Prin inima ta infinitivală
înserarea trecea într-o lotcă de-argint
mă ridicasem apatic din boală
și-ți șopteam toate vorbele de alint
pe care le inventasem plângând
prin febra ce tocmai fugise
și-ți aduc în brațe acel gând
frământat de corabia lui Ulise
ce încă mi se leagănă-n minte
printre maree pierdute de lună
iubito ,te știu dinainte
să-ți crească prin mine o mână
în care-mi strângi inima fumegândă
și-o storci de umbre și de ecou
ca-n inima ta să se ascundă
să nu se-ntoarcă-n tristețe din nou
5 noiembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu