joi, 6 august 2026

O VIAȚĂ AȘ DORI SĂ-ȚI CÂNT

 


O viață aș dori să-ți cânt
și viața mea să nu se mai termine,
și-aș vrea, iubito, să fiu vânt
de câte ori îți este dor de mine

Să pot să-ți spun ce nu ți-am spus
când umbra se-ncuiase în ecou,
când mi-ai promis că-n ultimul apus
o să mă strângi la piept din nou

Și nu aș vrea atunci să plângi
ca să te-audă demonii ceilalți,
că m-ar zdrobi acele stânci
în care-s îngropați atlanți

Vechi luptător cu morile de vânt
am să mă-ntorc din dezertări la tine,
ca toată viața eu să-ți cânt
și viața ta să nu se mai termine

6 august 2026 (r)

EA VENEA PESTE MARE

 


Ea venea pășind peste mare,
coborâse din mine pe o scară de flori,
când inima se zbate și doare
umbli desculț prin roua din zori

Avea mâinile albe sau albastre,
nici nu mai știu că nu respiram,
din trup zburau păsări măiastre,
ea venea pășind peste mare și nu o vedeam

Până și ochii-i erau de culoarea mării,
în corali genele și le-a prins,
și-n toate prăpăstiile mirării
sufletul meu s-a prelins

Dar ea venea, venea peste mare
ca o minune evadată din rai
și de atâta fericită întâmplare
ochii mei lăcrimau, Lorelay

Și au devenit sunete
și au devenit cântec amar,
și totuși se auzeau tunete
în golul din mine, în cerul amar

Eram fericit rareori,
doar când glasul ei mă slăbea din strânsoare
Cobora pe o scară de flori
pe care-a săltat-o luna, din mare

6 august 2026 (r)

miercuri, 5 august 2026

Elegia abiselor


 

TE ROG SĂ NU STINGI LA FEREASTRĂ LUMINA

 


Tu nu vei mai fi, eu nu voi mai fi,
va cădea din iluzii o stea,
și nimeni în veci nu va ști
ce se ascunde în inima mea

Cad păsări de pradă în sânge
zdrobind fără milă corăbii-amintiri,
se aude tăcerea cum plânge
prin vise zdrobite de-atâtea amăgiri

Și-or să doară, or să doară cumplit
diminețile evadate din tundre,
că-n viețile magice ne-am iubit,
iar astăzi ne suntem doar umbre

Și n-am să-ți mai fiu în nopțile lungi
o rază de laser subjugându-ți retina,
pe Marte cu luna în suflet de-ajungi
te rog să nu stingi la fereastră lumina

5 august 2026 (r)