Cum ninge, Doamne, de frumos,
Îngeri de sus până jos!
Îngeri de jos până sus
De parcă s-a întors Iisus!
Ce miracol e-n inima mea,
Sufletul umblă desculț printre fulgii de nea!
Nicio adiere de vânt
De parcă am fi numai noi pe pământ.
Tu ești ninsoare, lumină sunt eu,
Se ninge în noi Dumnezeu.
Îngerii coboară din munți,
Ninge peste copiii cărunți
21 februarie 2026
Dragostea nu e un câmp de luptă,
dragostea e un câmp cu flori
pe care adoarme luna
și se trezește soarele în zori
Dragostea nu e un drum prin pustiu,
e călătoria sufletului prin alt suflet
până când redevine întreg,
e o întâmplare sublimă, un cântec
Dragostea nu e un viscol în iarnă,
dragostea e o rază de soare
ce cade din infinit
și se îneacă în mare
Dragostea nu e un truc,
e adevărul suprem, e magie,
e zborul prin vise,
e cântecul inimii, poezie
Dragostea nu e un câmp de luptă,
e îmbrățișarea iubitei în zori,
când pleacă îngerii
și plouă din tine cu flori...
21 februarie 2026
Dac-ai ști cum ninge, ți-ai pune eșarfa
și-ai veni frumoasă prin iarna albastră,
te voi aștepta acordându-mi harfa
și-am să pun un înger paznic la fereastră
Dac-ai ști cum ninge, te-ai ninge și tu
și m-ai îngropa în surâsuri tandre,
n-ai mai sta ascunsă între da și nu,
n-ai mai rătăci printre salamandre
Dac-ai ști cum ninge, n-ai mai vrea să fii
altceva pe lume decât fulg de nea,
doar la mine-n brațe poate te-ai topi
ca să redevii înger, draga mea
Dac-ai ști cum ninge și-ai veni în vis,
te-aș acoperi să nu-ți fie frig,
și-n tandrețea ta, asta știu precis,
m-ai ruga pe nume iarăși să te strig
Dac-ai ști cum ninge, mi-ai schia prin sânge
și ai evada numai când ți-e dor,
flacăra iubirii nu se poate stinge
chiar de bate vântul dinspre Labrador
Dac-ai ști cum ninge, ai intra în casă
ca la gura sobei să ne povestim,
când din suflet ninge, viața e frumoasă
și în loc de dacă, poate ne iubim...
18 februarie 2026
Ți-am presărat cărările cu flori
ca să nu plângi când te doare ceva
și să surâzi, draga mea,
când plouă din mine cu nori
Tu nu ai să le vezi preocupată
de gânduri și-ntâmplări lumești,
cafeaua se va zvârcoli în cești
și-amurgul mă va încuia îndată
în alte nopți de amare alinări,
pe unde am mai fost cândva,
încă mai doare drumul, draga mea,
pe care am aruncat cu flori
Și totuși am mai smuls din timpul meu
o eră să ți-o dau cadou pe veci,
când dinspre mine înspre tine treci
să știi că lăcrimează Dumnezeu
17 februarie 2026
