OCTOMBRIE

Coboară lin neliniștea prin sânge,

ce-a fost magie poate va mai fi,

se-aude Dumnezeu cum plânge

cerându-și dreptul de-a putea iubi

Pe unde-or fi cărările amare?

Pe unde-or fi desculții îngeri?

Lumina s-a-ncuiat în soare,

de atâtea deziluzii și înfrângeri

În amintiri o frunză se mai zbate,

într-un suprem și inutil demers,

în univers se face noapte

și merg prin mine și mai e de mers

Și-mi este teamă și mi-e bine,

și nu mai știu ce s-a-ntâmplat pe drum,

dar voi pleca, desigur, către tine,

dând la o parte dalele de fum

Octombrie n-acordă circumstanțe,

magia n-are vreme de rețineri,

fac frunzele apeluri la instanțe

și pier nevinovați copacii tineri

La miezul nopții voi întoarce ceasul

cu fața către minus infinit,

și-o să-ți aud încă o dată pasul,

căci n-am uitat pe cine am iubit...

5 octombrie 2024