Elegia abiselor

 

TE ROG SĂ NU STINGI LA FEREASTRĂ LUMINA

 

Tu nu vei mai fi, eu nu voi mai fi,
va cădea din iluzii o stea,
și nimeni în veci nu va ști
ce se ascunde în inima mea

Cad păsări de pradă în sânge
zdrobind fără milă corăbii-amintiri,
se aude tăcerea cum plânge
prin vise zdrobite de-atâtea amăgiri

Și-or să doară, or să doară cumplit
diminețile evadate din tundre,
că-n viețile magice ne-am iubit,
iar astăzi ne suntem doar umbre

Și n-am să-ți mai fiu în nopțile lungi
o rază de laser subjugându-ți retina,
pe Marte cu luna în suflet de-ajungi
te rog să nu stingi la fereastră lumina

5 august 2026 (r)

Stau la marginea vieții mele

 

De la răsăritul la apusul soarelui

 

Sărutul

 

Biletul de călătorie

 

Realități paralele

 

Elegia întâmplărilor sublime

 

Trăim alb-negru

 

Nu știi cât te va durea amintirea