Eu nu mai am suflet sunt doar un ecou
al umbrei mele ucisă de vânt
am fost vultur în zbor săgetat de cuvânt
și mă înec în tristețe din nou
Nu mai ești o prințesă ți s-a părut grea
misiunea de-a trece prin vămi fără număr
ești proiecția fericirii din mintea mea
gând dezertor aruncat peste umăr
Calc pietrele din noaptea polară
și cioburile-mi taie tălpile reci
îmi strivesc lacrima în privirea amară
și te las în tine însăți să pleci
Timpul meu nu mai are răbdare
mă ronțăie ca pe-un sac de grisine
în această scoică răpită de mare
se-nchid iluziile mele canine
ce mi-au lătrat înserări de smarald
desfrunziri fixate în suflet cu-n bolț
pe rugul din tine demult nu mai ard
mi-ai trecut pe lângă inimă ca un glonț
Au rămas doar niște dâre de sânge
s-amintească timpului de trupul-cavou
vântul îmi bate-n ferestră și plânge
eu nu mai am umbră sunt doar un ecou
5 decembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu