Moartea lui Horea

 

A LUAT-O PATRIA LA VALE

Nu mai există drepturi naturale,

în legi absurde ne îngrădesc străinii,

a luat-o Patria la vale

și-o latră din palate câinii

Borfașii travestiți în politicieni

sugrumă fibra românească,

pe trupul țării cresc licheni

și-l ciugulește stirpea păsărească

De nicăieri nu vine nicio veste

să schimbe-n bine starea de a fi,

ce-a fost să fie nu mai este

și conjugăm doar verbul a muri

Ne-am dat pe mâini străine fără preget

și-aceste mâini ne strâng de gât,

în țara noastră nu mai mișc-un deget

decât acei ce-n loc de nas au rât

Bogații au instituit disprețul

față de clasa încă muncitoare,

plătim eternității prețul

de a fi stat o clipă în picioare

Nu mai există teme tranzitorii,

e interzis recursul la credință,

în piese proaste mor actorii

și nimeni n-are pic de conștiință

În fruntea țării-s numai papagali

ce-au învățat clișee de la alții

și-au transformat poporul în hamali

pe care-i vând când zornăie talanții

Nicio speranță nu se întrevede,

la drumul mare suntem jefuiți,

ce n-am pierdut încă se poate pierde,

redevenirăm neam de obidiți

Acestui abandon fatal și tragic

îi suntem martori triști și demodați,

popor de lei ai devenit letargic

și-ți plâng în suflet bieții munți Carpați

Ce s-o-ntâmpla cu tine-n viitor

dacă nu poți măcar să-ți fi prezent,

degeaba te numești popor

dacă accepți orice dictat dement

De unde atâta lașitate crasă?

Ce drog vi s-a-ncuibat în sânge

de suntem slugi la noi acasă?

De unde spaima asta ce ne frânge?

Nu asta-i ordinea de zi firească,

nu asta-i voia unui Dumnezeu

care iubește Țara Românească,

nu ăsta e destinul meu!

Ieșiți din negura ce vă-nconjoară

și nu mai acceptați statut de sclavi!

O mamă aveți pe lume și o țară,

e timpul să mai fiți o dată bravi

Să dăm o șansă zilelor ce vin,

nu se sfârșește lumea când vor hoții,

am tot băut din cupa cu pelin

pe care ne-au întins-o mafioții

Să spargem azi ferestrele murdare

pe care ne-au tot scris lozinci de bâlci,

eu știu c-au răsărit în fiecare

vechi flori de colț ascunse pe sub stânci

În inimă stau armele de pază,

și cântă îngerii de biruință,

chiar Dumnezeu va coborî pe-o rază

să facem dar recursul la credință

și să desfacem azi blestemul tragic

ce ne-a îngropat de vii în spaima noastră,

e timpul să-l trezim pe Făt Frumosul magic

și-n zidul gri să facem o fereastră...

28 februarie 2026

ȘI POATE PRIMĂVARA VA VENI

Se aud în streșini vrăbiile ciripind,

înfruntă frigul, încă nu e bine,

o mână de zăpadă către tine întind

poate te-ntorci să locuiești în mine

Desculță de-ai să treci prin amintire,

iarba plăpândă te va-mbrățișa,

și spinii orei noastre de iubire

de data asta nu te-or înțepa

Din mine trist va răsări un soare

ca va călători pe boltă clandestin,

și dacă iarna ultimă te doare

coboară-n suflet ca să-ți fiu destin

Și obosită după atâtea-nfrângeri

dă-i vieții tale triste-o șansă,

adie vânturi calde printre îngeri

și orizontul a intrat în transă

Și va veni, desigur, primăvara,

tristețea vreunui gând n-o poate opri,

se va deschide-n taină călimara

și-n alte părți de suflet ne-om iubi

cu aceeași deznădejde pământeană

de-a rătăci printre ruine,

și poate n-o să-ți fie teamă

să înflorești ca o pedeapsă-n mine

28 februarie 2026

 

NU VEI MAI FI NICIODATĂ ACEL ÎNGER

Nu mai aștept demult ceva

n-ai fost, nu ești și nu vei fi nimic,

s-a spart și ceașca de cafea

din care câteodată mă ridic

Nu mai aștept nimic, de nicăieri,

timpul s-a scurs ca un glonț,

nicio milă pentru ziua de ieri,

nicăieri nicio floare de colț

E timpul să fii cât se poate de sincer

chiar dacă te doare cumplit,

nu vei mai fi niciodată acel înger,

nici raza aceea de soare-n zenit...

26 februarie 2026

 

ABIA ADIERE DE VÂNT

Deja nu mă mai doare amintirea,

calc orizontul fără teama de margini,

în urma mea mai stăruie privirea

și sufletul se-ntinde peste pagini

Lumea așteaptă atacul final,

și-i strâng în jurul meu pe adevărații îngeri,

îmi tropăie-n sânge o urmă de cal

și nu mi-e teamă de poveri și înfrângeri

Nimeni nu-mi poate întoarce cuvântul,

am deschis ochii și am privit întunericu-n față,

cenușa mi-o va-mprăștia vântul,

nu va rămâne în urmă nicio fărâmă de viață

Și totuși din praful de stele

au căzut îngerii și s-au frânt,

nimeni nu va călca pe urmele mele

voi fi adiere de vânt

De voi pleca din vis undeva,

unde nu există semne de întrebare, 

poate vei veni și tu, draga mea,

să mă-ntrebi ce mă doare

N-am să-ți răspund, cufundat în visări,

voi lupta până la capăt pentru Patria ideală,

corăbieri vor străbate pe mări

până când inima va răzbate din boală

Îngerul va ține discursul final,

va preciza că nu am fost de aici

din acest secol atât de banal

în care am tot aprins licurici...

26 februarie 2026

 

PE UNDE MAI VÂNTURI NISIP?

 

Noi nu avem un loc pe pământ

unde eu să fiu tu, iar tu să fii eu,

amintirea e-o lacrimă-n vânt

de câte ori calci pe sufletul meu

Și nu mai am aripi firave de ceară

și-mi strigă tăcerea în oase,

aș vrea să cobor pe o scară

din privirile tale frumoase

Și-mi pare-n oglindă secunda mai grea

și-o gheară mi se-nfige în chip,

pe unde mai ești, draga mea,

pe unde mai vânturi nisip?

Deși tot încerc nu pot să-nțeleg

de ce nu ne suntem deloc,

de dor absolut te dezleg  

s-aprinzi în alt înger un foc

28 februarie 2026 (r)

Cum ninge, Doamne, de frumos

 

Dragostea nu e un câmp de luptă

 

Dacă ai ști cum ninge

 

S-ar putea să-ți fie dor de mine