sâmbătă, 28 martie 2026

La fel de mult te iubesc


 

NUFĂR ALBASTRU

Uneori nu știi cum ajungi să fii fericit,

dar e atât de bine că ești.

Abia atunci înțelegi că fericirea

nu e doar o carte de povești


Nici nu știi de unde apare,

se strecoară printre gene, în vis,

dispar semnele de întrebare

și nu mai ești intrus prin paradis


Mâna ei albă, ochii ei triști,

luminează ungherele inimii flămânde,

îți deschizi aripile, zbori

peste cerul albastru, neștiind până unde


Și-o să te doară fiecare pas înapoi,

fiecare floare de nufăr albastră

ce te-a smuls cândva din noroi,

și-a spart în zidul inimii o fereastră


27 martie 2026

PLÂNG FLORILE

Plâng florile sub ploaia rece

ca-n povestea de nedescris,

o săgeată prin sânge îmi trece,

sunt singur în vis


Magia demultă s-a stins în zori,

cenușa a-mprăștiat-o vântul,

sufletul mi-a căzut printre nori

și-a plâns lumina îmbrățișând pământul


Numai stelele mai răsar uneori

se înalță și se aruncă în mare

căutând pe acei călători

ce-au căzut ca o lacrimă-n soare


27 martie 2026 

joi, 26 martie 2026

DEGEABA PLÂNGE UN SURÂS DE CHITARĂ

Când tristețea coboară din tăcerile vechi

nicio adiere nu mai înfioară,

inima-i răstignită între ore,

degeaba plânge un surâs de chitară


Perna de lacrimi e plină,

până și ploaia ce-n fereastră izbește

își încuie curcubeu-n vitrină,

sufletul se zbate în clește


Atunci e momentul să se-ntâmple minunea,

în vis să te-ntorci pentru o clipă,

să nu mă înghită genunea,

nu pot zbura c-o aripă


Dar nu mai vii, chiar și visele mint

și nu se aprind felinare,

noaptea e tot mai adâncă

și durerea din suflet mai mare


Degeaba implori să se întoarcă în vis,

zarurile au fost aruncate pe jos,

rămâi ce-ai fost, un proscris

izgonit din omul frumos...


25 martie 2026

TIMPUL A TRECUT CA UN TREN DE MARE VITEZĂ PESTE SUFLETUL MEU

Timpul a trecut ca un tren de mare viteză 

peste sufletul meu 

și l-a tăiat în milioane de bucăți 

din care sângerează câte un curcubeu


O lună amară luminează un colț de inimă,

îngeri desculți pășesc timorați,

undeva se aude un cântec,

sunt singur în munții Carpați


Nu mi-e teamă de nimeni și de nimic,

arcul cu săgeți se leagănă-n vânt,

câteodată țintesc luna amară

altădată o cobor pe pământ


Numai timpul trage semnale de alarmă

și mă-ndeamnă să caut prin cosmos iubirea, 

zborul prin nori mă dezarmă,

abia de-mi lăcrimează privirea


Nu găsesc urmele acelei magii, 

a bătut vântul și le-a șters,

se-nvârte prin mine pământul

și-un tren circulă prin retină invers...


25 martie 2026