duminică, 9 august 2026
sâmbătă, 8 august 2026
joi, 6 august 2026
O VIAȚĂ AȘ DORI SĂ-ȚI CÂNT
O viață aș dori să-ți cânt
și viața mea să nu se mai termine
Aș vrea, iubito, să fiu vânt
de câte ori îți este dor de mine
Să pot să-ți spun ce nu ți-am spus,
mi-ai fost și umbră și ecou,
și mi-ai promis că-n ultimul apus
o să mă strângi la piept din nou
Și nu aș vrea atunci să plângi
ca să te-audă demonii ceilalți,
că m-ar zdrobi acele stânci
în care-s îngropați atlanți
Vechi luptător cu morile de vânt
am să mă-ntorc din dezertări la tine,
ca toată viața eu să-ți cânt
și viața mea să nu se mai termine
și viața mea să nu se mai termine
Aș vrea, iubito, să fiu vânt
de câte ori îți este dor de mine
Să pot să-ți spun ce nu ți-am spus,
mi-ai fost și umbră și ecou,
și mi-ai promis că-n ultimul apus
o să mă strângi la piept din nou
Și nu aș vrea atunci să plângi
ca să te-audă demonii ceilalți,
că m-ar zdrobi acele stânci
în care-s îngropați atlanți
Vechi luptător cu morile de vânt
am să mă-ntorc din dezertări la tine,
ca toată viața eu să-ți cânt
și viața mea să nu se mai termine
6 august 2026 (r)
EA VENEA PESTE MARE
Ea venea pășind peste mare,
coborâse din mine pe o scară de flori,
când inima se zbate și doare
umbli desculț prin roua din zori
Avea mâinile albe sau albastre,
nici nu mai știu că nu respiram,
din trup zburau păsări măiastre,
ea venea pășind peste mare și nu o vedeam
Până și ochii-i erau de culoarea mării,
în corali genele și le-a prins,
și-n toate prăpăstiile mirării
sufletul meu s-a prelins
Dar ea venea, venea peste mare
ca o minune evadată din rai
și de atâta fericită întâmplare
ochii mei lăcrimau, Lorelay
Și au devenit sunete
și au devenit cântec amar,
și totuși se auzeau tunete
în golul din mine, în cerul amar
Eram fericit rareori,
doar când glasul ei mă slăbea din strânsoare
Cobora pe o scară de flori
pe care-a săltat-o luna, din mare
coborâse din mine pe o scară de flori,
când inima se zbate și doare
umbli desculț prin roua din zori
Avea mâinile albe sau albastre,
nici nu mai știu că nu respiram,
din trup zburau păsări măiastre,
ea venea pășind peste mare și nu o vedeam
Până și ochii-i erau de culoarea mării,
în corali genele și le-a prins,
și-n toate prăpăstiile mirării
sufletul meu s-a prelins
Dar ea venea, venea peste mare
ca o minune evadată din rai
și de atâta fericită întâmplare
ochii mei lăcrimau, Lorelay
Și au devenit sunete
și au devenit cântec amar,
și totuși se auzeau tunete
în golul din mine, în cerul amar
Eram fericit rareori,
doar când glasul ei mă slăbea din strânsoare
Cobora pe o scară de flori
pe care-a săltat-o luna, din mare
6 august 2026 (r)
miercuri, 5 august 2026
TE ROG SĂ NU STINGI LA FEREASTRĂ LUMINA
Tu nu vei mai fi, eu nu voi mai fi,
va cădea din iluzii o stea,
și nimeni în veci nu va ști
ce se ascunde în inima mea
Cad păsări de pradă în sânge
zdrobind fără milă corăbii-amintiri,
se aude tăcerea cum plânge
prin vise zdrobite de-atâtea amăgiri
Și-or să doară, or să doară cumplit
diminețile evadate din tundre,
că-n viețile magice ne-am iubit,
iar astăzi ne suntem doar umbre
Și n-am să-ți mai fiu în nopțile lungi
o rază de laser subjugându-ți retina,
pe Marte cu luna în suflet de-ajungi
te rog să nu stingi la fereastră lumina
va cădea din iluzii o stea,
și nimeni în veci nu va ști
ce se ascunde în inima mea
Cad păsări de pradă în sânge
zdrobind fără milă corăbii-amintiri,
se aude tăcerea cum plânge
prin vise zdrobite de-atâtea amăgiri
Și-or să doară, or să doară cumplit
diminețile evadate din tundre,
că-n viețile magice ne-am iubit,
iar astăzi ne suntem doar umbre
Și n-am să-ți mai fiu în nopțile lungi
o rază de laser subjugându-ți retina,
pe Marte cu luna în suflet de-ajungi
te rog să nu stingi la fereastră lumina
5 august 2026 (r)
marți, 4 august 2026
vineri, 31 iulie 2026
Abonați-vă la:
Postări (Atom)