Timpul și distanța ucid
până la fericire
arzi de dorință
Trenurile pleacă în vid
către după amieze ploioase
în care cei ce se caută
se găsesc
și cu multă elocință se ucid
Depărtarea are două dimensiuni
care
în iubire
nu se respectă
ele leagănă tâmpla lângă tâmplă
cu o plăcere suspectă
Trenurile care pleacă în vid
nu sosesc niciodată
la ora fixată
și când din întâmplare ajung
se sinucide-n gară calea ferată...
3 ianuarie 1992
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu