Desculț prin iarbă

 

Cânta sfâșietor o umbră

 

SENSUL IUBIRII

 De nicăieri, în viața mea absentă,

ai apărut să-i dai un sens,

pătruns de bucuria inocentă

am mers prin mine-n sens invers

Privirea ta de fiară-nsângerată

s-a rătăcit prin ochii mei albaștri,

și-n loc de ezitare, în erată,

zburau din mine cai măiaștri

Și nu a fost nevoie de comete

să ardă tot trecutul meu,

încarcerat pe viață-n epitete

m-am prefăcut în curcubeu

Și ploaia ta s-a transformat în rugă

și s-a prelins aromitor prin sânge,

tot timpul nostru, permanent pe fugă,

a început deodată a ne ninge

Și-așa frumoasă, coborând din tine,

n-ai fost, iubito, pe pământ,

și te-ai mutat definitiv în mine,

și când te plâng, de fapt, iubito, cânt...

4 mai 2026

SĂDIȚI COPACI

Sentimentul plantării unui copac 

crește odată cu copacul

Fiecare înfrunzire, 

fiecare cană de apă pe care i-o oferi

când soarele dogoritor îl copleșește

te înalță la stadiul de om.

Știi că ceva durabil se înalță 

și din rădăcinile lui 

îți tragi și tu seva

Sentimentul cultivării unui copac

e asemănător aceluia 

al creșterii unui copil

Sădiți copaci, oameni,

și n-o să mai muriți niciodată!

4 mai 2026

Dacă am fi numai noi pe pământ

 

Așază-te aici, la mine-n suflet

 

POATE EȘTI TU

Îmi amintești de cineva din trecutul îndepărtat,

cineva care mi-a fost foarte drag,

mi-amintești de îngerul meu

ce-mi veghea visele

și-l aștepta desculț pe Dumnezeu

Viața e o furtună capricioasă,

acum te scalzi în lumina soarelui,

în ochii-i adânci

și peste o clipă 

ești naufragiat pe stânci

De aceea, după ce furtuna a măturat inima

și dincolo de prag,

după ce vântul s-a oprit,

iar apele s-au retras

de pe țărmul pustiu,

ți-amintești de cineva drag

Poate este o umbră, poate ecoul,

poate este chiar ea;

poate este îngerul 

ce n-a vrut să-ți dea drumul să pleci

prin curcubeu,

poate ești tu

așteptându-l desculț pe Dumnezeu

2 mai 2026

CÂND NINGE ÎN SUFLET CU STELE

Erai așa frumoasă sub ninsoare

de parcă tu ninsoare-n cer erai,

și-n zori de zi și-n înserare

cu inima mea te jucai

Te strigam și ecoul pierdut

acoperea golul din jur cu lumină,

sufletul meu nenăscut

aștepta întâmplarea divină

Ningea cu stele albastre între noi,

noi eram îngeri cu aripi de ceară,

nuferi crescuți în noroi,

călători destrămându-se-n seară

Te sărut dacă am să te văd

cum cobori pe o floare de nalbă,

să mă duci înapoi în prăpăd

prins de sufletul tău ca o salbă

Dacă poți să mai ningi cu fluturi și flori

am să sparg fereastra inimii mele

să intri desculță în zori

când ninge în suflet cu stele

Refren

Ningea, iubita mea, ningea,

cu tine în inima mea

Ningea, iubita mea, ningea,

cu mine în inima ta

2 mai 2026

Tu nu m-ai iubit

 

UMBRA AMINTIRII

Când lumina străbate ecoul

umbrele fug speriate-n trecut, 

poți fi o săgeată albastră

sau un înger de lut

Lacrimile unei femei de smarald

se preling prin ceața subțire,

cad pe pământ și te ard

înainte de marea încolțire

E poate semnalul de alarmă

că-n cer se aprind licurici,

când umbra de tine se sfarmă

rămân cicatrice de bici

Și cresc și tot cresc până la cer

odată cu norii apoși,

se face deodată mai ger

și pier atâți oameni frumoși

2 mai 2026

Nothing more

 

Nu te-am iubit pentru cum erai

 

It was just a miracle, nothing more

 

Prea curând

 

Deschideți ochii că nu sunteți bine

 

1 Mai, Jurnalul de Seară

 

Ochii înlăcrimați ai lui Dumnezeu (Adevărul neamului meu)

 

DESCHIDE FEREASTRA

Deseară am să-ți bat la fereastră

c-o floare de nu-mă-uita,

ca noaptea să-ți fie și mai albastră,

dragostea mea

Dacă tu dormi n-ai să știi

cum se frâng petalele și te strigă,

și totuși te voi iubi

până va începe din suflet să ningă

Mai bine deschide fereastra când pleci

din cerul albastru spre tine,

și dacă sunt nopțile reci

poate te muți definitiv în mine

Tu știi că nu sunt pe pământ

alți îngeri ce-ți aprind licurici,

când inima mea se zbate în vânt,

deschide fereastra și vino aici...

28 aprilie 2026

DESCULȚ PRIN IARBĂ

Inima-mi bate mai tare ca ornicul lumii

când stelele pleacă din tine pe mare,

cântă îngerii-n cor ca nebunii

între sufletul meu și soare-răsare

Desculț prin iarbă, înger-copil,

mă joc cu umbra inimii subțire,

în ochii albaștri-vernil

doar magie supremă, iubire

Oglinda nu reflectă ceea ce ești,

dragostea mea te face cu mult mai frumoasă

decât au fost zânele din povești,

plouă cu stele albastre pe casă

Simfonia magică nu există

nicăieri unde nu suntem noi;

tu, cea mai frumoasă și tristă,

eu, nufăr înălțat din noroi

Te aud cum cânți în inima-stea,

cântec albastru de viață sublimă,

te iubesc ca pe un rug, draga mea,

ce aduce în lume lumină...

28 aprilie 2026

Pe unde mi te risipești, iubito...

 

Cântarea României

 

Această dragoste ce-a refuzat să moară

 

Atât de frumoasă

 

Luminile amurgului

 

Numai eu, căutând Patria

 

ADEVĂRUL PÂNĂ LA CAPĂT (11/2026)

 

Circ și panaramă * Războiul statuilor * De ce este luat la ștangă Nicușor Dan * Hârciogul de la Oradea și șobolanii roșii * Sporul de nerușinare * Soarta primarilor * Ce mai fură Guvernul * Definiția prostiei * Efectele cititului asupra oamenilor * Războiul Mafiei cu ea însăși

Dacă vreți să vă spun ce se întâmplă în România, sintetizez: circ și panaramă.

PSD nu are nici cea mai mică intenție să plece de la putere, însă nu-l are la pitpalac pe Bolojan. Care are oarecare popularitate printre useriști tocmai pentru că lasă impresia că i-ar da ceva PSD-ului. Ceea ce nu e adevărat; Bolojan nu dă, taie. Fără milă de la oamenii de rând, direct și indirect, prin HG aiuristice, scumpiri nejustificate și câte și mai câte, cu mare grijă de la oligarhia roș-galbenă al cărei reprezentant este. Sub conducerea acestui produs de marketing bogații vor deveni mai bogați, iar săracii și mai săraci. 

Problema e că nici Bolojan nu vrea să plece de la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie și Sperjur, numai că Mr. Bean de la Cotroceni îi sugerează să se retragă la Senat, unde, se știe, e cald și bine. Bine, domnul președinte nu folosește atâtea cuvinte, că e criză economică, dar, după ce a afișat ipoteza, cu calm, va trece la rezolvarea problemei.

Dacă nu v-ați prins până acum, bulversați de propaganda deșănțată useristă (că nici unii dintre peneliști, dedulciți la uselism, nu se topesc după Ilie Sărăcie) din online de care beneficiază urmașul lui Shrek, ar cam fi timpul să mă urmăriți cu atenție fiindcă sunt dispus să mai țin o vreme lumina aprinsă, că vorba aia, poate vă treziți în conștiință. 

***

În această epocă barbară, spațiul public românesc este infestat de tot felul de păduchi lați care s-au încuibat în trupul poporului român și-i sug sângele. Asta într-o primă fază, fiindcă până la urmă apostolii experiențelor sexuale fără frontiere îl vor lăsa fără vlagă. 

Demonii ăștia, bolnavi de celebritate, măcinați de o ură viscerală împotriva a tot ce este românesc, se luptă la greu cu statuile unor figuri proeminente ale culturii românești sub pretextul că la vremea lor, alta decât cea de astăzi, evident, ar fi avut atitudini antisemite. Trăim în țara absurdului, în țara proștilor fără nicio urmă de rușine, în care a macula memoria unor coloși ai culturii române, e un fapt firesc care-ți poate aduce oarecare glorie pe ulițele online. Și-ar fi bine, vorba vine, dacă ar fi doar atât, numai că zevzecii ce se luptă cu statuile unor uriași, cu numele de străzi ale unor martiri ai credinței în unicitatea poporului român, nu sunt altceva decât prizonierii demenței colective promovate de bezmeticii lumii noi care ne vor duce negreșit spre un nou Ev Mediu. Vânătoarea de vrăjitoare, care are la bază adoptarea de către Parlamentul Rușinii Naționale a unor legi tâmpite prin care sunt condamnate retroactiv personaje istorice și culturale care sunt de multă vreme oale și ulcele, va avea efectul invers. Va provoca frustrare și va trezi în firele mai puțin profunde sentimente antisemite primare.

Cea mai recentă victimă a acestor idioți cu carnet de partid, care nu urmăresc decât gloria personală și confortul material, este ”poetul pătimirii noastre”, Octavian Goga, cel care a fost întemnițat de unguri pentru lupta neostoită în slujba neamului românesc. Nici n-are rost să reamintim cine a fost Goga, opera lui vorbește de la sine, iar cititorii mei, se vede de la o poștă, sunt numai oameni deștepți. Cât despre Goga politicianul, cel care a fost prim-ministru 44 de zile, între 29 decembrie 1937 și 10 februarie 1938, acceptând să cadă în capcana întinsă de regele curvar Carol al II-lea, lucrurile sunt clare. A fost un patriot desăvârșit care a făcut greșala de a adapta legi în spiritul vremii, după modelul german, legi care nu au avut vreun impact semnificativ asupra vieții și integrității evreilor cu acte în regulă, dar care au ajutat, la acea vreme, la limpezirea statistică a populației evreiești din România, deoarece erau mulți cetățeni ai URSS, fără drept de ședere. De fapt, legea îi viza pe agenții bolșevici infiltrați în țara noastră, majoritatea evrei, suspectați de propagandă comunistă.

Dar oricum ar fi stat lucrurile, faptele cele mari ale lui Goga sunt covârșitoare în comparație cu legile pe care le-a promovat fără prea mare succes și care astăzi, așa cum ne raportăm cu toții la lume, ar avea caracter antisemit. Personalitatea lui proeminentă nu poate fi strivită de prevederile unei legi stupide cum este „Legea Vexler”, care stă la baza vânătorii de vrăjitoare declanșată numai pentru a culpabiliza un popor care de cele mai multe ori nici nu este întrebat de liderii politici dacă e de acord cu ceea ce ei fac în numele lui. 

A te război cu statuile unor români considerați simboluri ale națiunii de cei mai mulți dintre concetățeni, e cea mai stupidă cale de a provoca reacții adverse. De fapt, asta este și problema majoră a societății actuale. Minoritățile de orice fel impun majorității reguli de funcționare care n-au niciun sens într-o democrație. Dar noi deja nu mai suntem într-o democrație, trăim într-un stat în care trădătorii, vânduții, incompetenții, ocupă fotoliile puterii și-i batjocoresc pe ceilalți. Vorba lui Goga: ”Țară minoră, țară de secături...” 

Deși a spus asta despre noi în 1916, nu ne-a deranjat pentru că ne-am recuperat și am acceptat adevărul. Nimănui nu i-a trecut prin cap să-l dea jos de pe soclu de atunci până acum. Nenorociții care astăzi i-au dărâmat statuia lui Goga, din Iași, nu-l vor putea scoate și din inima românilor. Fiindcă o singură poezie a acestui scriitor uriaș face mai mult decât toată pleava pe care vântul istoriei contemporane a împrăștiat-o prin bătătura noastră.  

***

Și-n timp ce bustul lui Goga a fost înlăturat, scriitorul fascist Nyiro Jozsef are busturi, plăci comemorative, școli și străzi în Transilvania, iar cultul criminalului Wass Albert se desfășoară nestingherit de parcă nici paprika n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.

Fraților, nu mai dormiți în bocanci, că or să ajungă golanii ăștia să vă vândă ca pe sclavi, pentru transplant de organe. Să nu ziceți că nu v-am spus, că la scuze nu vă întrece nimeni.

***

Oare ONG-urile astea care nu se ocupă decât cu terfelirea simbolurilor poporului român n-ar trebui luate puțin la scărmănat? Cele mai multe dintre ele, furajate din surse dubioase, interne și externe, nu sunt altceva decât oficine ale unor servicii secrete străine interesului nostru național. Sub aparența unor apărători ai democrației își desfăsoară activitatea de subminare a României tot felul de închipuiți care ar vinde-o și pe mă-sa pentru 30 de arginți. 

***

Președintele Nicușor Dan e luat la ștangă frecvent de foștii parteneri de ghidușii care-i reproșează pasivitatea în cazul ofensivei politice împotriva închipuitului Ilie Sărăcie.

Dar pe Mr, Dean de la Cotroceni nu-l mișcă nimic, își trăiește în felul lui orgasmul politic provocat de rezolvarea ecuației cu mai multe necunoscute politice. Cum a rezolvat-o numai el știe că, vorba aia, cu mult înainte de Christos, a fost olimpic la socoteli. 

Ceea ce nu înțeleg proștii din politică este că Mr. Bean e un personaj foarte abil, în ciuda aparenței lui de băiat pierdut prin geometria în spațiu, pe care nu-l interesează ce vor foștii parteneri de ghidușii și își pregătește al doilea mandat. De aceea se va spăla pe mâini de Ilie Sărăcie ca și cum acesta n-ar fi fost și va poza în președinte imparțial care nu-și depășește atribuțiile cum făcea, de exemplu, Traian Băsescu, altă poznă a firii. El nu vrea să fie președinte-jucător, că nu cunoaște regulamentul, ci președinte-trișor, iar cine-l subapreciază greșește. Că dacă era prost cum spun răutăcioșii, nu răzbătea printre meandrele concretului de la Cotroceni unde pe vremuri cânta cucuveaua. Acum cântă cucuvelul.

Problema domnului Nicușor, acest Groucho Marx (altul decât Karl Marx) al vremurilor noi, este că oricât de abil ar fi și oricât de bine ar aplica tactica de a o face pe prostul, e că sărăcia și-a înfipt colții în jugulara poporului român. Și asta îl va costa scump. Atât de scump încât nu va mai putea scoate capul lui cârlionțat, de rebel fără cauză, pe stradă.

***

Hârciogul de la Oradea s-a încăierat cu șobolanii roșii. Motanul siberian îi privește cu satisfacție. Electoratul flămând miaună cu jumătate de gură.

***

Judecătorii de la CCR primesc spor de supărare de 2300 de euro pe lună. Dacă ei primesc atât, cât ar trebui să primim noi, amărăștenii, la cât de supărați suntem? Și totuși o întrebare mă bântuie. De ce judecătorii CCR nu primesc și spor de nerușinare?

***

Filatov, primarul orașului Dnipro din Ucraina, a cumpărat o casă în Italia în valoare de 4 milioane de euro. Salariul lunar al domnului primar este de 600 de dolari pe lună!

Un primar din China a fost condamnat la moarte pentru o șpagă de 46 de milioane de dolari.

Un primar din România a ajuns președinte. Altul, prim-ministru...

***

O întrebare bântuie Internetul. Vreți ca Hagi să fie antrenorul Naționalei (deja este!)? Nu, noi vrem ca Hagi să fie pe teren pentru că problema noastră națională nu este antrenorul, ci jucătorii.

***

În perioada pandemiei, vaccinații erau furioși pe nevaccinați, dar erau total indiferenți față de cei care-i dăduseră drumul vaccinului în lume.

***

Singurul lucru care merge în România este inflația (11% pe an), Europa gâfâie în urma noastră la un penibil 3%. Vai de capul ei!

***

V-am spus de atâtea ori că noi am compromis comunismul și vom pune pe butuci și capitalismul și v-a cam durut la bască. Parcă mi-e și rușine să vă aduc aminte cât de deștept sunt!

***

Guvernul de hoțomani, care administrează țara ca pe un ONG suprarealist, face ce știe el mai bine: fură! Fură companiile de stat profitabile. Cum? Le dau pe mâna unor șmecheri care fie le vor duce în sapă de lemn, fie vor externaliza profiturile. Soluția nu este să-ți vinzi lucrurile de valoare din casă ori de câte ori, din cauza beției puterii, dai de greu, ci să sporești valoarea lor de piață punând în fruntea treburilor oameni cinstiți și pricepuți. Dar n-ai cu cine vorbi, clasa politică infectă care a subjugat România e pusă numai pe furat. Oricât de silențioase și inovative ar fi formulele de însușire a bunului public, tot hașmangleală se numește. Într-o bună zi, toți beliții ăștia care se dau mari reformatori ar trebui judecați pentru trădare națională și trași în țeapă. Chiar dacă multora dintre ei le-ar plăcea...  

***

Știați că 8 ore de război costă cât construirea a 12 spitale? Și e vorba de un război nici prea-prea, nici foarte-foarte. De aia zic că ar fi bine să vă gândiți mai bine când îi urmați pe liderii belicoși cărora nu le pasă de viața voastră.

***

Oare golirea barajelor să fi avut drept scop scăderea acțiunilor la Hidroelectrica? Poți să știi! 

***

Ca să schimbi lumea, trebuie să începi cu tine. Dacă nu poți să faci asta, las-o așa cum este! 

***

Tragedia vieții noastre nu este moartea, ci ceea ce moare în sufletul nostru în timpul vieții. 

***

Adevărul e singura luptă pe care trebuie să o duci pentru a fi liber.

***

Omul superior iubește dreptatea, omul inferior avantajele.

***

Iubiți până la sfârșitul timpului și încă o zi. Nu există dezastru mai mare decât infirmitatea inimii.

***

Definiția prostiei. Să cunoști adevărul, dar să crezi mai departe minciunile.

***

Pe unii cititul îi adoarme, pe alții îi trezește. Deci, indiferent de ce parte a baricadei ați fi, aveți numai de câștigat.

***

Singura politică corectă este onestitatea. Numai că, la noi, politicienii consideră că, după ce au fost aleși, poporul devine prizonierul lor.

***

Nu poți înțelege viitorul, dacă nu cunoști în profunzime trecutul.

***

Dacă toate popoarele lumii ar fi oferit umanității cât a dăruit poporul român, în cele mai diverse domenii, planeta ar fi fost cu un pas înaintea zilei de astăzi.

***

Statul mafiot de astăzi este personificarea juridică a indiferenței poporului față de propriul destin

***

De multe ori constatăm că întâlnim în viața reală persoane care cu care am conviețuit de multă vreme în subconștientul nostru.

***

Nu poți să fii pe deplin fericit într-o țară nefericită.

*** 

     În timp ce moartea citește ziarul, poporul român, material didactic în acest laborator al suferinței, a fost chemat la vot ca să-și mai bată câteva cuie în coșciug. Cei cu vocația martiriului pe crucea democrației de cumetrie, hașmangleală și sperjur au ascultat chemarea ignorând adevărul că dacă votul ar schimba ceva, nimeni n-ar mai lăsat să voteze. Ceilalți, înțelegând că războiul Mafiei cu ea însăși nu e războiul lor, au preferat să aștepte vremuri mai bune. Vremuri în care democrația nu va mai fi maimuțărită, în care orgasmul democratic nu va mai fi simulat cu o grosolănie evidentă. Așa se face că rezultatele acestor alegeri nu sunt relevante. Ele asigură ciolanul celor mai iuți de mână, dar nu vor aduce beneficii Națiunii. Binele public va rămâne doar o vorbă de dânșii inventată...

    Singurul lucru pozitiv este că societatea românească în ansamblul ei se opune infamei, odioasei, degradantei clase politice. Oamenii liberi de orice încorsetări politice au câștigat alegerile cu 47,50%. Ei sunt adevărata Opoziție la fărădelege în anii ce vor urma. Votul de blam a fost răspunsul dat șmecherilor care au organizat alegeri după reguli menite să perpetueze la putere aceeași Mafie, cu altă pălărie. Oamenii s-au săturat de rotirea cadrelor la ciolanul puterii. Oferta de pe tarabele politicii a fost nesatisfăcătoare. Confruntarea electorală s-a rezumat la o întrecere socialistă între profesioniștii hoției.

        Marile partide, nereformate, corupte, vicioase, bolnave de cleptomanie, în care colcăie șerpii intereselor de haită, sunt principalele vinovate de halul în care a ajuns democrația românească, de neîncrederea generalizată în politicieni și în toate instituțiile care au legătură cu aceștia.  Din cauza comportamentului nesincer, a infatuării și duplicității conducătorilor de atelaje politice, a disprețului față de ceilalți, a lipsei oricărui criteriu valoric, poporului român i s-a făcut lehamite. Acțiunile mafiote îndreptate împotriva interesului național prin falimentarea programată a economiei, concomitent cu toate celelalte domenii fundamentale, de la Educație și până la Sănătate, i-au gonit pe români din țara lor, de-au ajuns robii Europei. Părtași la această tragedie, la acest exod al neamului românesc sunt și derbedeii din partidele-apendice, care au asigurat ”stabilitatea statului de drept”, pentru că în exercitarea atribuțiilor publice n-au fost preocupați decât de a-și găsi un loc mai în față la spectacolul jefuirii bugetului de stat. Aceste pubele de gunoi au fost deversate în fosele politicii dâmbovițene, dar, după ce se trage apa de două-trei ori, vidanja partidelor mari le vor scoate la suprafață și le vor afișa în vitrinele de partid și de stat, conform principiului mefistotelic: ”nimic nu se pierde în politică, totul se reciclează”.

         Aceste alegeri consfințesc sfârșitul unei epoci. Urmează o perioadă tulbure, de neîncredere generalizată, impostură, instabilitate și desfrâu financiar. Cei care au votat n-au câștigat nimic, politicienii ciolănari și-au asigurat niște ani de furat. Nu vor fi patru, vor fi mai puțini, dar pentru ei nu contează câtă vreme consideră că au dreptul să-și poată exercita în continuare meseria bazată pe îndemânarea lor de mână și nebăgarea de seamă a celorlalți. 

      În realitate, Parlamentul ales nu prea are legitimitate. 47,50% au dat un vot de blam, iar restul au ștampilat niște nefericiți, pozne ale firii or săraci cu duhul. Niciun partid nu trece de 15% din numărul total de alegători, aceasta este realitatea crudă. Așa că, băieți, ușor cu pianul pe scări, când elaborați (vorba vine) legi, când păpați la restaurantul Parlamentului mititei din Opoziție cu muștar sau când vă scobiți în nas, conform procedurilor parlamentare. Nu uitați că cea mai mare parte a românilor nu dă doi bani pe prestația voastră. Încercați să fiți decenți, nu mai vorbiți în numele poporului,  nu sunteți reprezentativi decât pentru structurile mafiote numite impropriu partide politice... 

        Democrația de cumetrie nu are resurse de a se vindeca prin ea însăși. Nu se poate restarta pentru că la butoane sunt profesioniștii hoției, ghiolbanii politici, iar ca să-i vindecăm de prostie, de aroganță, de nesimțire, e aproape imposibil. Putrefacția sistemului politic românesc este atât de adâncă încât singura soluție de vindecare este cauterizarea. Perpetuarea acestei specii de tenie lată, aciuată în organele vitale ale Națiunii, va ține România în stadiul de bolnavul cronic al Uniunii Europene. Ceea ce pe Coana Mare n-o deranjează deloc la pitpalacul inimii. 

      Pandemia politică, suprapusă pandemiei fricii de război, de sărăcie,  a transformat România într-un spital de boli nervoase în care pacienții sunt tratați cu amenințări, cu perfuzii false și cu tuburi de oxigen prin care circulă numai otrava manipulării și a disprețului absolut față de omul de rând. 

      Votul naivilor, care încă mai cred că Mafia politică transpartinică poate fi deposedată de putere, a fost împărțit după criterii de clan. 

          Așadar, (și) ultimele alegeri au fost un eșec pentru ideea de democrație, a fost un război al Mafiei cu ea însăși. Niciun partid nu are credibilitatea necesară, dublată de o largă susținere, pentru a reforma România. Ceea ce pot face cu procentele anemice este să gestioneze problemele curente pe termen scurt, să-și umple și mai abitir buzunarele și să ne sfideze non-stop prin mijloacele de manipulare în masă. Pe termen lung e o altă poveste. Care nu se va scrie până când actuala clasă politică nu va fi arsă pe rug în piața publică. Altă cale nu există. Să nu ziceți că nu v-am spus!

25 aprilie 2026

When the sun sets

 

RĂZBOIUL MAFIEI CU EA ÎNSĂȘI (2)

 

 În timp ce moartea citește ziarul, poporul român, material didactic în acest laborator al suferinței, a fost chemat la vot ca să-și mai bată câteva cuie în coșciug. Cei cu vocația martiriului pe crucea democrației de cumetrie, hașmangleală și sperjur au ascultat chemarea ignorând adevărul că dacă votul ar schimba ceva, nimeni n-ar mai lăsat să voteze. Ceilalți, înțelegând că războiul Mafiei cu ea însăși nu e războiul lor, au preferat să aștepte vremuri mai bune. Vremuri în care democrația nu va mai fi maimuțărită, în care orgasmul democratic nu va mai fi simulat cu o grosolănie evidentă. Așa se face că rezultatele acestor alegeri nu sunt relevante. Ele asigură ciolanul celor mai iuți de mână, dar nu vor aduce beneficii Națiunii. Binele public va rămâne doar o vorbă de dânșii inventată...

    Singurul lucru pozitiv este că societatea românească în ansamblul ei se opune infamei, odioasei, degradantei clase politice. Oamenii liberi de orice încorsetări politice au câștigat alegerile cu 47,50%. Ei sunt adevărata Opoziție la fărădelege în anii ce vor urma. Votul de blam a fost răspunsul dat șmecherilor care au organizat alegeri după reguli menite să perpetueze la putere aceeași Mafie, cu altă pălărie. Oamenii s-au săturat de rotirea cadrelor la ciolanul puterii. Oferta de pe tarabele politicii a fost nesatisfăcătoare. Confruntarea electorală s-a rezumat la o întrecere socialistă între profesioniștii hoției.

        Marile partide, nereformate, corupte, vicioase, bolnave de cleptomanie, în care colcăie șerpii intereselor de haită, sunt principalele vinovate de halul în care a ajuns democrația românească, de neîncrederea generalizată în politicieni și în toate instituțiile care au legătură cu aceștia.  Din cauza comportamentului nesincer, a infatuării și duplicității conducătorilor de atelaje politice, a disprețului față de ceilalți, a lipsei oricărui criteriu valoric, poporului român i s-a făcut lehamite. Acțiunile mafiote îndreptate împotriva interesului național prin falimentarea programată a economiei, concomitent cu toate celelalte domenii fundamentale, de la Educație și până la Sănătate, i-au gonit pe români din țara lor, de-au ajuns robii Europei. Părtași la această tragedie, la acest exod al neamului românesc sunt și derbedeii din partidele-apendice, care au asigurat ”stabilitatea statului de drept”, pentru că în exercitarea atribuțiilor publice n-au fost preocupați decât de a-și găsi un loc mai în față la spectacolul jefuirii bugetului de stat. Aceste pubele de gunoi au fost deversate în fosele politicii dâmbovițene, dar, după ce se trage apa de două-trei ori, vidanja partidelor mari le vor scoate la suprafață și le vor afișa în vitrinele de partid și de stat, conform principiului mefistotelic: ”nimic nu se pierde în politică, totul se reciclează”.

         Aceste alegeri consfințesc sfârșitul unei epoci. Urmează o perioadă tulbure, de neîncredere generalizată, impostură, instabilitate și desfrâu financiar. Cei care au votat n-au câștigat nimic, politicienii ciolănari și-au asigurat niște ani de furat. Nu vor fi patru, vor fi mai puțini, dar pentru ei nu contează câtă vreme consideră că au dreptul să-și poată exercita în continuare meseria bazată pe îndemânarea lor de mână și nebăgarea de seamă a celorlalți. 

      În realitate, Parlamentul ales nu prea are legitimitate. 47,50% au dat un vot de blam, iar restul au ștampilat niște nefericiți, pozne ale firii or săraci cu duhul. Niciun partid nu trece de 10% din numărul total de alegători, aceasta este realitatea crudă. Așa că, băieți, ușor cu pianul pe scări, când elaborați (vorba vine) legi, când păpați la restaurantul Parlamentului mititei din Opoziție cu muștar sau când vă scobiți în nas, conform procedurilor parlamentare. Nu uitați că cea mai mare parte a românilor nu dă doi bani pe prestația voastră. Încercați să fiți decenți, nu mai vorbiți în numele poporului,  nu sunteți reprezentativi decât pentru structurile mafiote numite impropriu partide politice... 

        Democrația de cumetrie nu are resurse de a se vindeca prin ea însăși. Nu se poate restarta pentru că la butoane sunt profesioniștii hoției, ghiolbanii politici, iar ca să-i vindecăm de prostie, de aroganță, de nesimțire, e aproape imposibil. Putrefacția sistemului politic românesc este atât de adâncă încât singura soluție de vindecare este cauterizarea. Perpetuarea acestei specii de tenie lată, aciuată în organele vitale ale Națiunii, va ține România în stadiul de bolnavul cronic al Uniunii Europene. Ceea ce pe Coana Mare n-o deranjează deloc la pitpalacul inimii. 

      Pandemia politică, suprapusă pandemiei fricii de război, de sărăcie,  a transformat România într-un spital de boli nervoase în care pacienții sunt tratați cu amenințări, cu perfuzii false și cu tuburi de oxigen prin care circulă numai otrava manipulării și a disprețului absolut față de omul de rând. 

      Votul naivilor, care încă mai cred că Mafia politică transpartinică poate fi deposedată de putere, a fost împărțit după criterii de clan. 

          Așadar, (și) ultimele alegeri au fost un eșec pentru ideea de democrație, a fost un război al Mafiei cu ea însăși. Niciun partid nu are credibilitatea necesară, dublată de o largă susținere, pentru a reforma România. Ceea ce pot face cu procentele anemice este să gestioneze problemele curente pe termen scurt, să-și umple și mai abitir buzunarele și să ne sfideze non-stop prin mijloacele de manipulare în masă. Pe termen lung e o altă poveste. Care nu se va scrie până când actuala clasă politică nu va fi arsă pe rug în piața publică. Altă cale nu există. Să nu ziceți că nu v-am spus!

25 aprilie 2026 (r)

Nu mai sunt tânăr, doamnă...

 

Fericiți acei ce-n viață Patriei i-au fost lumină

 

DESCHIDEȚI OCHII CĂ NU SUNTEȚI BINE

 

 Oricât v-ați amăgi că nu-s probleme

că nicio boală peste noi nu vine

că adevărul e ascuns în teoreme,

vă înșelați: nu suntem bine!

Ne place să fardăm realitatea,

ne tot mințim că suntem flăcări vii,

un joc banal de vorbe pare moartea 

și ne încuiem în false Românii

Trec prin retină caruri mortuare,

se duc spre destinații imprecise,

cad îngerii răpuși pe trotuare

cu toate simțurile sinucise

Doar politrucii-s plini de viață,

împachetați în munți de bani,

se strâmbă la noi din paiață

și ne aruncă-n suflet bolovani

Și-i tot privim în ochi pe infractorii

 mânați de interesele străine,

și totuși se aud prigorii:

”Deschideți ochii că nu sunteți bine!”

24 aprilie 2026 (r)

PE UNDE MI TE RISIPEȘTI, IUBITO...

Cum ar fi dacă pe strada inimii mele,

ne-am întâlni întâmplător

și-ar ploua din mine cu stele

și din tine cu dor?

Te caut prin suflet, știu că ești acolo,

te simt ori de câte ori mi-e greu

Și știi și tu, iubito,

că vei fi acolo mereu

Și te-am purtat pe brațele mele

până la soare și înapoi,

și când s-au topit aripile de ceară

au rămas numai fluturii din noi

Te rog să-mi mai ieși o dată din inimă

și să mă strângi în brațele tale frumoase!

Pe unde mi te risipești, iubito, 

prin ce ape misterioase?

24 aprilie 2026

Nesupus

 

Niciodată să nu te temi de lumină

 

Amara-n cafea

 

Femeia din vis

 

Nu aveam curajul să-i spun

 

NICIODATĂ SĂ NU TE TEMI DE LUMINĂ

Nu trebuie să-mpiedici o pasăre când vrea să zboare,

zborul e libertatea de a fi univers,

să nu te temi de umbrele înșelătoare

când parcurgi drumul invers

Zboară cât mai sus pe trasee numai de tine  știute,

întinde-ți aripile de sus până jos,

să nu-ți fie teamă de lumină,

nu poți fi altceva decât omul frumos

Nimeni nu-ți poate lua ceea ce numai tu ai,

numai sufletul tău simte înălțarea divină,

ești propria umbră coborâtă din rai,

niciodată să nu te temi de lumină

Dă-i voie inimii tale să zboare 

până unde bătăile ei nu se mai aud instantaneu,

fii în iarna adâncă o rază de soare,

după potopul lui Noe, fii curcubeu!

18 aprilie 2026

Erai așa cum îngerul meu te-a descris

 

Când mi-e dor de tine

 

Norul din inimă

 

Aș pleca undeva

 

NU AVEAM CURAJUL SĂ-I SPUN

 

Nu știu de ce a trebuit să mă îndrăgostesc atunci,
ea ca o umbră pe apă trecea, 
n-aveam curajul să-i spun cât e de minunată
și cât o iubesc, draga de ea 

Am așteptat să apară aievea
din poemele scrise pe stele,
o căutam fremătând prin ninsori,
ea umbla desculță pe urmele mele

Când a apărut în acea dimineață de vară,
pământul s-a-nvârtit în sens invers,
inima a-nceput și mai tare să doară
și  s-a pierdut prin Univers

M-am îndrăgostit de cioburi de cer
în timp ce ea ca o umbră prin suflet trecea,
dar nu i-am spus cât e de minunată
și cât o iubesc, draga de ea...

Numai ea, la plecare, mi-a șoptit,
ca și când ar fi vorbit serios:
”Ești un om atât de frumos
că nu m-aș fi putut opri din iubit....”

17 februarie 1994/18 aprilie 2026

NORUL DIN INIMĂ

 

Într-o altă viață am fost fluture,

tu erai o boare de vânt,
o lumină albastră

plutind între cer și pământ

Îți desenez cu acuarelele cerului
surâsul dintre noi,
cântecul inimii umple golul din jur
O, cât de mult am iubit acele clipe
pe care le-ai îngropat în sperjur!

Să fii cuminte! Drumul către mâine
e plin de primejdii, de fiare sălbatice,
de confuzii;
mi-amintesc toate nopțile-n care
mă îngropai în iluzii

Nu mai folosește la nimic faptul 
că ești mai frumoasă
ca un gând nerostit, 
ca o umbră misterioasă
călătorind spre infinit

Toate înălțările din abis 
spre lumină 
m-au strivit 
când ai aruncat în neant
rochiile tale de hermină

O, norul acela din inimă 
cum l-aș împrăștia
să răsară soarele tău
și în inima mea!

Numai umbra ta nevăzută,
sfâșiată de stele,
poate veni negreșit 
pe urmele mele,
să le sărute
când nisipul le umple,
sau când sufletul plouă
din cerul așezat ca o vară pe tâmple
de mâinile tale scăldate în rouă

Cum ar muri atunci 
singurătatea dintre cuvinte
și-ai putea să-nflorești 
la mine-n povești !

Cât de mult te-am iubit! Cât de mult!

plânge inima mea în tumult

Dansează, te rog, pentru ultima oară,
coboară din seară suspin de vioară...

Mi-e inima o expoziție futuristă
din care curg elegii
inspirate de-o dragoste tristă

Nebunii cuminți desenează închisori
cu zăbrelele lipite de nori

Frumusețea se izbește de zid
ca un glonț, ca un tren ce-a sărit
de pe linia moartă,
sufletu-n sine până la capătul lumii te poartă

N-a mai rămas nimic din apusul acela trucat,
numai sângele se mai zbate-n păcat

Alunecă pe ora ca un vifor trecând
amintirile viitoare putrezite în gând

Și-acolo ești la fel de frumoasă
ca-n ziua-n care prin mine a trecut
umbra aceea melodioasă 
folosită drept scut

21 aprilie 2020/17 aprilie 2026

Crede-mă

 

O să fiu acolo, draga mea

 

ERAI AȘA CUM ÎNGERUL MEU TE-A DESCRIS

Toată viața am așteptat și nu știam ce se întâmplă,

pasărea-spin mi se zbătea neliniștită în tâmplă

Mi-era așa de dor și nu știam de cine,

toată viața te-am așteptat pe tine

Erai așa cum îngerul meu te-a descris,

erai mai frumoasă ca ultimul vis

Erai așa cum am crezut că ești,

înger cu ochi nelumești

Toată viața te-am așteptat

și nu știam dacă vei veni,

dar eram dispus să te aștept

până la sfârșitul timpului și încă o zi...

13 aprilie 2026

De câte ori mi-e dor de tine

 

Ce s-a întâmplat cu ploaia

 

Să v-amintiți c-ați fost copii

 

Cartier de îngeri

 

Cheia secretă

 

Abia atunci ne amintim lumina

 

ADEVĂRUL PÂNĂ LA CAPĂT (10/2026)

La moartea lui Mircea Lucescu * V-acuz! * Ungaria, vipera Europei, s-a întors la sânul lui Soros * Imperialismul american * Ultrascurte * Dacii liberi și dracii lideri * Ce au făcut piloții (cu p nu cu chi) de pe nava ARTEMIS II când au fost pe partea întunecată a lunii * Efectele devastatoare ale pandemiei * Iluzia democrației

Războiul fratricid cu Turcia i-a pus capac lui Mircea Lucescu. După meciul cu Austria, într-un moment de sinceritate absolută, a spus că trăiește pentru succes și dacă nu-l are, moare. Din păcate, și de data asta s-a ținut de cuvânt.

Cred că a fost singurul om care a crezut că vom învinge la Istanbul. Noi, ceilalți, am crezut în Mircea Lucescu. În harul, în profesionalismul aproape inuman, în etica lui unică. 

Nu i-am învins pe turci, dar nici n-am fost departe, în ciuda diferenței de valoare evidente dintre unii jucători otomani și ai noștri ca brazii. Ne trebuia un pic de noroc, dar Lucescu și norocul au fost incompatibili întotdeauna. Tot ce a realizat a fost prin muncă susținută, organizare impecabilă și curaj. A fost un creator inegalabil de echipe, poate cel mai mare din istoria fotbalului mondial. Din nimic a creat Corvinul Hunedoara, iar cu resurse diferite a ridicat la rang de legende Dinamo București și Șahtior Donetk. A pus bazele unei filosofii noi în fotbalul italian, punându-și amprenta peste tot pe unde a fost, la Pisa, Brescia, Reggiana și Inter Milano. Massimo Moratti, patronul lui Inter, când a fost întrebat care a fost cea mai mare greșală a lui, a răspuns că a regretat că nu l-a păstrat pe Lucescu chiar dacă înțelegerea fusese limitată de contractul pe care îl avea antamat cu Lippi.

A dovedit cine este și la Rapid, Galatasaray, Beșiktaș, Dinamo Kiev, câștigând și acolo titluri incredibile.  

A antrenat și pe Zenit Sankt Petersburg, punându-și amprenta asupra stilului de joc.

În 1984, a calificat naționala României la Campionatul European, unde ajungeau doar 8 echipe, lăsând acasă Italia, campioana mondială! 

A bătut la porțile Europei cu Dinamo, despre care marele antrenor al Sampdoriei, Boșkov, spunea că va câștiga cu siguranță Cupa Campionilor. Numai că marea echipă s-a destrămat după semifinala de Cupa Cupelor din 1990, iar Lucescu a plecat să-și croiască destinul de mare antrenor european. 

A câștigat Supercupa Europei cu Galatasaray Istanbul învingând Real Madrid. 

A câștigat Cupa UEFA cu Șahtior. În total, are în vitrină 38 de trofee, fiind al treilea antrenor al lumii, după Alex Ferguson și Pep Guardiola!

Etica muncii, pasiunea devastatoare pentru fotbal, nu l-au putut opri nici măcar când a ajuns la vârsta senectuții. După ce a pus bazele noii naționale a Turciei, cea de astăzi, ne-a redat și nouă speranța câștigând cu victorii pe linie grupa de Liga Națiunilor. Numai ghinionul proverbial ne-a împiedicat să nu ne calificăm direct la mondial, deși generația aceasta de fotbaliști pare sub nivelul fotbalului de vârf.

Mircea părea greu de ucis, dar inima lui nu a rezistat înfrângerii cu Turcia. Voia să se întoarcă la Guadalajara unde fusese la mondialul din 1970 ca și căpitan al echipei naționale. 

În viața privată a fost un exemplu de loialitate și decență. Niciodată extravagant, întotdeauna un gentelmen preocupat de binele celor din jurul său. Și-a iubit familia și i-a oferit ceea ce a încercat să le insufle tuturor: educație. 

A fost un model de român plecat de jos, din mahalalele Bucureștilor, care ar trebui multiplicat. În copilărie și adolescență împărțea o singură pereche de teniși cu frații săi. 

În urma lui rămâne cărarea de lumină pe care au călcat copiii lui, de la  Gheorghe Hagi, Andreea Pirlo și mulți alți mari fotbaliști a căror viață nu a mai fost la fel după întâlnirea cu marele om. Căci marea familie a acestui exemplar de educator al fotbalului i-a înglobat, pe lângă soția Nely, fiul Răzvan și ceilalți membri ai familiei de sânge, pe toți aceia care au avut nevoie de un pedagog, fiindcă Lucescu n-a antrenat echipe, a format caractere puternice. Nely și Răzvan s-au considerat parte a acestui destin  și l-au sprijinit când rămânea singur în fața furtunii, căci în viața de antrenor momentele de solitudine, de zbucium, de durere chiar, sunt numeroase.

Orice am spune astăzi despre acest sportiv de excepție, despre marele om, este prea puțin. Faptele lui vorbesc în locul nostru. A sprijinit mulți necăjiți care i-au cerut ajutorul, el știind mai bine ca oricine ce înseamnă sărăcia. S-a implicat în viața creștinilor ortodocși de la Istanbul, convingând autoritățile otomane, în 2004, să redea bisericii construite de Constantin Brâncoveanu în 1692, ”Sfânta Muceniță Parascheva”, destinația inițială.

Astăzi, la marea trecere, întreaga lume a fotbalului îi aduce omagiul binemeritat pentru că  Mircea Lucescu a fost unul dintre acei oameni rari care nu au făcut umbră pământului degeaba.

***

Acuz întreaga clasă politică de eșecul națiunii române. De lipsa de încredere în instituțiile statului și în conaționali. De absența solidarității și de nesinceritatea oricărui demers public. De sărăcia endemică a ideilor, de pauperizarea sufletelor și de idolatria falsă. De stigmatul la care suntem supuși.

Voi, politrucilor, ați murdărit frumusețea sufletului românesc, voi, promotori ai cancerului social, voi, coronaviruși ce ne-ați invadat sufletul. 

Voi ați crezut că n-o să dați niciodată socoteală nimănui, că puteți să murdăriți totul, să batjocoriți, să furați, să inversați polii magnetici ai spațiului românesc, că vi se permite să batjocoriți la nesfârșit acest popor.

V-ați crezut niște Dumnezei pe invers, care nu văd ochii înlăcrimați ai copilașilor ce se culcă flămânzi, care ați pustiit totul în jurul vostru, ați risipit neamul românesc fără să vă pese.

V-acuz de umilirea și batjocorirea unui popor milenar și sublim. De punerea la zidul istoriei fără a exista procese de conștiință. De alimentarea cu sclavi a târgurilor de la periferia Europei. De batjocorirea copilăriei și de uciderea programată, premeditată, a bătrânilor. De lipsa oricăror criterii valorice în stabilirea reperelor instituționale și de promovarea curvăsăriei politice ca virtute. De obscenitate publică și de strangularea spiritului. De batjocorirea civilizației românești și de terfelirea tricolorului. De falsa asumare a destinului românesc. De toate bubele și mucegaiurile implantate în trupul țării, de toată rușinea care ne străpunge ființa ori de câte ori nedreptatea este ridicată la rangul de virtute.

V-acuz, ticăloșilor, de preacurvie și sperjur, de incompetență și trădare, de blasfemie și idolatrie, de toate relele pământului. Sunteți vinovați și va trebui să dați socoteală. Locul vostru nu este în fruntea țării, ci în vârfurile țepelor. Cu ultimele puteri, cerându-ne iertare de la ultimii copaci, o să vă înălțăm în furci, după rangul fiecăruia.

V-acuz, nenorociților, de distrugerea țării, de risipirea avuției naționale, de macularea a tot ce a fost curat, luminos, sublim în jurul nostru.

V-acuz și fiți pregătiți să dați socoteală, ochii voștri tulburi, de hiene turbate, vor fi pradă ciorilor.

***

Toți proștii se dau de ceasul morții că Victor Orban a pierdut alegerile din Ungaria. Este acel Orban care umbla bezmetic prin Transilvania susținând autonomia acesteia. Se destrăbăla lingvistic la Tușnad alături de bagabontul de Tokeș, agent al serviciilor secrete maghiare, și ne dădea lecții de politică internă și externă. Și, în ciuda acestor deviații comportamentale, proștii de la noi, de care spațiul carpato-danubiano-mafiotic nu a dus niciodată lipsă, îl dădeau ca exemplu demn de urmat. Că ca el nu mai e nimeni pe mapamondul lumii globului pământesc! Eroarea greșelii! Victor Orban a fost un fanfaron  putred de corupt căruia i-a venit de hac poporul maghiar după 16 ani de domnie în care și-a demonstrat pe deplin calitățile și defectele incontestabile. Și bine i-a făcut! Cine îngrădește dreptul la libera exprimare al unui popor, nu merită să-l conducă.

    Pentru noi, românii, căderea lui Orban nu schimbă cu nimic lucrurile. La Budapesta a fost înlocuit un șarpe cu alt șarpe, al cărui scop, în ceea ce ne privește, nu este decât acela de a ne mușca de jugulară. Fiindcă politica de stat a vecinilor de peste Tisza a fost, este și va fi revizionismul. Ungaria a fost și a rămas vipera Europei, indiferent de cine a fost la butoanele puterii.  Să nu ziceți că nu v-am spus!

*** 

Noul lider de la Budapesta, Peter Magyar, a fost căsătorit până în 2023 cu Judit Varga, ministru de justiție în guvernul Orban, pe care o bătea la trei coaste, conform normelor europene. De același tratament democratic a avut parte și următoarea parteneră, cu care priza cocaină conform principiului hegelian potrivit căruia ”viața fără poezie e pustiu”. A mai făcut și diverse escrocherii financiare, că era nevoie de nutreț pentru a-și întreține nivelul de viață depravată. 

După cum lesne se poate observa, electoratul maghiar, dar nu numai, preferă să voteze tot felul de bizari care să-i conducă voioși pe ultimul drum al istoriei. E adevărat, la scurt timp după beția puterii devin mahmuri și intră în vertij. Încep să regrete, dar regretele nu țin de foame.  

Până la urmă ceea ce s-a întâmplat cu Ungaria este firesc: s-a întors la sânul lui Soros!

***  

SUA au promovat întotdeauna democrația dulăilor. De la exterminarea indienilor, la exploatarea negrilor și până la subjugarea popoarelor care au o altă viziune asupra propriei existențe, popoare de regulă bogate în resurse, energetice sau de altă natură, Unchiul Sam nu s-a dat în lături de la nimic pentru a-și atinge scopurile mercantile. În pandemie, de exemplu, sub conducerea lui Hodoronc-Trump, au promovat discriminarea economică folosind virusul pe post de berbece, în defavoarea licuricilor mici și proști. Imperialismul american, bine ambalat în masca democrației, a intrat în faza de descompunere. Și dacă nu se reinventează, renunțând la practicile totalitare, din ce în ce mai brutale, va îngropa sub dărămăturile lui o perioadă oarecum liniștită din istoria lumii. Dincolo de toate tarele și de ipocrizia bine mascată.

***

Dacă îți folosești creierul, vezi lumea așa cum e, dacă nu-l folosești, vezi lumea așa cum îți zic alții că e.

***

Cea mai mare bogăție a României este satul românesc. A fost crucificat de sărăntocii postdecembriști, dar va învia pentru că este ținutul veșniciei

***

Cea mai importantă funcție pe care o poate avea cineva este funcția de om.

***

Pentru politicieni, diaspora nu e decât o lămâie din care pot stoarce voturi.

***

Să nu vă fie frică de moarte, ea te ucide o singură dată. Frica, în schimb, te ucide în fiecare zi.

***

Ați observat că moartea este de genul feminin? De ce oare?

***

Omenirea este un furnicar în care nu poți să faci carantină oricît de mult ar încerca cei cointeresați să-ți spună că se poate.

***

Nu poți să fii fericit dacă nu-ți învingi frica de a trăi

***

Coiful de la Coțofenești și două dintre brățările dacice au fost găsite. Ce este interesant în toată povestea asta e faptul că se pierd când trebuie și sunt regăsite tot când trebuie. E parcă un joc de v-ați ascunselea între dacii liberi și dracii lideri.  

***

Nava ARTEMIS 2 a dat o roaită în jurul lunii. Când au trecut pe partea întunecată a lunii, cosmonauții au dat caii la apă direct în capul lui Trump. Ceea ce, evident, a fost fantastic, cel mai reușit pișu din Calea Lactee direcționat de forța gravitației în freza celui mai mare idiot de pe mapamondul globului pământesc.

***

Efectele devastatoare ale pandemiei ne izbesc și astăzi în moalele capului. Șmecherii de la Pfizer, pe mână cu bandiții din guvernul României, indiferent cum s-ar numi ei, ne-au alocat milioane de doze de vaccin de care nu aveam nevoie întrucât populația României e cu mult mai puțin numeroasă decât a Chinei. Bașca faptul că majoritatea românilor s-au imunizat natural cu țuică de prună, vin de buturugă și pastramă de oaie.  Deși n-a folosit acele doze, România a pierdut procesul cu escrocii americani și trebuie să plătească aiurea-n tramvai 600 de milioane de euro, în condițiile în care suntem vai de mama noastră. Bandiții care au contractat vaccinurile inutile își rumegă tainul liniștiți că de plătit vor plăti proștii ăia cocoșați de facturi la energie, carburanți, apă, gaze, fumul de pe case. Care, la alegeri, se încolonează cuminți în spatele călăilor și intră în cabinele de vot precum vitele la tăiere.

Păi la ce vă așteptați de la indivizi care au acceptat gogoașa că pangolinul chinezesc a adus virusul în lume? Care au acceptat să poarte măști caraghioase, să fie arestați la domiciliu, să plătească amenzi pentru că au ieșit să-și plimbe cățelul. Care au trăit un coșmar prefabricat de Whannis, Orban și ceilalți bandiți, fără să se revolte. Care au acceptat să fie duși la moarte cu cele mai scumpe izolete din univers. Care n-au sesizat că pandemia este un uriaș experiment de supunere a omenirii. Care nici acum nu înțeleg că pandemia politică a fost mai periculoasă decât virusul. Că a fost ocazia ideală pentru devalizarea bugetului, iar afacerile oneroase au acaparat resursele vitale ale statului.

Toate aceste mizerii le va plăti omul de rând, incapabil să înțeleagă că nu poate accepta la nesfârșit batjocura la care este supus și că gratiile coliviei trebuie rupte. Asemeni păsării care a uitat ce înseamnă libertatea, consideră că a zbura este o boală. Cei care au cultivat frica, imbecilizarea în grup, marginalizând adevăratele virtuți, ne-au lăsat pradă răpitorilor internaționali care, fără niciun efort, ne mai jefuiesc de 600 de milioane de euro. Care vor fi mai mulți întrucât finanța mondială s-a oferit imediat să ne împrumute cu 630 de milioane de euro, la dobânzi speculative. Grea e viața în țara lucrului, pardon, furtului, bine făcut.

Dincolo de jaful programat și de toate îngrădirile nesăbuite ale libertății, concluziile pandemiei trebuie trase de vizionari și aplicate de cu totul și cu totul alte persoane decât cele care au fost la butoanele puterii atâta amar de timp. Și nu numai în România. Societatea bazată pe profit excesiv, cu orice preț, trebuie să dispară și în locul ei să se construiască o societate bazată pe umanitate. Pentru că omul, în deplinătatea acestui cuvânt, este foarte vulnerabil și trebuie protejat de propriile invenții sociale, economice sau politice. Căci omul obișnuiește să se joace de-a Dumnezeu fără să fie.

***

Ați mințit poporul cu televizorul. Mințiți tineretul cu Internetul.

***

Nicio economie a lumii nu ar funcționa astăzi dacă nu ar fi subvențiile mascate sau directe care să ajute producția națională.

***

Adevărul și legea urmează Puterea în orice dictatură, ba chiar și în democrația de cumetrie și sperjur care are la bază doar logica profitului.

***

În mod paradoxal, democrația nu promovează valori. Politica de identificare a liderilor se bazează pe strategii de comunicare false. Aproape niciodată nu sunt votați cei care merită, ci aceia ambalați mai frumos, de regulă mincinoși notorii, inși fără scrupule, exponenții oligarhiei economice. Democrația, ca și comunismul, e o utopie menităsă-i apere pe cei bogați de nemulțumirile săracilor.

***

În numele libertății oamenii comit crime de neimaginat și se produc cele mai abrupte modificări ale sistemului de valori. Albul devine negru și viceversa peste noapte. La fel se întâmplă cu relațiile interpersonale, cu motivațiile și preferințele oamenilor. Suntem nesăbuiți, lacomi, iresponsabili. Uităm să respectăm natura, deși noi suntem natură. Iluzia libertății ne face inconștienți, ne transformă în fiare greu de stăpânit. Libertatea înseamnă iubire, nu e o săritură în gol, fără teama de consecințe.

***

Patriotismul nu înseamnă izolare națională. Solidaritatea umană, indiferent de formele de organizare politică, este alegerea corectă.

***

În atenția politicienilor români! Mediocritatea nu este infracțiune, dar afectează viața unei națiuni pe termen lung.

***

În România nimeni nu vrea în opoziție, deși toți se comportă ca atare. Realitatea cruntă e că politicienii sunt în opoziție cu poporul român.

Printre umbrele istoriei contemporane cu greu găsești o lumină.

***

Dacă vrei să faci ceva pentru țara ta, vei găsi o cale. Dacă nu, vei găsi o scuză.

***

Toată viața suntem elevi, dar ne place s-o facem pe profesorii. Și totuși nu-i rău dacă, învățând pe alții, înveți și tu ceva.

13 aprilie 2026

  

La moartea lui Mircea Lucescu

 

O, Paștele copilăriei mele

 

DE CÂTE ORI MI-E DOR DE TINE

Prin gara inimii, spre seară,

vor trece trenuri către infinit

din care îngerii coboară

să vadă dacă s-a sfârșit

lumina ce-o lăsase-n urmă

iubirea zborului invers;

prin univers eternitatea scurmă

într-un sublim și inutil demers

Eu am să fiu în vis, desigur,

un biet acar călătorind prin sine,

la fel de tandru și nesigur

de câte ori mi-e dor de tine

Și știu că sunt mai multe trenuri

ce vor străbate gara fluierând,

și dintre atâtea triste regnuri

eu am să te aleg plângând

Și am să te aștept la fiecare

să nu regret că n-am simțit parfumul,

dar cordul iar m-apasă și mă doare

că nu te aduce înapoi niciunul...

8 aprilie 2026

LA MOARTEA LUI MIRCEA LUCESCU (Cei ce plătesc cu viața)

Ce veste tristă ne lovește-n plex

ca un infarct al vremurilor gri,

Lucescu s-a întors în univers

să umple stadioanele pustii

Echipa lui din Carul Mic

se va lupta cu cea din Carul Mare,

și-o va învinge negreșit,

nimic nu e lăsat la întâmplare

Cărbunii ce i-au fost încredințați,

de atâta șlefuit sunt diamante;

voi, oameni buni, să nu uitați

de toate sărbătorile galante

la care ați fost invitați

să duceți România cât mai sus,

că suntem un popor de frați,

copiii Domnului Iisus

Să v-amintiți că printre voi

a fost un fotbalist de rasă,

pe partea lui era război

și-n deplasare și acasă

Și-ntreaga viață i-a-nvățat 

pe cei din jur  să fie buni,

și-atât de bine a marcat 

sfârșitul și-nceputul unei lumi

Și-a fost un căpitan nemaivăzut

ce și-a iubit fără măsură țara,

și-a alergat și s-a bătut

din București la Guadalajara

A inventat profesia de mag

al fotbalului fără vreo speranță,

și l-a iubit și i-a fost drag

și i-a fost singura instanță

la care a pledat de atâtea ori

încât a devenit judecător,

și-a ridicat în vânt atâtea mori

și-a câștigat respectul tuturor

Prin mână i-au trecut echipe mici

pe care le-a făcut celebre,

azi Dumnezeu i-aprinde licurici

să-i lumineze căile integre

Că până-n ceasul cel predestinat

a vrut să schimbe lumea de fricoși,

nu s-a temut și nici nu s-a predat,

așa fac numai oamenii frumoși

Și-n clipele ce l-așteptau să-l prindă

în ofsaid și să-l tragă înapoi,

o mână a vrut să ne întindă

ca să redevenim eroi

I-a înfruntat pe turci cu elocință

deși și lor le construise-o lume,

să-i fie amintirea biruință

și-a suferit cât nu se poate spune

Pe bancă, singur, ca un zeu bătrân,

privea în gol înfrângerea finală,

întreaga-i fire mândră de român

nu accepta că-l roade adânc o boală

Spera c-ai lui, descoperind mândria,

n-or să se înece tocmai la final,

și vor aduce țării bucuria

de-a mai juca frumos un mondial

Tristețea l-a-nfășat în giulgiul ei,

iar inima nu a-nțeles să bată,

și ca un vultur sugrumat de lei

s-a înălțat deasupra lumii înc-o dată

Căci n-are unde să mai fie acum

decât în Rai, să antreneze îngeri;

s-a dus Lucescu, omul bun,

ce-a reparat și marile înfrângeri

Să nu fim triști și să îi ducem crucea,

chiar dac-o rană adâncă-i dimineața;

te strigă galeria lumii, Mircea, 

că ai plătit tot ce-ai iubit, cu viața...

7 aprilie 2026

CE S-A ÎNTÂMPLAT CU PLOAIA...

Aș vrea să pot șterge tristețea de pe chipul tău, 

tristețea aceea nu știu de unde vine,

aș vrea să fiu un curcubeu

pe care aleargă copilul din mine

Mă privești din oglindă și un surâs

curge printre cioburi pe jos,

mă întreb ce s-a întâmplat cu ploaia

în care dansa omul frumos?

Orele își încrucișează săbiile,

taie în două lumina ce cade pieziș,

pe mări depărtate corăbiile

privesc orizontul cruciș

Aș vrea să-ți șterg tristețea de pe chip,

umbră a mea despicată din mine,

se amestecă urmele prin nisip

și-n loc de cetăți doar ruine...

6 aprilie 2026

Cât de tare doare dragostea magică

 

Nufăr albastru

 

Întâlnire cu Iisus

 

Când sufletul mi-a căzut printre nori

 

Când plouă cu stele pe mare

 

Degeaba plânge o chitară

 

Lună amară

 

Nu mă dezic de neamul românesc

 

Când suntem fericiți

 

Stau la marginea vieții mele

 

CARTIER DE ÎNGERI

Într-un cartier de îngeri condamnați la tristețe,

m-am rătăcit căutând un alt rai

Te-am rugat să fii până la capăt acel înger

și-ntre bătăile inimii mele să stai

Dragostea-i singurul dezastru posibil

pe care-l invocăm să ne cuprindă

și să ne izbească de marginile lunii

până când devenim doar cioburi de oglindă

Și-am vrea să recompunem, 

fără a putea,

tot ce a fost magie pe lume,

dragostea ta și dragostea mea 

Și tot ce s-a-ntâmplat a fost iubire pură,

durerea infinitului ce nu ne-a acceptat

și ne-a lovit cu palma peste gură

să nu mai știm nici cine a plecat

28 martie 2026