marți, 6 octombrie 2026

ÎNGER PRIN CETĂȚI ÎN RUINE

Tu nu ai să știi niciodată

cât gol ai ocupat în mine,

tu n-ai să știi niciodată

cine-i îngerul rătăcit prin cetăți în ruine


Și totuși o dată în viață

ne aruncăm din cerul albastru în mare,

căderea e singura cale

spre înălțare


Poate a meritat să ne cunoaștem, 

sublim a fost tot ce-a fost,

și totuși dacă îngerul mă-ntreabă

nu am să recunosc că te cunosc


5 octombrie 2026




APRINDE-MI, DRAGA MEA, ÎN SUFLET FOCUL

Aprinde-mi, draga mea, în suflet focul,

să ardă vreascurile și cenușa

pe care a călcat norocul

și-nchide cu un lacăt ușa


să nu mai bată viscolul câinesc,

să-mprăștie în jur mirarea;

aprinde focul ca să te iubesc

până auzi din univers chemarea


Și poate de atâta elocință

s-or pune capăt marilor înfrângeri

și vom redeveni ființă

din care zboară câteodată îngeri


Deci nu uita și-aprinde focul

să ardă tot pustiul pân la capăt,

împrăștie în jurul tău norocul

și-nchide-mă în tine cu un lacăt...


5 octombrie 2026

AM STAT UN VEAC LA POARTA TA

Am stat un veac la poarta ta

tot așteptând s-apar-o cale,

să vină să-mi arate cineva

pașii pierduți din viața dumitale


Nu s-a aprins în noapte nicio lampă,

niciun surâs n-a coborât din stea,

o lună transparentă ca o vampă

abia de se ținea de viața mea


Copacii coborâți din mine însumi

se clătinau de atâta tragedie,

cădeau doar frunze amare-n plânsu-mi

și doar tristețe-n loc de poezie


Într-un târziu înfrigurat și rece

mi-am scos din piept chitara și-am pornit

pe unde numai Dumnezeu mai trece,

ducându-se spre minus infinit


Și-am încuiat durerea cu un lacăt

mai greu decât un munte de bazalt,

să n-o mai pot lua vreodată de la capăt,

să nu mai fiu vreodată celălalt


5 octombrie 2026

miercuri, 30 septembrie 2026

CÂTEODATĂ TĂCERILE DOR

Scriam că mi-era așa de dor de tine! 

Uneori mă opream să-ți fie și ție dor.

Nu știu dacă s-a întâmplat vreodată;

câteodată tăcerile dor


Îmi creșteau aripi și mă înălțam;

uneori zburam până la cer

Așteptam să-ți crească și ție aripi,

niciodată n-am știut ce să cer


Nopțile mă amestecau cu întunericul;

uneori mă transformam în vis,

dar mă trezeam pe jumătate

șoptindu-ți poeme de nedescris


Le scriam că mi-era dor de tine; 

nici nu mai așteptam să ți se facă dor

Eram un vultur zburând peste cetăți în ruine,

pe care toate amintirile-l dor


30 septembrie 2026