Să v-amintiți c-ați fost copii

 

Cartier de îngeri

 

Cheia secretă

 

Abia atunci ne amintim lumina

 

SĂPTĂMÂNA PE SCURT(10/2026)

La moartea lui Mircea Lucescu * V-acuz! *  Imperialismul american * Ultrascurte * Dacii liberi și dracii lideri * Ce au făcut piloții (cu p nu cu chi) de pe nava ARTEMIS II când au fost pe partea întunecată a lunii * Efectele devastatoare ale pandemiei * Iluzia democrației

Războiul fratricid cu Turcia i-a pus capac lui Mircea Lucescu. După meciul cu Austria, într-un moment de sinceritate absolută, a spus că trăiește pentru succes și dacă nu-l are, moare. Din păcate, și de data asta s-a ținut de cuvânt.

Cred că a fost singurul om care a crezut că vom învinge la Istanbul. Noi, ceilalți, am crezut în Mircea Lucescu. În harul, în profesionalismul aproape inuman, în etica lui unică. 

Nu i-am învins pe turci, dar nici n-am fost departe, în ciuda diferenței de valoare evidente dintre unii jucători otomani și ai noștri ca brazii. Ne trebuia un pic de noroc, dar Lucescu și norocul au fost incompatibili întotdeauna. Tot ce a realizat a fost prin muncă susținută, organizare impecabilă și curaj. A fost un creator inegalabil de echipe, poate cel mai mare din istoria fotbalului mondial. Din nimic a creat Corvinul Hunedoara, iar cu resurse diferite a ridicat la rang de legende Dinamo București și Șahtior Donetk. A pus bazele unei filosofii noi în fotbalul italian, punându-și amprenta peste tot pe unde a fost, la Pisa, Brescia, Reggiana și Inter Milano. Massimo Moratti, patronul lui Inter, când a fost întrebat care a fost cea mai mare greșală a lui, a răspuns că a regretat că nu l-a păstrat pe Lucescu chiar dacă înțelegerea fusese limitată de contractul pe care îl avea antamat cu Lippi.

A dovedit cine este și la Rapid, Galatasaray, Beșiktaș, Dinamo Kiev, câștigând și acolo titluri incredibile.  

A antrenat și pe Zenit Sankt Petersburg, punându-și amprenta asupra stilului de joc.

În 1984, a calificat naționala României la Campionatul European, unde ajungeau doar 8 echipe, lăsând acasă Italia, campioana mondială! 

A bătut la porțile Europei cu Dinamo, despre care marele antrenor al Sampdoriei, Boșkov, spunea că va câștiga cu siguranță Cupa Campionilor. Numai că marea echipă s-a destrămat după semifinala de Cupa Cupelor din 1990, iar Lucescu a plecat să-și croiască destinul de mare antrenor european. 

A câștigat Supercupa Europei cu Galatasaray Istanbul învingând Real Madrid. 

A câștigat Cupa UEFA cu Șahtior. În total, are în vitrină 38 de trofee, fiind al treilea antrenor al lumii, după Alex Ferguson și Pep Guardiola!

Etica muncii, pasiunea devastatoare pentru fotbal, nu l-au putut opri nici măcar când a ajuns la vârsta senectuții. După ce a pus bazele noii naționale a Turciei, cea de astăzi, ne-a redat și nouă speranța câștigând cu victorii pe linie grupa de Liga Națiunilor. Numai ghinionul proverbial ne-a împiedicat să nu ne calificăm direct la mondial, deși generația aceasta de fotbaliști pare sub nivelul fotbalului de vârf.

Mircea părea greu de ucis, dar inima lui nu a rezistat înfrângerii cu Turcia. Voia să se întoarcă la Guadalajara unde fusese la mondialul din 1970 ca și căpitan al echipei naționale. 

În viața privată a fost un exemplu de loialitate și decență. Niciodată extravagant, întotdeauna un gentelmen preocupat de binele celor din jurul său. Și-a iubit familia și i-a oferit ceea ce a încercat să le insufle tuturor: educație. 

A fost un model de român plecat de jos, din mahalalele Bucureștilor, care ar trebui multiplicat. În copilărie și adolescență împărțea o singură pereche de teniși cu frații săi. 

În urma lui rămâne cărarea de lumină pe care au călcat copiii lui, de la  Gheorghe Hagi, Andreea Pirlo și mulți alți mari fotbaliști a căror viață nu a mai fost la fel după întâlnirea cu marele om. Căci marea familie a acestui exemplar de educator al fotbalului i-a înglobat, pe lângă soția Nely, fiul Răzvan și ceilalți membri ai familiei de sânge, pe toți aceia care au avut nevoie de un pedagog, fiindcă Lucescu n-a antrenat echipe, a format caractere puternice. Nely și Răzvan s-au considerat parte a acestui destin  și l-au sprijinit când rămânea singur în fața furtunii, căci în viața de antrenor momentele de solitudine, de zbucium, de durere chiar, sunt numeroase.

Orice am spune astăzi despre acest sportiv de excepție, despre marele om, este prea puțin. Faptele lui vorbesc în locul nostru. A sprijinit mulți necăjiți care i-au cerut ajutorul, el știind mai bine ca oricine ce înseamnă sărăcia. S-a implicat în viața creștinilor ortodocși de la Istanbul, convingând autoritățile otomane, în 2004, să redea bisericii construite de Constantin Brâncoveanu în 1692, ”Sfânta Muceniță Parascheva”, destinația inițială.

Astăzi, la marea trecere, întreaga lume a fotbalului îi aduce omagiul binemeritat pentru că  Mircea Lucescu a fost unul dintre acei oameni rari care nu au făcut umbră pământului degeaba.

***

Acuz întreaga clasă politică de eșecul națiunii române. De lipsa de încredere în instituțiile statului și în conaționali. De absența solidarității și de nesinceritatea oricărui demers public. De sărăcia endemică a ideilor, de pauperizarea sufletelor și de idolatria falsă. De stigmatul la care suntem supuși.

Voi, politrucilor, ați murdărit frumusețea sufletului românesc, voi, promotori ai cancerului social, voi, coronaviruși ce ne-ați invadat sufletul. 

Voi ați crezut că n-o să dați niciodată socoteală nimănui, că puteți să murdăriți totul, să batjocoriți, să furați, să inversați polii magnetici ai spațiului românesc, că vi se permite să batjocoriți la nesfârșit acest popor.

V-ați crezut niște Dumnezei pe invers, care nu văd ochii înlăcrimați ai copilașilor ce se culcă flămânzi, care ați pustiit totul în jurul vostru, ați risipit neamul românesc fără să vă pese.

V-acuz de umilirea și batjocorirea unui popor milenar și sublim. De punerea la zidul istoriei fără a exista procese de conștiință. De alimentarea cu sclavi a târgurilor de la periferia Europei. De batjocorirea copilăriei și de uciderea programată, premeditată, a bătrânilor. De lipsa oricăror criterii valorice în stabilirea reperelor instituționale și de promovarea curvăsăriei politice ca virtute. De obscenitate publică și de strangularea spiritului. De batjocorirea civilizației românești și de terfelirea tricolorului. De falsa asumare a destinului românesc. De toate bubele și mucegaiurile implantate în trupul țării, de toată rușinea care ne străpunge ființa ori de câte ori nedreptatea este ridicată la rangul de virtute.

V-acuz, ticăloșilor, de preacurvie și sperjur, de incompetență și trădare, de blasfemie și idolatrie, de toate relele pământului. Sunteți vinovați și va trebui să dați socoteală. Locul vostru nu este în fruntea țării, ci în vârfurile țepelor. Cu ultimele puteri, cerându-ne iertare de la ultimii copaci, o să vă înălțăm în furci, după rangul fiecăruia.

V-acuz, nenorociților, de distrugerea țării, de risipirea avuției naționale, de macularea a tot ce a fost curat, luminos, sublim în jurul nostru.

V-acuz și fiți pregătiți să dați socoteală, ochii voștri tulburi, de hiene turbate, vor fi pradă ciorilor.

***

SUA au promovat întotdeauna democrația dulăilor. De la exterminarea indienilor, la exploatarea negrilor și până la subjugarea popoarelor care au o altă viziune asupra propriei existențe, popoare de regulă bogate în resurse, energetice sau de altă natură, Unchiul Sam nu s-a dat în lături de la nimic pentru a-și atinge scopurile mercantile. În pandemie, de exemplu, sub conducerea lui Hodoronc-Trump, au promovat discriminarea economică folosind virusul pe post de berbece, în defavoarea licuricilor mici și proști. Imperialismul american, bine ambalat în masca democrației, a intrat în faza de descompunere. Și dacă nu se reinventează, renunțând la practicile totalitare, din ce în ce mai brutale, va îngropa sub dărămăturile lui o perioadă oarecum liniștită din istoria lumii. Dincolo de toate tarele și de ipocrizia bine mascată.

***

Dacă îți folosești creierul, vezi lumea așa cum e, dacă nu-l folosești, vezi lumea așa cum îți zic alții că e.

***

Cea mai mare bogăție a României este satul românesc. A fost crucificat de sărăntocii postdecembriști, dar va învia pentru că este ținutul veșniciei

***

Cea mai importantă funcție pe care o poate avea cineva este funcția de om.

***

Pentru politicieni, diaspora nu e decât o lămâie din care pot stoarce voturi.

***

Să nu vă fie frică de moarte, ea te ucide o singură dată. Frica, în schimb, te ucide în fiecare zi.

***

Ați observat că moartea este de genul feminin? De ce oare?

***

Omenirea este un furnicar în care nu poți să faci carantină oricît de mult ar încerca cei cointeresați să-ți spună că se poate.

***

Nu poți să fii fericit dacă nu-ți învingi frica de a trăi

***

Coiful de la Coțofenești și două dintre brățările dacice au fost găsite. Ce este interesant în toată povestea asta e faptul că se pierd când trebuie și sunt regăsite tot când trebuie. E parcă un joc de v-ați ascunselea între dacii liberi și dracii lideri.  

***

Nava ARTEMIS 2 a dat o roaită în jurul lunii. Când au trecut pe partea întunecată a lunii, cosmonauții au dat caii la apă direct în capul lui Trump. Ceea ce, evident, a fost fantastic, cel mai reușit pișu din Calea Lactee direcționat de forța gravitației în freza celui mai mare idiot de pe mapamondul globului pământesc.

***

Efectele devastatoare ale pandemiei ne izbesc și astăzi în moalele capului. Șmecherii de la Pfizer, pe mână cu bandiții din guvernul României, indiferent cum s-ar numi ei, ne-au alocat milioane de doze de vaccin de care nu aveam nevoie întrucât populația României e cu mult mai puțin numeroasă decât a Chinei. Bașca faptul că majoritatea românilor s-au imunizat natural cu țuică de prună, vin de buturugă și pastramă de oaie.  Deși n-a folosit acele doze, România a pierdut procesul cu escrocii americani și trebuie să plătească aiurea-n tramvai 600 de milioane de euro, în condițiile în care suntem vai de mama noastră. Bandiții care au contractat vaccinurile inutile își rumegă tainul liniștiți că de plătit vor plăti proștii ăia cocoșați de facturi la energie, carburanți, apă, gaze, fumul de pe case. Care, la alegeri, se încolonează cuminți în spatele călăilor și intră în cabinele de vot precum vitele la tăiere.

Păi la ce vă așteptați de la indivizi care au acceptat gogoașa că pangolinul chinezesc a adus virusul în lume? Care au acceptat să poarte măști caraghioase, să fie arestați la domiciliu, să plătească amenzi pentru că au ieșit să-și plimbe cățelul. Care au trăit un coșmar prefabricat de Whannis, Orban și ceilalți bandiți, fără să se revolte. Care au acceptat să fie duși la moarte cu cele mai scumpe izolete din univers. Care n-au sesizat că pandemia este un uriaș experiment de supunere a omenirii. Care nici acum nu înțeleg că pandemia politică a fost mai periculoasă decât virusul. Că a fost ocazia ideală pentru devalizarea bugetului, iar afacerile oneroase au acaparat resursele vitale ale statului.

Toate aceste mizerii le va plăti omul de rând, incapabil să înțeleagă că nu poate accepta la nesfârșit batjocura la care este supus și că gratiile coliviei trebuie rupte. Asemeni păsării care a uitat ce înseamnă libertatea, consideră că a zbura este o boală. Cei care au cultivat frica, imbecilizarea în grup, marginalizând adevăratele virtuți, ne-au lăsat pradă răpitorilor internaționali care, fără niciun efort, ne mai jefuiesc de 600 de milioane de euro. Care vor fi mai mulți întrucât finanța mondială s-a oferit imediat să ne împrumute cu 630 de milioane de euro, la dobânzi speculative. Grea e viața în țara lucrului, pardon, furtului, bine făcut.

Dincolo de jaful programat și de toate îngrădirile nesăbuite ale libertății, concluziile pandemiei trebuie trase de vizionari și aplicate de cu totul și cu totul alte persoane decât cele care au fost la butoanele puterii atâta amar de timp. Și nu numai în România. Societatea bazată pe profit excesiv, cu orice preț, trebuie să dispară și în locul ei să se construiască o societate bazată pe umanitate. Pentru că omul, în deplinătatea acestui cuvânt, este foarte vulnerabil și trebuie protejat de propriile invenții sociale, economice sau politice. Căci omul obișnuiește să se joace de-a Dumnezeu fără să fie.

***

Ați mințit poporul cu televizorul. Mințiți tineretul cu Internetul.

***

Nicio economie a lumii nu ar funcționa astăzi dacă nu ar fi subvențiile mascate sau directe care să ajute producția națională.

***

Adevărul și legea urmează Puterea în orice dictatură, ba chiar și în democrația de cumetrie și sperjur care are la bază doar logica profitului.

***

În mod paradoxal, democrația nu promovează valori. Politica de identificare a liderilor se bazează pe strategii de comunicare false. Aproape niciodată nu sunt votați cei care merită, ci aceia ambalați mai frumos, de regulă mincinoși notorii, inși fără scrupule, exponenții oligarhiei economice. Democrația, ca și comunismul, e o utopie menităsă-i apere pe cei bogați de nemulțumirile săracilor.

***

În numele libertății oamenii comit crime de neimaginat și se produc cele mai abrupte modificări ale sistemului de valori. Albul devine negru și viceversa peste noapte. La fel se întâmplă cu relațiile interpersonale, cu motivațiile și preferințele oamenilor. Suntem nesăbuiți, lacomi, iresponsabili. Uităm să respectăm natura, deși noi suntem natură. Iluzia libertății ne face inconștienți, ne transformă în fiare greu de stăpânit. Libertatea înseamnă iubire, nu e o săritură în gol, fără teama de consecințe.

***

Patriotismul nu înseamnă izolare națională. Solidaritatea umană, indiferent de formele de organizare politică, este alegerea corectă.

***

În atenția politicienilor români! Mediocritatea nu este infracțiune, dar afectează viața unei națiuni pe termen lung.

***

În România nimeni nu vrea în opoziție, deși toți se comportă ca atare. Realitatea cruntă e că politicienii sunt în opoziție cu poporul român.

Printre umbrele istoriei contemporane cu greu găsești o lumină.

***

Dacă vrei să faci ceva pentru țara ta, vei găsi o cale. Dacă nu, vei găsi o scuză.

***

Toată viața suntem elevi, dar ne place s-o facem pe profesorii. Și totuși nu-i rău dacă, învățând pe alții, înveți și tu ceva.

10 aprilie 2026

  

La moartea lui Mircea Lucescu

 

O, Paștele copilăriei mele

 

DE CÂTE ORI MI-E DOR DE TINE

Prin gara inimii, spre seară,

vor trece trenuri către infinit

din care îngerii coboară

să vadă dacă s-a sfârșit

lumina ce-o lăsase-n urmă

iubirea zborului invers;

prin univers eternitatea scurmă

într-un sublim și inutil demers

Eu am să fiu în vis, desigur,

un biet acar călătorind prin sine,

la fel de tandru și nesigur

de câte ori mi-dor de tine

Și știu că sunt mai multe trenuri

ce vor străbate gara fluierând,

și dintre atâtea triste regnuri

eu am să te aleg plângând

Și am să te aștept la fiecare

să nu regret că n-am simțit parfumul,

dar cordul iar m-apasă și mă doare

că nu te aduce înapoi niciunul...

8 aprilie 2026

LA MOARTEA LUI MIRCEA LUCESCU (Cei ce plătesc cu viața)

Ce veste tristă ne lovește-n plex

ca un infarct al vremurilor gri,

Lucescu s-a întors în univers

să umple stadioanele pustii

Echipa lui din Carul Mic

se va lupta cu cea din Carul Mare,

și-o va învinge negreșit,

nimic nu e lăsat la întâmplare

Cărbunii ce i-au fost încredințați,

de atâta șlefuit sunt diamante;

voi, oameni buni, să nu uitați

de toate sărbătorile galante

la care ați fost invitați

să duceți România cât mai sus,

că suntem un popor de frați,

copiii Domnului Iisus

Să v-amintiți că printre voi

a fost un fotbalist de rasă,

pe partea lui era război

și-n deplasare și acasă

Și-ntreaga viață i-a-nvățat 

pe cei din jur  să fie buni,

și-atât de bine a marcat 

sfârșitul și-nceputul unei lumi

Și-a fost un căpitan nemaivăzut

ce și-a iubit fără măsură țara,

și-a alergat și s-a bătut

din București la Guadalajara

A inventat profesia de mag

al fotbalului fără vreo speranță,

și l-a iubit și i-a fost drag

și i-a fost singura instanță

la care a pledat de atâtea ori

încât a devenit judecător,

și-a ridicat în vânt atâtea mori

și-a câștigat respectul tuturor

Prin mână i-au trecut echipe mici

pe care le-a făcut celebre,

azi Dumnezeu i-aprinde licurici

să-i lumineze căile integre

Că până-n ceasul cel predestinat

a vrut să schimbe lumea de fricoși,

nu s-a temut și nici nu s-a predat,

așa fac numai oamenii frumoși

Și-n clipele ce l-așteptau să-l prindă

în ofsaid și să-l tragă înapoi,

o mână a vrut să ne întindă

ca să redevenim eroi

I-a înfruntat pe turci cu elocință

deși și lor le construise-o lume,

să-i fie amintirea biruință

și-a suferit cât nu se poate spune

Pe bancă, singur, ca un zeu bătrân,

privea în gol înfrângerea finală,

întreaga-i fire mândră de român

nu accepta că-l roade adânc o boală

Spera c-ai lui, descoperind mândria,

n-or să se înece tocmai la final,

și vor aduce țării bucuria

de-a mai juca frumos un mondial

Tristețea l-a-nfășat în giulgiul ei,

iar inima nu a-nțeles să bată,

și ca un vultur sugrumat de lei

s-a înălțat deasupra lumii înc-o dată

Căci n-are unde să mai fie acum

decât în Rai, să antreneze îngeri;

s-a dus Lucescu, omul bun,

ce-a reparat și marile înfrângeri

Să nu fim triști și să îi ducem crucea,

chiar dac-o rană adâncă-i dimineața;

te strigă galeria lumii, Mircea, 

că ai plătit tot ce-ai iubit, cu viața...

7 aprilie 2026

CE S-A ÎNTÂMPLAT CU PLOAIA...

Aș vrea să pot șterge tristețea de pe chipul tău, 

tristețea aceea nu știu de unde vine,

aș vrea să fiu un curcubeu

pe care aleargă copilul din mine

Mă privești din oglindă și un surâs

curge printre cioburi pe jos,

mă întreb ce s-a întâmplat cu ploaia

în care dansa omul frumos?

Orele își încrucișează săbiile,

taie în două lumina ce cade pieziș,

pe mări depărtate corăbiile

privesc orizontul cruciș

Aș vrea să-ți șterg tristețea de pe chip,

umbră a mea despicată din mine,

se amestecă urmele prin nisip

și-n loc de cetăți doar ruine...

6 aprilie 2026