E o lună de sticlă pe cer
și patinează pe ea niște stele
te caută peste tot privirile mele
tăiate în două de ger
Și parcă-ți văd rochia albă
cum flutură ca un vânt de april
și-n ochii tăi câteodată vernil
crește o floare tăioasă de nalbă
A înghițit timpul de tot
și pe el schiază tristețea
ce tragică e frumusețea
frigului surprins în complot
Mi-e pustiu dar nu-mi mai e frică
să-mi fie dor de tine până la final
și în decorul tragic hibernal
am spart de cer luna de sticlă
iar țăndările au căzut în gând
smulgând bucățile de lut
și după frigul ăsta absolut
ne-om dezgheța definitiv curând
31 decembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu