luni, 16 noiembrie 2026

Sămânța adevărului


 

MAI RĂMÂI O CLIPĂ

Toate visele se adeveresc într-o zi,

păsările călătoare zboară invers,

vor ajunge în mine să știi,

într-un tragic și ultim demers


Acolo sunt prăpăstii adânci

în care vulturii au pierit,

sufletul se zbate sub stânci

și nu mai știu nici dacă m-ai iubit


Refren:

Mai rămâi o clipă, te rog,

rugul în flăcări te vrea,

sufletul se zbate olog,

rămâi încă o viață, draga mea!


Mâine nu va mai fi ce e azi,

doar cenușă amară și fum,

de-o febră-n amurg o să arzi

că-n tine se zbate un drum


Dacă ajungi în cele din urmă aici,

lasă dorul să curgă prin tine

și-o să aprind în cer licurici

 ca să te poți muta definitiv în mine


16 noiembrie 2026

sâmbătă, 14 noiembrie 2026

Poem de dragoste


 

Pe când umbra era doar un ecou 2015


 

NOAPTE DE NOIEMBRIE

Plouă... plouă... plouă necontenit

cu tot ce am fost, cu tot ce-am iubit

Amestecat cu frunzele-n noroi

împart tot întunericul la doi


Păsări de pradă coboară în sânge,

plouă și aud orizontul cum plânge

Și cocorii se aud, dar nu plâng,

își duc viața-n spate, pe rând


Plouă infernal și-n hemoglobine

cu urme lăsate de tine

S-atâtea dâre încuiate-n drumuri

plouă cu sălbatice ruguri


Vino-n noiembrie sau mai bine să nu,

oricum nu mai suntem nici eu și nici tu

Nu se-mparte întunericu-n două;

cu noaptea din tine în mine tot plouă ...


14 noiembrie 2026

vineri, 13 noiembrie 2026

PASĂREA PARADISULUI A ZBURAT

Pasărea paradisului a zburat

de pe acea creangă subțire,

a pierit și marea iubire, 

doar amintirile n-au plecat


Încă invadează sufletu-n vis,

ruguri se aprind la o boare de vânt,

tot ce-i frumos se șterge curând,

îngerii fug pe geamul deschis


Nimeni nu știe de ce uneori

pasărea paradisului din sine coboară,

inima și mai tare-o să doară

când plouă din tine cu flori...


Pasărea paradisului a zburat

de pe linia vieții subțire,

a luat cu ea și-o iubire 

din care niciodată n-am plecat


13 noiembrie 2026

joi, 12 noiembrie 2026

TRECUT

Rămân în noi trăiri ale unui timp ce s-a dus;

în urmă lumină, înainte apus

Și-i prea târziu să ne înțelegem cu adevărat,

îngerii noștri în alt cer au plecat


Amintirile, icoane ale unui timp nemaivăzut,

călătoresc într-un ceainic de lut

Ne răscolesc când noaptea adâncă

dezgroapă tristețea ascunsă sub stâncă


Plătim tribut iluziei de-a fi nemuritori,

cerul nostru se surpă în zori

Ne strângem până devenim atom,

și ducem cu noi tristețea de om


Suntem soldații unor iluzii și doare cumva

lașitatea ce-a trecut prin inima ta

N-ai puterea să riști să te întorci unde ai fi vrut

și tot ce ai fost a rămas în trecut


12 noiembrie 2026