duminică, 28 decembrie 2014

De ce l-ați împușcat pe Mareșal

Dintre bărbaţii Ţării Româneşti
mânaţi în viaţă de un ideal
de reîntregire-a gliei strămoşeşti
câţi aţi ucis până la Mareşal ?
Pe câţi aţi dat pe mână de străini
rupţi de cămile sau de cal
la câţi le-aţi pus coroanele de spini
pe câţi i-aţi aruncat la mal ?
Croit în focul primului război
în axa morţii de la Mărăşeşti
în fruntea neînfricaţilor eroi
bătând la porţile cereşti
a fost soldatul reîntregirii
a stat de veghe la drapel
de pe emblemele Unirii
de ce lipseşte tocmai el ?
Simbol al armiei române
că şi la Budapesta-a fost
îl ştiu cătanele bătrâne
pe Antonescu pe de-a rost
Şi a ajuns în fruntea ţării
când regele şpăgar s-a dus
eram pe culmea disperării
şi deznădejdii s-a opus
A pus rapid ordine-n stat
că era sufocat de lepre
toţi ticăloşii s-au predat
deşi păreau loviţi de streche
El a trecut Armata Prutul
s-aducă Basarabia acasă
şi veteranul şi recrutul
visau o patrie frumoasă
Şi după jertfe fără număr
pentru redarea libertăţii
i-au coborât o stea pe umăr
de mareşal al demnităţii
Şi  toţi apreciau că-i mare
acest profil voievodal
că a pus ţara pe picioare
şi regele din nou pe cal
Dar într-o zi de vară surdă
când fierb în negură comploturi
îl paşte soarta cea mai crudă
că lupii-s umezi pe la boturi
şi-un rege prins de camarilă
la înghesuială în birou
ordonă fără pic de milă
să-l aresteze pe erou
L-a dus în Vatra Luminoasă
un grup de bolşevici turbaţi
de-acolo Moscova hidoasă
a smuls eroul din Carpaţi
şi l-a restituit când totul
era spre moarte rânduit
i-a  pus în mână paşaportul
şi întruna l-a  batjocorit 
Şi-a mai fost umilit o dată
cu şi mai mare sârg
de-alogeni ce şi-altădată
ne-au sugrumat eroii-n pârg 
S-au dus cu toţi la mascarada
pe care o numeau proces
nepăsătoare era strada
de soarta bravului ales
ce moare la Jilava-n par
ucis de propria armată
popor ce n-ai avut habar
de citadela sfărâmată
tu ţi-ai ucis pe rând eroii
croindu-le un alt final
copil de curvă a nevoii
de ce l-ai împuşcat pe Mareşal
Nu ţi-a plăcut cuvântul muncă
şi disciplina te-a încrâncenat
pe el cu rădăcina adâncă
l-ai smuls din piatră şi l-ai lapidat
De fapt te-ai condamnat pe tine
bătându-ţi cuie în sicriu
mânat de poftele străine
căci Mareşalul este viu
cum sunt eroii nemişcaţi
cu biografia-n stâncă
copii ai gloriei îngeri-soldaţi
în spaţiul nostru se-aud încă
cum ne îndeamnă să cântăm
acest popor uitat în moarte
paşii de front să-i reînvăţăm
că Mareşalul merge mai departe
Armata lui i-ascunsă-n munţi
în orizontul ciocârliei
copii-soldaţi bărbaţi cărunţi
de veghe stau la tâmpla României
mânaţi prin vreme de un ideal
şi peste Prut şi  peste munţi
prin acest secol criminal
în care nu există sfinţi
decât aceia care-n luptă
nu s-au temut de niciun  glonţ
cu trupul ciur şi faţa suptă
purtaţi de corbii negri-n clonţ
s-au transferat în alte trupuri
cu alte suflete de cal
sunt cârdurile noi de fluturi
care-au zburat din Mareşal
în  vara când l-aţi împuşcat
pe mândrul comandant de oşti
popor de bolşevici stricat
dă-ţi jos aceste hâde măşti 
şi în oglindă să te uiţi
chiar dacă azi eşti fiul ploii
şi te comporţi ca scos din minţi
şi îţi batjocoreşti eroii
ai să înţelegi că ai ajuns aici
în timpul ăsta infernal
popor de Miţe şi Mitici
călcând pe trup de Mareşal
pe care-ai vrut neapărat
să-l scrii-n pomelnicul de crime
şi nici nu ştii de ce l-ai împuşcat
şi nici măcar nu ţi-e ruşine
că ai căzut cu totul în păcat
să faci pe plăcul liftelor străine
Şi pentru acest Român adevărat
se rupe inima şi plânge-n mine...

16-19 aprilie 2014

De ce ne mai iubește Dumnezeu

Guvernul mondial din nou încearcă
să termine poporul românesc
să-l mute cu tot dorul pe o arcă
şi să-l îngroape-n globul pământesc
De multă vreme se lucrează
la planul înrobirii absolute
că naţia română cea vitează
pe gresia lunii săbii ascute
Şi încă le mai dă fiori de spaimă
de-şi regăseşte drumul prin pustiu
că îl veghează din vecie-o taină
pe care numai patrioţii-o ştiu
c-am înfruntat imperii bestiale
şi-am stat cu sabia la brâu
ca ei să se fălească-n catedrale
noi ne îngropam sub holdele de grâu 
Această fibră ce nu se îndoaie
i-a alarmat pe noii împăraţi
şi-n fiecare zi  o halcă taie
din trupul munţilor Carpaţi
Pe urmă-şi freacă ochii şi se miră
că un alt munte creşte mai înalt
prin tâmpla ţării se înşiră
ca o mireasă de bazalt
Ne-ar vrea pe scut sub altă karmă
că dăm exemplul negativ
şi zilnic sufletul ni-l sfarmă
vor să ne vindece definitiv
de Dunăre de Marea Neagră
de munţi de aur şi de fraţi
de-o patrie ce-o vrem întreagă
şi de haiducii din Carpaţi
Dar e în noi o taină vie
care ne leagă strâns de stânci
şi oricât ar fi planeta de pustie
suntem fixaţi cu rădăcini adânci
de unde nu ne smulge nimeni
deşi credeau c-am dispărut
în dansul cerbilor cei tineri
se ascunde-un dor necunoscut
E dorul care încă ne mai ţine
legaţi la brâu cu-n curcubeu
şi nu înţeleg guvernele haine
de ce ne mai iubeşte Dumnezeu
22 aprilie 2014

Dumnezeu venea spre mine șchiopătând

Dumnezeu venea spre mine şchiopătând
deşi nu stabilisem  timpul când
să ne vedem să-i spun ce am de spus
despre păsări mirări dezertări şi apus
Pe umăr avea un sac fără toarte
din care curgea un fir de lumină
 pietrele se dădeau la o parte
greierii se ascundeau  în sulfină
Răsăritul se prelungea părea nesfârşit
Dumnezeu păşea desculţ  prin nisip
parcă El crease lumea în alt sens
pe-aici se zbenguie zeii unui alt Univers
iar copiii Lui au devenit mesageri  ciudaţi
cu ochi de fiare de suflete emasculaţi
şi l-am văzut pe Dumnezeu nefericit
m-a privit lung neînţeles dezamăgit
Într-un târziu m-a îmbrăţişat  ca pe-un frate
pietrele au strigat şi s-au dat la o parte
a întins între noi nevăzutul  amurg
şi a plecat Dumnezeu  şchiopătând
3 aprilie 2014

Îl mai știți pe Mihai Vodă

Tot staţi şi fredonaţi refrene
despre trecutul domnilor sublimi
dar umbra lor încă se teme
că iar o să trădaţi haini
că îi veţi da pe mâini străine
ce ţin chiar barda în gheara lor
aţi mai făcut-o şi-o ştiţi bine
cozi înrobite de topor
Când v-a făcut Mihai Unirea
că pohta voastră a pohtit
aceea era izbăvirea 
acestui neam nerostuit
Şi l-aţi primit cu bucurie
la Alba lui v-aţi închinat
şi v-aţi plecat fruntea în glie
când în Moldova a intrat
Era clar zeul altui timp
pe calul alb strălucitor
venise singur din Olimp
să fie Domnul tuturor
al celor paşnici din Moldova
din Ţara Românească şi Ardeal
pe buzdugan înscrisă-i slova
că a venit c-un Ideal
pe care l-am ţinut cu toţii
în suflet bine încuiat
aşa au apărut şi patrioţii
azi îi urâţi şi e păcat
susţineţi liftele străine
ce-n jug de ulm v-au tot ţinut
copilul care creştea-n mine
cu crengi de sânger l-aţi bătut
şi i-aţi făcut ochii să plângă
când l-aţi trădat pe domnitor
blestemul ţării să v-ajungă
neîndestulat hain popor
La Turda aţi lăsat valonii
să îl ucidă pe Mihai
nu v-ar mai sta pe suflet pantalonii
şi nu aţi mai ajunge în Rai
Viteazul a căzut în tină
răpus de nepăsarea voastră
nu pentru-o cauză străină
ci pentru libertatea noastră
Şi pentru trupul lui mormânt
n-a ştiut nimeni să găsească
câmpia l-a primit plângând
şi toată glia strămoşească
Din glodul ei a apărut
străbunii îşi creşteau odorul
Domnul Mihai n-a fost pe scut
şi nu l-a însoţit poporul
pe drumul fără de lumină
că el o rază chiar era
ucis de fiara cea străină
Viteazu' a reînviat cândva
la Alba Iulia în cetate
adus de îngeri în decor
atunci când s-a făcut dreptate
pentru acest umil popor
Era o zi de iarnă surdă
ningea cu diamante reci
stăteau fantomele la pândă
să-ţi taie calea pe-unde treci
să faci din nou Unirea vie
aici unde i-ai dat un rost
Trăiască  Noua Românie
striga cetatea-n care-ai fost
iubit de-ai tăi urât de unguri
Viteazule fără răgaz
am stat atâta vreme singuri
cu pielea groasă pe obraz 
că mai marii merg  la Dealu
însoţiţi de popi pătrunşi
tămâind sub burtă calul
şi nu pot intra pe uşi
nu de guşile imense
că intrarea-i foarte largă
ci de spaimele intense
ce prin pântec le aleargă
că-i va întreba Mihai
ce-i cu ei când ţara piere
ce se ţin de capu-i scai
rezervoarele de fiere
Unde-i este moştenirea
ce-a lăsat cu preţul vieţii
Domnul şi-a fixat privirea 
pe o patrie a tristeţii
coborâtă de neghiobii
care astăzi ne conduc
până-n mina unde robii
pe lumea ailaltă se duc
prin metroul laşităţii
construit cu mare sârg
patrie a latinităţii
ai fost vândută la târg
în oricare zi o dată
noaptea chiar de două ori
cei de la Înalta Poartă
se miră că nu mai mori
că nu-i lasă Mihai Vodă
mai trăiesc cu spaima-n sânge
deşi în această odă
nu-i decât un cap ce plânge
Trupul lui l-au dat la vulturi
şi la cârdul hâd de corbi
aţi rămas biete rebuturi
în lumina-i veşnic orbi
Când v-aţi apărat vreodată
domnitorii cei viteji
spada lor însângerată
v-a ţinut o vreme treji
v-a făcut în voi să credeţi
în izbândă în destin
şi în crucea unde mergeţi
ca să mai scăpaţi de chin
Astăzi în faţa furtunii
la mormântul lui tot sap
că acolo au românii
poate singurul lor cap
Îl mai ştiţi pe Mihai Vodă?
Vi l-au omorât străinii...
Voi dormeaţi cu capu-n sobă
mânca-v-ar inima câinii...
3-4 aprilie 2014 

Astupați gaura din drapel

Cine sunt eu nu se ştie
o nouă gaură-n drapel
Ioan mă strigă în pustie
şi am în suflet un rastel
de voievozi fixaţi cuminţi
cu fruntea-ntinsă pe trăgaci
cohorte nesfârşite de părinţi
ascunşi prin trupuri de copaci
aşteaptă doar un semn să dau 
s-arunc în haos prima torţă
şi pe câinii războiului-i iau
în cămaşa de  forţă
Că pe noi ne apără Dumnezeu
încă de la primul apel
nu vă întrebaţi cine sunt eu
astupaţi gaura din drapel
12 aprilie 2014