De-ai să-mi cobori în suflet, desculță și fragilă,
nu-mi călca în picioare visele, nu!
Fii acea fiară agilă
ce ucide în liniște. Fii tu!
Nu lăsa urme care dor,
nu-ți lăsa colții să-mi sfâșie pielea subțire!
Fii tu în ciuda tuturor,
lasă-mi doar puțină iubire!
Oricum nu știi ce să faci cu ea
și o duci în suflet povară.
Fii tu până la capăt, draga mea,
fii rouă albastră, fii fiară!
31 august 2026
Când vine toamna se-ntâmplă ceva,
plâng stelele-n cer, draga mea
Nu se aprind nicăieri licurici
și parcă nici eu nu mai sunt de aici
Nimic nu mai pare sublim,
cu greu dau refresh la destin
Sunt frunze căzânde-n abis
ca-n poemul acela de nedescris
pe care l-am rostit când pe lume erai
floare desculță, evadată din rai,
ce-nfloreai printre fluturi și rouă;
nimic nu mai e, în suflet îmi plouă
Când vine toamna se întâmplă ceva,
plâng frunzele-n noi, draga mea!
Sufletul e un vultur rănit
și ce mult, cât de mult te-am iubit!
31 august 2026
Desculț printre îngeri calc frunzele moarte,
vara se ascunde de mine în carte.
Plouă, dar nicăieri nu apare vreun curcubeu,
e toamnă și-n sufletul meu
În sus și în jos păsări călătoare cerșesc
un drum de lumină, dar nu se zăresc
raze sublime de soare pe care
trec îngeri croindu-și cărare
Doar vântul mai bate în ritmul știut,
tremură visul zdrobit în vase de lut;
o lună bolnavă se așază pe casă;
pe unde ești, iubita mea frumoasă,
să mă scoți dintre cuvintele acestea,
să nu mai fie tristețe-n povestea
cu frunze și brume și neguri și ploi
prin care trec singur, urmărit de strigoi
31 august 2026
Iubito, vine toamna și-o să ne facem bine,
toți fluturii de noapte vor evada din noi,
se va muta, desigur, tot universu-n mine
și vom pluti pe-o frunză căzută în noroi
Vom fi în seri de toamnă apusuri violete,
printre cocori vom cerne mirarea de a fi,
și-o să ne fie foame, și-o să pierim de sete,
dar vom uita de toate cât timp ne vom iubi
Ne vom iubi pe albastrul înconjurat de spaime,
ne vom iubi pe frunze căzânde în abis,
ne vom iubi sub luna înfășurată-n taine,
ne vom iubi, desigur, în fiecare vis
Să nu te temi, ne suntem tot ce am vrut să fim
când am plecat din toamnă ca două păsări verzi,
și chiar de bate vântul, să fim ce-am fost mai știm,
și prin fereastra lumii tu poate ai să vezi
Cum plec din mine însumi înconjurat de îngeri,
toți spinii din cărare de spaimă vor fugi
Iubito, vine toamna, e timpul să fim sinceri;
sunt nopțile mai lungi și ne putem iubi...
22 august 2026
Țara e la pământ, Mafia-i la putere,
ne-a pus cu gâtu-n jug pe toți,
de jur împrejur doar himere
și cârduri abjecte de hoți
Ei dau decrete absurde și stigmate
pe care le-acceptăm oricum,
absurdă-i lupta pentru libertate
când demnitatea e făcută scrum
Alegerile-s farse; filme proaste
ni se prezintă-n loc de știri,
doar oi bolnave nu formeaz-o oaste,
pe unde-s leii marilor izbiri?
Săraci cu duhul populează presa
(și Parlamentu-i plin de ei)
așa se joacă astăzi piesa
în care se vând proștii pe doi lei
Manevre abjecte și frustrare,
dispreț viclean pentru valori,
nu mai e timp deloc și nici răbdare
să ne înfășurăm în tricolor
Doar ură viscerală și poceală,
doar fuga după șperțuri mici,
trădarea-i cea mai rușinoasă boală
de parcă nu mai locuiește cineva aici
Rușinea a pierit sub pietrele de moară
al unui timp bezmetic și vulgar,
nu mai avem speranța să fim țară,
s-a spart de cer și ultimul pahar
Deșteaptă-te, române, dacă poți
să fii tu însuți cel viteaz și bun,
înfruntă cetele de mafioți
și-aruncă-n flăcări casa de nebuni
10 august 2026
Amintirile-s fluturi de noapte
ce zboară până în cer și înapoi
printre visuri copleșite de șoapte
când stelele cad dezgolite-n noroi
Unde sunt ochii aceia cerești?
Unde-i surâsul de înger albastru?
Amintirea se plimbă-n calești
trasă de calul măiastru...
Unde-i copilul desculț de smarald
ce trecea ca o rază prin seară?
Pe ce rug, suflete, să mai ard
amintirea să nu mă mai doară?!
Nici aripi să zbor nu mai am,
universul îmi pune mâna pe gură,
copilul din mine privește pe geam
cum timpul se scurge arsură...
10 august 2026
