Adi Sfintes
luni, 16 noiembrie 2026
MAI RĂMÂI O CLIPĂ
Toate visele se adeveresc într-o zi,
păsările călătoare zboară invers,
vor ajunge în mine să știi,
într-un tragic și ultim demers
Acolo sunt prăpăstii adânci
în care vulturii au pierit,
sufletul se zbate sub stânci
și nu mai știu nici dacă m-ai iubit
Refren:
Mai rămâi o clipă, te rog,
rugul în flăcări te vrea,
sufletul se zbate olog,
rămâi încă o viață, draga mea!
Mâine nu va mai fi ce e azi,
doar cenușă amară și fum,
de-o febră-n amurg o să arzi
că-n tine se zbate un drum
Dacă ajungi în cele din urmă aici,
lasă dorul să curgă prin tine
și-o să aprind în cer licurici
ca să te poți muta definitiv în mine
16 noiembrie 2026
duminică, 15 noiembrie 2026
sâmbătă, 14 noiembrie 2026
NOAPTE DE NOIEMBRIE
Plouă... plouă... plouă necontenit
cu tot ce am fost, cu tot ce-am iubit
Amestecat cu frunzele-n noroi
împart tot întunericul la doi
Păsări de pradă coboară în sânge,
plouă și aud orizontul cum plânge
Și cocorii se aud, dar nu plâng,
își duc viața-n spate, pe rând
Plouă infernal și-n hemoglobine
cu urme lăsate de tine
S-atâtea dâre încuiate-n drumuri
plouă cu sălbatice ruguri
Vino-n noiembrie sau mai bine să nu,
oricum nu mai suntem nici eu și nici tu
Nu se-mparte întunericu-n două;
cu noaptea din tine în mine tot plouă ...
14 noiembrie 2026
vineri, 13 noiembrie 2026
PASĂREA PARADISULUI A ZBURAT
Pasărea paradisului a zburat
de pe acea creangă subțire,
a pierit și marea iubire,
doar amintirile n-au plecat
Încă invadează sufletu-n vis,
ruguri se aprind la o boare de vânt,
tot ce-i frumos se șterge curând,
îngerii fug pe geamul deschis
Nimeni nu știe de ce uneori
pasărea paradisului din sine coboară,
inima și mai tare-o să doară
când plouă din tine cu flori...
Pasărea paradisului a zburat
de pe linia vieții subțire,
a luat cu ea și-o iubire
din care niciodată n-am plecat
13 noiembrie 2026
joi, 12 noiembrie 2026
TRECUT
Rămân în noi trăiri ale unui timp ce s-a dus;
în urmă lumină, înainte apus
Și-i prea târziu să ne înțelegem cu adevărat,
îngerii noștri în alt cer au plecat
Amintirile, icoane ale unui timp nemaivăzut,
călătoresc într-un ceainic de lut
Ne răscolesc când noaptea adâncă
dezgroapă tristețea ascunsă sub stâncă
Plătim tribut iluziei de-a fi nemuritori,
cerul nostru se surpă în zori
Ne strângem până devenim atom,
și ducem cu noi tristețea de om
Suntem soldații unor iluzii și doare cumva
lașitatea ce-a trecut prin inima ta
N-ai puterea să riști să te întorci unde ai fi vrut
și tot ce ai fost a rămas în trecut
12 noiembrie 2026