De-ai să-mi cobori în suflet, desculță și fragilă,
nu-mi călca în picioare visele, nu!
Fii acea fiară agilă
ce ucide în liniște. Fii tu!
Nu lăsa urme care dor,
nu-ți lăsa colții să-mi sfâșie pielea subțire!
Fii tu în ciuda tuturor,
lasă-mi puțină iubire!
Oricum nu știi ce să faci cu ea
și o duci în suflet povară.
Fii tu până la capăt, draga mea,
fii rouă albastră, fii fiară!
31 august 2026
Când vine toamna se-ntâmplă ceva,
plâng stelele-n cer, draga mea
Nu se aprind nicăieri licurici
și parcă nici eu nu mai sunt de aici
Nimic nu mai pare sublim,
cu greu dau refresh la destin
Sunt frunze căzânde-n abis
ca-n poemul acela de nedescris
pe care l-am rostit când pe lume erai
floare pe câmp, evadată din rai,
ce-nfloreai printre fluturi și rouă;
nimic nu mai e, în suflet îmi plouă
Când vine toamna se întâmplă ceva,
plâng frunzele-n noi, draga mea!
Sufletul e un vultur rănit
și ce mult, cât de mult te-am iubit!
31 august 2026
Desculț printre îngeri calc frunzele moarte,
vara se ascunde de mine în carte.
Plouă, dar nicăieri nu apare vreun curcubeu,
o toamnă devreme e-n sufletul meu
În sus și în jos păsări călătoare cerșesc
un drum de lumină, dar nu se zăresc
raze sublime de soare pe care
trec îngeri croindu-și cărare
Doar vântul mai bate în ritmul știut,
tremură vinul zdrobit în vase de lut;
o lună bolnavă se așază pe casă;
pe unde ești, iubita mea frumoasă?
Să mă scoți dintre cuvintele acestea,
să nu mai fie tristețe-n povestea
cu frunze și brume și neguri și ploi
prin care trec singur, urmărit de strigoi
31 august 2026
