Opriți războiul, ticăloșilor!

 

Octombrie

 

Iubește-mă când ești singură și ți-e frig

 

Iertările

 

Ea n-o să se întoarcă niciodată

 

Dincolo de iubire

 

NU TE CUNOSC

Tu nu ai să știi niciodată

cât gol ai ocupat în mine,

tu n-ai să știi niciodată

cine-i îngerul rătăcit prin cetăți în ruine

Și totuși o dată în viață

ne aruncăm din cerul albastru în mare,

căderea e singura cale

spre înălțare

Poate a meritat să ne cunoaștem, 

sublim a fost tot ce-a fost,

și totuși dacă îngerul mă-ntreabă

nu am să recunosc că te cunosc

5 octombrie 2026

APRINDE FOCUL

Aprinde-mi, draga mea, în suflet focul,

să ardă vreascurile și cenușa

pe care a călcat norocul

și-nchide cu un lacăt ușa

să nu mai bată viscolul câinesc,

să-mprăștie în jur mirarea;

aprinde focul ca să te iubesc

până auzi din univers chemarea

Și poate de atâta elocință

s-or pune capăt marilor înfrângeri

și vom redeveni ființă

din care zboară câteodată îngeri

Deci nu uita și-aprinde focul

să ardă tot pustiul pân la capăt,

împrăștie în jurul tău norocul

și-nchide-mă în tine cu un lacăt...

5 octombrie 2026

AM STAT UN VEAC ÎN AMINTIREA TA

Am stat un veac în amintirea ta

tot așteptând s-apară o lumină,

să vină să-mi arate cineva

pașii pierduți din viața prea puțină

Nu s-a aprins în noapte nicio lampă,

niciun surâs n-a coborât din stea,

o lună transparentă ca o vampă

abia de se ținea de viața mea

Copacii coborâți din mine însumi

se clătinau de atâta tragedie,

cădeau doar frunze amare-n plânsu-mi

și doar tristețe-n loc de poezie

Într-un târziu, înfrigurat și rece,

mi-am scos din piept chitara și-am pornit

pe unde numai Dumnezeu mai trece,

ducându-se spre minus infinit

Și-am încuiat durerea cu un lacăt

mai greu decât un munte de bazalt,

să n-o mai pot lua vreodată de la capăt,

să nu mai fiu vreodată celălalt

5 octombrie 2026

Quando mi manchi