea un vânt dulce-amar
risipindu-le care încotro, la-ntâmplare
Unele s-au izbit cu fruntea de ziduri
până au amețit de atâta zbatere,
altele prăbușit printre riduri
și-au tăiat orizontul, redevenind catere
Pe râu au căzut melancolice cele arămii,
călătorind, fără să știe de ce, înspre mare,
ducând cu ele vise târzii
chiar dacă amintirea le doare
Cele galben-verzii au înercat să se ridice din colb,
să călătorească înapoi în copaci,
dar cerul e un fluture orb
din care ecoul întreabă: ”Ce faci?”
Niciun răspuns, nicăieri niciun înger
nu spune cât mai este de mers;
de atâtea dureri și înfrângeri
cad frunzele din noi în Univers...
11 septembrie 2026
