Eram copil și-mi înfloreau abrupt
Narcisele cu ochii de lumină,
Fugit din cer, prin trupul supt
Se strecura o primăvară lină.
De peste tot, în satul meu uitat,
Cuptoarele se scuturau de vise.
Era un timp înmiresmat;
Și prin ferestrele deschise
Se întorceau din spaima lor,
Acele rândunele vestitoare,
De care azi mi-e tare dor,
Că vin din viața viitoare.
Întregul sat era un stup,
Se-mpodobeau cu sufletul copacii.
Cum mușcă dorul ca un lup!
Pe unde cântă astăzi pitpalacii?
Încă mai simt mirosul de atunci:
De Rai, de vis, de bucurie...
Mai fă-ne, Doamne, o dată prunci,
Mai lasă-mă-n copilărie!
S-a scurs prin mine ca nectarul,
Ca îngerul pășind prin vis.
Aprindeți noaptea cu amnarul,
Și nu uitați că-n ceru-ntredeschis
E o cărare-ngustă înapoi,
Eternitatea poate fi nedreaptă,
Ieșiți din existența-mușuroi!
Pe Cruce Dumnezeu v-așteaptă.
Să v-amintiți c-ați fost copii,
Făclii aprinse-n nopțile de Paște,
Să nu vă temeți, sunteți vii
Și Dumnezeu vă recunoaște...
14 aprilie 2017
sâmbătă, 15 aprilie 2017
Nu se clădește nimic pe minciună
Nu se clădește nimic pe minciună:
Munții cei mai înalți se prăbușesc în tăcere,
Dacă sunt ținuți pe umeri,
De himere.
Apa cea mai adâncă va seca,
Cerul cel mai albastru se va înnegri,
Miresele vor auzi doar cântece de cucuvea,
Dacă te vei minți.
Împărățiile cele mari, conduse de idolii falși,
S-au risipit ca pulberea-n vânt,
Când orbii au traversat lumina
Însetați de cuvânt.
Magica poveste de iubire
S-a topit inhalată de-asfalt,
Când îngerul exilat în zăpadă
Nu s-a topit în celălalt.
Câmpiile înverzite
S-au destrămat în griul din lună,
Surprinse de adevărul
Că nu te poți înălța prin minciună...
14 aprilie 2017
marți, 11 aprilie 2017
SĂPTĂMÂNA PE SCURT (67)
Atac frontal la instrumentul gândirii * Spitalul de psihiatrie * Multilingvistele e împotriva Unirii (sanchi!) * Păpușa și teroriștii * Oameni de bine * Legea salarizării pudice * Sfârșitul lumii se amână * Cele mai frumoase balcoane * Secretul întemeierii Moldovei
Un cercetător indian vrea să introducă contracepția la bărbați. O injecție cu gel de polimeri, care ar costa doar 10 dolari, ar pune cu botul pe labe spermatozoizii. O altă injecție ar readuce lucrurile la normal. Alo, balamucul! Tataia nu mai poate să tragă la poartă și vrea ca toată echipa să-și bage autogoluri. Înțeleg că la cei 76 de cotolani instrumentul gândirii nu mai funcționează la parametri optimi, dar de ce nu ne lași pe noi ăștilalții să ne ducem crucea (mă rog, Coloana Infinitului) până la capăt? * Continuă distrugerea Deltei Dunării. Gunoaiele politice sufocă aluviunile. * Accidentul feroviar din județul Hunedoara în care și-au pierdut viața cei doi mecanici, a rămas doar o știre de ziar. Adevărații criminali, cocoțați în prepeleacul puterii, își văd mai departe de treburile murdare de la Transporturi. * Atentatele barbare asupra oamenilor nevinovați continuă cu și mai mare înverșunare, din Suedia până în Rusia. Până și asupra echipei Borusia Dortmund a existat o tentativă! Crima a devenit o modă care i-a înrobit nu numai pe militanții anumitor idei fixe, ci și pe dezaxații fără nicio cauză. Planeta a devenit un imens spital de psihiatrie * O mâncătoare de șaormă cu de toate direct de sub șaua calului unuia Marton Arpad, a fost singurul parlamentar care a votat împotriva sărbătoririi Unirii Basarabiei cu România, eveniment petrecut la 27 martie 1918. N-am reținut numele acestei fufe, care se dă defutată de Covasna, din care cauză a luat-o razna. Ce-ai, fă, matracuco, cu România? Ești proastă sau te prefaci? Că devreme acasă am înțeles că nu ești. Tu ce înțelegi prin unire? Că trebuie să te crăcești cu un picior la București și cu celălalt la Budapesta, ca să treacă trenul de joi după Miercurea Ciuc prin tunelul groazei? Vezi că nu ne place deloc poziția ta, suntem verzi de supărare. De ce suntem noi românii vinovați că Motanul Arpad dă buleală? Tot ești tu politoloagă multilimbistă (parcă așa se numesc astea cu limba despicată?), ia problema în mâna proprie și personală și liniștește-te, că altfel te înscriem în alianța BINE, tot bâhâie de curve. * Rromânca rănită în amorul propriu de uzbekul din Stockholm este o păpușă: Păpușa Ciuraru. De profesie fără, trăiește din cerșit, ca orice ambasador al României prin nordul Europei. La cei 83 de ani ai săi nu cred că-i mai arde nici de cerșit, dar trebuie să execute ordinele nepoților. Nici nu știi care-s mai ticăloși; nepoții care o trimit la cerșit sau teroriștii care au vizitat-o la locul de muncă? * Dar, vorba Păpușei, care a dat naștere la 12 sperietori de porumbei, ”viața merge înainte, mâncați-aș portofelul! Dacă-i dai babei un euro, domnule reporter, îți ghicesc de buba mânzului, de mâncărimi, de băutură, de curvăsăreală. Dacă nu-mi dai, ți-o aduc la așternut pe Zoe Petre, că puterile mele e mari. Eu am deviat camionul cu uzbekul, eu ți-aduc și basculanta. Să te văd pe unde scoți microfonul ca să transmiți cum s-a cocoșat haxa Pământului ” * Fostul derutat Cristian Rizea și un alt candidat din partea PTRU la recentele alegeri au mâncat, au băut și au rumegat pe daiboji la un hotel din Vaslui, respectând tradiția locului. Gaura produsă patronului, care dădea pe caiet până și periculoase specii a politrucilor, ar fi de 10 000 de euro. Cu banii ăștia îmbăta toată partea bărbătească a Vasluiului, timp de trei zile, sau ar fi putut oferi un aperitiv părții feminine. Acum plânge în fața camerelor de luat vederi. Dar e târziu, oamenii de bine s-au cărat spre București căutând alți proști de care să râdă. * Legea salarizării pudice, sau cam așa ceva, a stârnit ceva patimi în societatea noastră multilateral depravată. Dincolo de grilele care par mari (par mari acum, dar se vor aplica progresiv, în 5 ani, și atunci nu vor mai părea atât de mari, mai ales că în 2022 se apropie scadența trecerii la euro, deși, cu siguranță, ne vom afla tot la 10 ani-lumină în urma salarizării din UE!), o asemenea lege era absolut necesară, ca să știe și tânărul bine pregătit profesional, dacă se merită să intre în sistemul bugetar. Și dacă la baza aplicării actului normativ stau și niște principii corecte, o să fie bine. Dar legea salarizării, singură, nu e suficientă. Ea trebuie dublată de legea bunului simț în privința angajărilor în sistem. Să nu devină cumva instituțiile statului depozite de deșeuri politice, în care să fie înghesuiți copii, nepoți, nași, fini, cumetri, amante, striperi și alți oameni de știință relativă. Dacă criteriul valoric nu va înlocui criteriul politic, atacul la jugulara bugetului va fi, pe cât de inutil, pe atât de fatal. * Am uitat să vă spun: pe 19 aprilie vine sfârșitul lumii. Dacă nu mai citiți acest număr de ziar, înseamnă că a venit. Dacă-l citiți, iar ați luat țeapă...* Zicea Elena Udrea, studenta la teologie, în Săptămâna Patimilor: ”Eu n-am dat în gât, numai am primit.” Așa o fi fost. Ea știe cel mai bine. * O nouă modă face ravagii: adolescentele în flăcări își scrijelesc numele pe Coloana Infinitului. Le înțelegem neliniștile, dar parcă prea ard etapele! * Încă nu știm cine a câștigat concursul pentru cele mai frumoase balcoane inițiat de Primăria Capitalei: Olguța Vasilescu, Gabriela Vrânceanu-Firea, Carmen Dan... Oricum, favorit era domnul Andrei Pleșu. * În sfârșit, cronicarul Adi Sfinteș a descoperit secretul întemeierii Moldovei. Cutremurați-vă! * ”Că moldovenilor le pică greu fisa, când le pică, nu trebuie să mai mire pe nimeni, deoarece în privința lor lucrurile au decurs domol încă de la început. Păi românașii ăștia mai dulși decât fierea nu s-au născut dintr-o dată, ca oamenii obișnuiți, cât de cât sănătoși la diblă, ci au preferat s-o facă în două reprize, cu ghinișorul. Și cred că nu s-ar fi impacientat nimeni dacă evenimentul nu s-ar fi produs nicicând cunoscută fiind pe tot mapamondul lumii, de la Huși și până la Galați, celebra lor înclinație spre lenea filosofică. D-aia și zicea analistul lor numărul unu, Cristian Popescu-Tândală, că ”moldovenii fierb în suc propriu fără să dea în clocot, deoarece la ei fierberea se numește fermentație din cauza numeroaselor podgorii ce-și ițesc cu obrăznicie podoabele de sub colinele domoale ca un mers de fată mare, urmărită prin binoclu de marțienii din pădurea comunală”.
Dar cum Dumnezeu, drăguțul de el, se gândește la toate câte le-a lăsat pe lume - în halul în care le-a lăsat- i-a inventat pe maramureșeni ca să-l contracareze pe Belzebut, tatăl legitim al maghiarilor și al tătarilor de pretutindeni. Că numai astfel, împins de la spate conform hotărârilor Consiliului Europei, a descălecat Dragoș în nordul Moldovei. Gândul lui, același cu-al lui Ludovic de Anjou, regele maghiar, era să facă o marcă de apărare împotriva tătarilor, care din cauze genetice jefuiau cu o frecvență înduioșătoare șandramaua denumită generic Ungaria.
Ungurilor nu le convenea deloc situația fiindcă erau învățați să fure, nu să fie jefuiți, și nu li se părea corect ca agoniseala pe care o șmangliseră de la valahi să ajungă la mongoli. Lor nu le plăcea să-i deranjezi nici cu o floare, deși muntenii le trimiteau regulat, pardon de expresie, după bătălia de la Posada, buchețele multicolore de coada ursului, gheara găinii, limba vacii și mirarea țigăncii. Metodele clasice de prăduire pe care le foloseau urmașii lui Attila ce subtilizau într-o tăcere mormântală oul transilvan de sub cloșca valahă, ori cele desăvârșite de politicienii români în procesul de devalizare al băncilor păreau copilării pe lângă tehnica tătară. Păi, dragii moșului, ăștia când își aprindeau țigara dădeau foc întregii Ungarii de le frigeau locuitorilor frumoasei țări carnea de sub șei pe care o făceau șnițele cu cai cu tot. Că mongolii asta știau, asta făceau. Ei n-auziseră de carduri, credite, corectitudine politică, euroregiuni, autonomie teritorială și alte noțiuni ce definesc furăciunile din -vorba vine- lumea civilizată. Singurii care ar fi putut rivaliza cu hoții de tătari, ar fi fost cei 15.000 de specialiști dar, din fericire pentru urmașii lui Ginghis-Han, pe la 1352 nu se născuseră. Nu se născuseră toți, să nu mă înțelegeți greșit. După ce aplicau metoda ”Kossovo”, așa-i ziceau ei, supușii ”Hoardei de Aur” se cărăbăneau acasă luând cu ei bunuri de larg consum (băutură, haleală, femei) pentru a nu se plictisi până la următoarea ieșire. Tocmai în scopul acesta se așezase Dragoș la Baia, încercând să pună o piedică în calea uitării mongolilor, lucru care i-a făcut pe strănepoții lui Batu-Han să râdă mânzește. Trebuie să vă mărturisim că voievodul maramureșean era simpatic foc, ziceai că-i Popey Marinarul la bătrânețe și lumea îl iubea nevoie-mare, în sondaje stătea cățărat mai ceva decât tovarășul Ion Ilici Iliescu. Avea însă și un defect: se dăduse cu ungurii din care pricină și-a pierdut din popularitate. Mai întâi, moldovenii l-au coborât în sondaje până la nivelul lui Emil Constantinescu, după care, la numai doi ani de la descălecare, în 1355, l-au condus cu delicatețe pe ultima turnantă, așezându-l cu grijă într-o cutie mirosind poetic a rășină, la numai doi metri sub nivelul toporașilor, brebeneilor și a altor flori înșelătoare cântate cu atâta jale de Freddy Mercury. Copchilu decedatului voievod n-avea sânge-n el nici cât o muscă bețivă așa că a continuat slugăreala la unguri până în 1359, an în care a avut marele noroc să treacă granița în Rai ( sau în Iad, sursele istorice sunt neclare din cauza dezorientării catolice a defunctului) înainte de vizita lui Bogdan din Cuhea, alt maramureșean, însă din altă făină, odată ce era în dizgrația lui Ludovic de Anjou care-l catalogase, cu tupeu, ”infidel notoriu”, fiindcă nu-l recunoștea de stăpân. Ajuns după ”Veșnica pomenire”, Bogdan îl cafti bine pe Balc, fiul mortului, după care îi puse la respect pe tătari. Ludovic se încăpățână să mai întreprindă câteva expediții împotriva lui Bogdan, încercă să-l combată cu oastea, dar zadarnic, că moldovenii, matoli tot timpul, cădeau grămadă peste ei prin Carpații Orientali și-i zdrobeau fără milă. D-aia regele maghiar fu nevoit să constate faptele, îl împroprietări pe Balc cu moșia lui Bogdan părăsită în Maramureș și nu mai insistă cu întinsul corzii, fiindcă-i era cunoscut defectul moldovenilor de a face urât la beție. Pățania predecesorului său cu valahii constituia o pildă atât de vie că nu putea să treacă peste învățămintele pe care și le însușiseră temeinic străbunicii lui, atâți cât mai rămăseseră în stare de funcționare după reality-show-ul de la Posada. Așa se face că la 1365, când s-a făcut galben ca ceara Bogdan-Vodă, Moldova era o țară independentă și o durea în freză de toată lumea, că nimeni nu mai putea să-i schimbe mărețul destin istoric pentru care se și autoinventase cu atâta greutate. Și cum vremurile îi erau prielnice, îi dădea mâna să fie fericită. Că Moldova n-avea nevoie pentru trebușoara asta decât de nițeluș vin , cât de negru se poate, și de ”șeva, șeva telenovele de Ion Creangă. Cât di multe dacî se poati-ziceau moldovenii cu adorație-cî minte așa di frumos!...” * Știți cum a apărut bourul pe steagul Moldovei? Nu? Mare rușine. Ia fiți atenți acilea! * ” Zic unii, mai familiarizați cu dedesupturile izvoarelor isterice, că mergând alandala prin munți, Dragoș se lupta din greu cu arșița provocată în pieptu-i atoatecuprinzător de tradiționala palincă de pere motrune. Căută cu disperare o apă minerală contrafăcută. Nu găsi așa că se afundă în râul care se prelingea pe la picioarele lui precum șarpele cu ochelari măgurenesc. Când ieși, umflat ca un broscoi, își strigă cățeaua: ”-Moldiana! Moldiana!”
Aceasta veni iute, însoțită de un zimbru fioros care se pare că o plăcea mult că, în fața voievodului, o luă în coarne, o străpunse bine și o aruncă cât colo, în iarba jilavă. Dragoș asistă cum însoțitorii săi își înfipseră sulițele în trupul greoi al fiarei și, după ce o văzu în genunchi, o lovi năprasnic cu buzduganul de a văzut stele verzi. Că scula era confecționată din cel mai bun oțel și îi reveni în bostan cu putere. Când se deșteptă, constată că îi sărise o doagă în râu. Nu încercă să o recupereze că nu dădea importanță amănuntelor de genul acesta: ”-Tot aia e, ce e prima care-mi sare? Mai rău îmi pare rău de Molda, că n-a fost fată mare, scria poezii ciudate, (zicea că suntem un popor vegetal, auzi vorbă la dânsa?),și ungurul îmi dădea diurnă și pentru ea. D-aia decretez ca apa asta curgătoare să se numească, spre veșnica ei pomenire, Moldova. Și țara, așijderea. Asta-i damblaua mea de pe urmă că, după frecvența cu care-mi sar doagele, nu mai rezist prea mult pe aici. Așadar, aveți grijă cum mă ridicați în slăvi că altfel întorc foaia și am să imprim capul zimbrului pe stema țării să știe viitorimea ce-am vrut să fac eu din moldoveni și nu mi-a ieșit...” * Promoușăn:
Fiți pe fază că în capitolul următor o să aflați cum s-a întors lumea cu fundul în sus. În timp ce fetele prind gustul politicii, turcii apar timizi la Dunăre. Dar conducătorii românilor, ce credeți că făceau? Ce să facă, săracii, decât parale! Băteau primii bani românești ca să aibă de ce râde, șaisprezece secole mai târziu, Gudur Isărescu...
Un cercetător indian vrea să introducă contracepția la bărbați. O injecție cu gel de polimeri, care ar costa doar 10 dolari, ar pune cu botul pe labe spermatozoizii. O altă injecție ar readuce lucrurile la normal. Alo, balamucul! Tataia nu mai poate să tragă la poartă și vrea ca toată echipa să-și bage autogoluri. Înțeleg că la cei 76 de cotolani instrumentul gândirii nu mai funcționează la parametri optimi, dar de ce nu ne lași pe noi ăștilalții să ne ducem crucea (mă rog, Coloana Infinitului) până la capăt? * Continuă distrugerea Deltei Dunării. Gunoaiele politice sufocă aluviunile. * Accidentul feroviar din județul Hunedoara în care și-au pierdut viața cei doi mecanici, a rămas doar o știre de ziar. Adevărații criminali, cocoțați în prepeleacul puterii, își văd mai departe de treburile murdare de la Transporturi. * Atentatele barbare asupra oamenilor nevinovați continuă cu și mai mare înverșunare, din Suedia până în Rusia. Până și asupra echipei Borusia Dortmund a existat o tentativă! Crima a devenit o modă care i-a înrobit nu numai pe militanții anumitor idei fixe, ci și pe dezaxații fără nicio cauză. Planeta a devenit un imens spital de psihiatrie * O mâncătoare de șaormă cu de toate direct de sub șaua calului unuia Marton Arpad, a fost singurul parlamentar care a votat împotriva sărbătoririi Unirii Basarabiei cu România, eveniment petrecut la 27 martie 1918. N-am reținut numele acestei fufe, care se dă defutată de Covasna, din care cauză a luat-o razna. Ce-ai, fă, matracuco, cu România? Ești proastă sau te prefaci? Că devreme acasă am înțeles că nu ești. Tu ce înțelegi prin unire? Că trebuie să te crăcești cu un picior la București și cu celălalt la Budapesta, ca să treacă trenul de joi după Miercurea Ciuc prin tunelul groazei? Vezi că nu ne place deloc poziția ta, suntem verzi de supărare. De ce suntem noi românii vinovați că Motanul Arpad dă buleală? Tot ești tu politoloagă multilimbistă (parcă așa se numesc astea cu limba despicată?), ia problema în mâna proprie și personală și liniștește-te, că altfel te înscriem în alianța BINE, tot bâhâie de curve. * Rromânca rănită în amorul propriu de uzbekul din Stockholm este o păpușă: Păpușa Ciuraru. De profesie fără, trăiește din cerșit, ca orice ambasador al României prin nordul Europei. La cei 83 de ani ai săi nu cred că-i mai arde nici de cerșit, dar trebuie să execute ordinele nepoților. Nici nu știi care-s mai ticăloși; nepoții care o trimit la cerșit sau teroriștii care au vizitat-o la locul de muncă? * Dar, vorba Păpușei, care a dat naștere la 12 sperietori de porumbei, ”viața merge înainte, mâncați-aș portofelul! Dacă-i dai babei un euro, domnule reporter, îți ghicesc de buba mânzului, de mâncărimi, de băutură, de curvăsăreală. Dacă nu-mi dai, ți-o aduc la așternut pe Zoe Petre, că puterile mele e mari. Eu am deviat camionul cu uzbekul, eu ți-aduc și basculanta. Să te văd pe unde scoți microfonul ca să transmiți cum s-a cocoșat haxa Pământului ” * Fostul derutat Cristian Rizea și un alt candidat din partea PTRU la recentele alegeri au mâncat, au băut și au rumegat pe daiboji la un hotel din Vaslui, respectând tradiția locului. Gaura produsă patronului, care dădea pe caiet până și periculoase specii a politrucilor, ar fi de 10 000 de euro. Cu banii ăștia îmbăta toată partea bărbătească a Vasluiului, timp de trei zile, sau ar fi putut oferi un aperitiv părții feminine. Acum plânge în fața camerelor de luat vederi. Dar e târziu, oamenii de bine s-au cărat spre București căutând alți proști de care să râdă. * Legea salarizării pudice, sau cam așa ceva, a stârnit ceva patimi în societatea noastră multilateral depravată. Dincolo de grilele care par mari (par mari acum, dar se vor aplica progresiv, în 5 ani, și atunci nu vor mai părea atât de mari, mai ales că în 2022 se apropie scadența trecerii la euro, deși, cu siguranță, ne vom afla tot la 10 ani-lumină în urma salarizării din UE!), o asemenea lege era absolut necesară, ca să știe și tânărul bine pregătit profesional, dacă se merită să intre în sistemul bugetar. Și dacă la baza aplicării actului normativ stau și niște principii corecte, o să fie bine. Dar legea salarizării, singură, nu e suficientă. Ea trebuie dublată de legea bunului simț în privința angajărilor în sistem. Să nu devină cumva instituțiile statului depozite de deșeuri politice, în care să fie înghesuiți copii, nepoți, nași, fini, cumetri, amante, striperi și alți oameni de știință relativă. Dacă criteriul valoric nu va înlocui criteriul politic, atacul la jugulara bugetului va fi, pe cât de inutil, pe atât de fatal. * Am uitat să vă spun: pe 19 aprilie vine sfârșitul lumii. Dacă nu mai citiți acest număr de ziar, înseamnă că a venit. Dacă-l citiți, iar ați luat țeapă...* Zicea Elena Udrea, studenta la teologie, în Săptămâna Patimilor: ”Eu n-am dat în gât, numai am primit.” Așa o fi fost. Ea știe cel mai bine. * O nouă modă face ravagii: adolescentele în flăcări își scrijelesc numele pe Coloana Infinitului. Le înțelegem neliniștile, dar parcă prea ard etapele! * Încă nu știm cine a câștigat concursul pentru cele mai frumoase balcoane inițiat de Primăria Capitalei: Olguța Vasilescu, Gabriela Vrânceanu-Firea, Carmen Dan... Oricum, favorit era domnul Andrei Pleșu. * În sfârșit, cronicarul Adi Sfinteș a descoperit secretul întemeierii Moldovei. Cutremurați-vă! * ”Că moldovenilor le pică greu fisa, când le pică, nu trebuie să mai mire pe nimeni, deoarece în privința lor lucrurile au decurs domol încă de la început. Păi românașii ăștia mai dulși decât fierea nu s-au născut dintr-o dată, ca oamenii obișnuiți, cât de cât sănătoși la diblă, ci au preferat s-o facă în două reprize, cu ghinișorul. Și cred că nu s-ar fi impacientat nimeni dacă evenimentul nu s-ar fi produs nicicând cunoscută fiind pe tot mapamondul lumii, de la Huși și până la Galați, celebra lor înclinație spre lenea filosofică. D-aia și zicea analistul lor numărul unu, Cristian Popescu-Tândală, că ”moldovenii fierb în suc propriu fără să dea în clocot, deoarece la ei fierberea se numește fermentație din cauza numeroaselor podgorii ce-și ițesc cu obrăznicie podoabele de sub colinele domoale ca un mers de fată mare, urmărită prin binoclu de marțienii din pădurea comunală”.
Dar cum Dumnezeu, drăguțul de el, se gândește la toate câte le-a lăsat pe lume - în halul în care le-a lăsat- i-a inventat pe maramureșeni ca să-l contracareze pe Belzebut, tatăl legitim al maghiarilor și al tătarilor de pretutindeni. Că numai astfel, împins de la spate conform hotărârilor Consiliului Europei, a descălecat Dragoș în nordul Moldovei. Gândul lui, același cu-al lui Ludovic de Anjou, regele maghiar, era să facă o marcă de apărare împotriva tătarilor, care din cauze genetice jefuiau cu o frecvență înduioșătoare șandramaua denumită generic Ungaria.
Ungurilor nu le convenea deloc situația fiindcă erau învățați să fure, nu să fie jefuiți, și nu li se părea corect ca agoniseala pe care o șmangliseră de la valahi să ajungă la mongoli. Lor nu le plăcea să-i deranjezi nici cu o floare, deși muntenii le trimiteau regulat, pardon de expresie, după bătălia de la Posada, buchețele multicolore de coada ursului, gheara găinii, limba vacii și mirarea țigăncii. Metodele clasice de prăduire pe care le foloseau urmașii lui Attila ce subtilizau într-o tăcere mormântală oul transilvan de sub cloșca valahă, ori cele desăvârșite de politicienii români în procesul de devalizare al băncilor păreau copilării pe lângă tehnica tătară. Păi, dragii moșului, ăștia când își aprindeau țigara dădeau foc întregii Ungarii de le frigeau locuitorilor frumoasei țări carnea de sub șei pe care o făceau șnițele cu cai cu tot. Că mongolii asta știau, asta făceau. Ei n-auziseră de carduri, credite, corectitudine politică, euroregiuni, autonomie teritorială și alte noțiuni ce definesc furăciunile din -vorba vine- lumea civilizată. Singurii care ar fi putut rivaliza cu hoții de tătari, ar fi fost cei 15.000 de specialiști dar, din fericire pentru urmașii lui Ginghis-Han, pe la 1352 nu se născuseră. Nu se născuseră toți, să nu mă înțelegeți greșit. După ce aplicau metoda ”Kossovo”, așa-i ziceau ei, supușii ”Hoardei de Aur” se cărăbăneau acasă luând cu ei bunuri de larg consum (băutură, haleală, femei) pentru a nu se plictisi până la următoarea ieșire. Tocmai în scopul acesta se așezase Dragoș la Baia, încercând să pună o piedică în calea uitării mongolilor, lucru care i-a făcut pe strănepoții lui Batu-Han să râdă mânzește. Trebuie să vă mărturisim că voievodul maramureșean era simpatic foc, ziceai că-i Popey Marinarul la bătrânețe și lumea îl iubea nevoie-mare, în sondaje stătea cățărat mai ceva decât tovarășul Ion Ilici Iliescu. Avea însă și un defect: se dăduse cu ungurii din care pricină și-a pierdut din popularitate. Mai întâi, moldovenii l-au coborât în sondaje până la nivelul lui Emil Constantinescu, după care, la numai doi ani de la descălecare, în 1355, l-au condus cu delicatețe pe ultima turnantă, așezându-l cu grijă într-o cutie mirosind poetic a rășină, la numai doi metri sub nivelul toporașilor, brebeneilor și a altor flori înșelătoare cântate cu atâta jale de Freddy Mercury. Copchilu decedatului voievod n-avea sânge-n el nici cât o muscă bețivă așa că a continuat slugăreala la unguri până în 1359, an în care a avut marele noroc să treacă granița în Rai ( sau în Iad, sursele istorice sunt neclare din cauza dezorientării catolice a defunctului) înainte de vizita lui Bogdan din Cuhea, alt maramureșean, însă din altă făină, odată ce era în dizgrația lui Ludovic de Anjou care-l catalogase, cu tupeu, ”infidel notoriu”, fiindcă nu-l recunoștea de stăpân. Ajuns după ”Veșnica pomenire”, Bogdan îl cafti bine pe Balc, fiul mortului, după care îi puse la respect pe tătari. Ludovic se încăpățână să mai întreprindă câteva expediții împotriva lui Bogdan, încercă să-l combată cu oastea, dar zadarnic, că moldovenii, matoli tot timpul, cădeau grămadă peste ei prin Carpații Orientali și-i zdrobeau fără milă. D-aia regele maghiar fu nevoit să constate faptele, îl împroprietări pe Balc cu moșia lui Bogdan părăsită în Maramureș și nu mai insistă cu întinsul corzii, fiindcă-i era cunoscut defectul moldovenilor de a face urât la beție. Pățania predecesorului său cu valahii constituia o pildă atât de vie că nu putea să treacă peste învățămintele pe care și le însușiseră temeinic străbunicii lui, atâți cât mai rămăseseră în stare de funcționare după reality-show-ul de la Posada. Așa se face că la 1365, când s-a făcut galben ca ceara Bogdan-Vodă, Moldova era o țară independentă și o durea în freză de toată lumea, că nimeni nu mai putea să-i schimbe mărețul destin istoric pentru care se și autoinventase cu atâta greutate. Și cum vremurile îi erau prielnice, îi dădea mâna să fie fericită. Că Moldova n-avea nevoie pentru trebușoara asta decât de nițeluș vin , cât de negru se poate, și de ”șeva, șeva telenovele de Ion Creangă. Cât di multe dacî se poati-ziceau moldovenii cu adorație-cî minte așa di frumos!...” * Știți cum a apărut bourul pe steagul Moldovei? Nu? Mare rușine. Ia fiți atenți acilea! * ” Zic unii, mai familiarizați cu dedesupturile izvoarelor isterice, că mergând alandala prin munți, Dragoș se lupta din greu cu arșița provocată în pieptu-i atoatecuprinzător de tradiționala palincă de pere motrune. Căută cu disperare o apă minerală contrafăcută. Nu găsi așa că se afundă în râul care se prelingea pe la picioarele lui precum șarpele cu ochelari măgurenesc. Când ieși, umflat ca un broscoi, își strigă cățeaua: ”-Moldiana! Moldiana!”
Aceasta veni iute, însoțită de un zimbru fioros care se pare că o plăcea mult că, în fața voievodului, o luă în coarne, o străpunse bine și o aruncă cât colo, în iarba jilavă. Dragoș asistă cum însoțitorii săi își înfipseră sulițele în trupul greoi al fiarei și, după ce o văzu în genunchi, o lovi năprasnic cu buzduganul de a văzut stele verzi. Că scula era confecționată din cel mai bun oțel și îi reveni în bostan cu putere. Când se deșteptă, constată că îi sărise o doagă în râu. Nu încercă să o recupereze că nu dădea importanță amănuntelor de genul acesta: ”-Tot aia e, ce e prima care-mi sare? Mai rău îmi pare rău de Molda, că n-a fost fată mare, scria poezii ciudate, (zicea că suntem un popor vegetal, auzi vorbă la dânsa?),și ungurul îmi dădea diurnă și pentru ea. D-aia decretez ca apa asta curgătoare să se numească, spre veșnica ei pomenire, Moldova. Și țara, așijderea. Asta-i damblaua mea de pe urmă că, după frecvența cu care-mi sar doagele, nu mai rezist prea mult pe aici. Așadar, aveți grijă cum mă ridicați în slăvi că altfel întorc foaia și am să imprim capul zimbrului pe stema țării să știe viitorimea ce-am vrut să fac eu din moldoveni și nu mi-a ieșit...” * Promoușăn:
Fiți pe fază că în capitolul următor o să aflați cum s-a întors lumea cu fundul în sus. În timp ce fetele prind gustul politicii, turcii apar timizi la Dunăre. Dar conducătorii românilor, ce credeți că făceau? Ce să facă, săracii, decât parale! Băteau primii bani românești ca să aibă de ce râde, șaisprezece secole mai târziu, Gudur Isărescu...
CONTELE DE MONTE-CRISTO
12 aprilie 2017
Ostracizare
Uneori te privesc. Stai în brațele nopții și-mi zâmbești
cu un fel de tristețe, cu un fel de fericire secretă
Am cunoscut-o privind prin zid
ca prin lunetă
Golul din jur se prăbușea
în rugul imens,
și din cărămizile arse ale sufletului
reconstruiam lumea, reinventând-o, dându-i alt sens.
Era o fericire dureroasă.
Nu se născuse încă,
dar îi simțeam prezența
în prăpastia inimii, adâncă
Mă topeam în aerul trist
ce-mi traversa amurgul
zdrobindu-se-n os.
ce-mi traversa amurgul
zdrobindu-se-n os.
Cu o lună pătrată în brațe
aruncam spre tine cu omul frumos
Din spatele secundei, dintre stânci,
îți înregistram surâsul pe retină,
nicio daltă să nu-l poate smulge,
nicio altă hemoglobină
Nu-mi mai amintesc de ce erai îmbrăcată în negru,
nu-mi mai amintesc nimic.
Nisipul s-a scurs prin clepsidră atât de repede
de parcă ai fost doar o părere,
o cădere nesfârșită în golul din jur,
printre umbre de bazalt, efemere
Uneori, un laser nevăzut îmi taie retina
dinspre zenit
dinspre zenit
și te multiplici
la infinit
la infinit
Atunci privesc toate acele chipuri înșelătoare
de pe planeta pe care eram numai noi,
singurii demoni ostracizați
dintr-o iubire sfâșietoare
dintr-o iubire sfâșietoare
10 aprilie 2017
sâmbătă, 8 aprilie 2017
SĂPTĂMÂNA PE SCURT(66)
După Ceaușescu, potopul * Cârmaciul Cârlanului Capiu * Unde-l doare pe Folică? * Ghiță, ieși de sub portiță! * UE e Mafia * Jaful național se apropie de apogeu * Intelectualii închisorilor * Caruselul morții * Scârboșii din Parlament * După 12 ani * Cine-i papă mielul lui Becali * Luminile Kremlinului * Pentru cine bat clopotele, Prea Fericitule? * Tiriștii se pun cu blondele * Ruleta rusească a ANAF * Planeta Drăguțelor * Războiul, o afacere americană * Capodoperele lui Basarab
De 27 de ani, în România, se joacă ”Ciuma politică”. I-au căzut victime numeroși români nevinovați. Nu mai practicați sinistrul joc! Dați foc șandramalei! * Totuși, în orice rău există și un bine: după ce au fost prinși în vârtejul ciumei roșii, galbene, verzi și portocalii, valahii au devenit imuni la ”Balena albastră” . Dacă n-ar avea fanoane, i-ar da și clanță. * La 40 de ani de la inaugurare, singurul combinat de apă grea din Europa de Est (la vremea aceea), cel de la Drobeta Turnu Severin, se va închide, aruncându-se pe apa sâmbetei un miliard de euro. Lanțul nuclear al lui Ceaușescu, care îngloba mina de uraniu, combinatul de apă grea și centrala de la Cernavodă, a ruginit după 1989, iar acum este aruncat la fier vechi. Ceaușescu a vrut o Românie puternică și independentă, ceea ce i-a adus o moarte năprasnică. Rușii l-au executat cu mâna lui Iliescu și au vrut să le dea o lecție tuturor acelora care se încumetă să-și ridice poporul din mizerie și umilință. L-au pândit permanent după declarația de independență din 1968 și nu s-au lăsat până nu l-au văzut pe catafalc. * Victor Ponta l-a numit pe un oarecare șef al PSD ”Cârmaciul din Teleorman” . Trecerea de la Liviu la sintagma de mai sus e cam abruptă. Probabil că Livache l-a provocat cu vreun Puie Monta, sau toată daravela e posibil să fii plecat de la peștișorul de aur al PSD-ului pe care stăpânul cavernelor l-a șutit, conform tradiției acestui partid, de la Cârlanul Capiu. * Fondatorul partidului #rezist, Folică Petrică, este executat silit deoarece nu a plătit pensia alimentară cuvenită fiicei sale. Deși a lucrat 17 ani în SRI, la Brigada Antitero, politicianul protestatar, care a voiajat pe la PPDD, PNL și PND, susține că nu are niciun venit, că așa e oamenii cinstiți. Nu, oamenii cinstiți nu e așa, Folică, așa e boschetarii. Parcă v-am mai spus-o p-aia cu revoluțiile care sunt începute de naivi, continuate de intriganți și exploatate de escroci, dar, se pare, n-ați înțeles nimic. Așa că: urmați-l pe Petrică, că-l doare la Folică! * DNA vrea să oprească lichidarea firmelor lui Sebastian Ghiță. Nu e clar dacă pe Ghiță l-a lichidat sau se mai gândește...* Nigel Farage, dilimanul englez căruia nu-i plac românii decât crocanți, a decretat: ”UE e Mafia”. Măi, copile, măi prostănacule, ai fost vreodată în România? Nu? Păi atunci nu mai deschide gura, că faci curent! * Rezervele de gaze naturale din Marea Neagră, apreciate la valoarea minimă de 40 de miliarde de euro, vor merge direct la austrieci fiindcă România e Țara Proștilor condusă de ticăloși. * Olguța e convinsă că închisorile patriei bâhâie de intelectuali cu doctorat (unii dintre oamenii de știință au absolvit chiar și liceul!). Și de scriitori, fato! Sau scriitorii de penitenciar nu e intelectuali? * Bolile aparent eradicate de multă vreme se întorc tiptil în România omorând, în special, copii nevinovați. Iar guvernul criminal e incapabil să asigure vaccinul împotriva rujeolei. E firesc ținând cont că majoritatea populației se complace în această mocirlă a istoriei, iar la fiecare scrutin electoral se-nghesuie la urne ca să prindă un loc mai în față în caruselul morții. * Senatorii Goțiu și Nicolae s-au luat la harță. Nu într-un gang, unde le e locul, ci în Parlamentul Rușinii Naționale. S-au zis vorbe mari, pe care nici măcar noi nu le putem reproduce, atât de înalt a fost gradul de radioactivitate al epitetelor, metaforelor și felicitărilor de mamă. Niște scârboși! * În urmă cu 12 ani, Horia Petrovan din Câmpina s-a adresat cu o solicitare Primăriei Sinaia. Zilele trecute a primit răspunsul. Iată că au început să se miște lucrurile și în țara asta. Cine zicea că la noi cetățeanul e disprețuit de autorități, tratat cu sictir, nu știe ce vorbește. * Cu ocazia sărbătorilor de Paște, ca buni creștini ce suntem, le urăm o cină îmbelșugată, la care să-i pape mielul lui Becali, domnilor Adrian Prostescu, Florin Căcănici și celorlalți tovarăși, mari amatori de măsline de oaie. * Livache s-a arătat surprins că Năstase l-a copiat pe Ponta. Ca să vezi cine a ajuns să numere ouăle! * Ministrul Agriculturii, Inculturii și Coproculturii e încântat că în clădirea pe care o păstorește, e lumină ca la Kremlin, ceea ce înseamnă că se lucrează la foc continuu, după modelul Stalin, la geamul căruia nu se stingea niciodată lampa. Ceva dreptate are nostalgicul demnitar întrucât, în minister, politrucii se lucrează permanent între ei. * Pe fostul șef al CNAS, Lucian Duță, îl doare-n puță, chiar dacă a fost acuzat că ar fi luat mită vreo 8,5 milioane de euro. Pentru mărunțișul ăsta a fost pus sub control judiciar. Ia să fi furat o găină, era demult pe scaunul electric...* Chipul Patriarhului Daniel este emblema clopotului de 420 000 de euro care va trezi Bucureștii din mahmureala istorică. La mârâielile enoriașilor, reprezentanții Bisericii au explicat, cu bunăvoința specifică și cu ochii-n patru, după furat, că așa e tradiția, că limba clopotului trebuie să-l zgândăre neîncetat pe, evident, Prea Fericitul. * DJ Wanda își ține pantofii în frigider. E, totuși, un progres, majoritatea românilor își depozitează acolo surplusul de carne, păstrat pentru urările de Paște adresate politicienilor. * Fosta profesoară de matematică aplicată cu fond de ten, Monica Tatoiu, e convinsă că Prodanca are creierul cât o nucă. Adică un pic mai mare decât al ei. * Pe Andreea Bănică a bătut-o un tirist. Bine, nici mie nu-mi place cum cântă, dar s-o iei la poceală mi se pare prea mult. Că doar nu i-a dat na-na numai pentru că e blondă și o doare la bască de regulile de circulație de pe centura marilor orașe! * ANAF refuză să-i dea premiul de 15 500 de euro orădeanului Lungu pe motiv că bonul fiscal nu i-a aparținut, ci a fost colectat. Când a câștigat doar 287 de lei, cu un bon obținut în același mod, ANAF-ul n-a mai făcut atâtea nazuri, i-a dat banii imediat. Ce minte are și Lungu ăsta! Nu știa că statul e cel mai mare hoț?! * Un studiu KPMG a constatat că România are impozitele cele mai mari pe salariile mici, având totodată și cele mai mici salarii din Europa. Și-n vremea asta liderii de sindicat mănâncă rahat la tembelizor. * Auzind că în Canada marijuana va fi la liber de la anul, uruguayenii s-au grăbit să le bage mortu-n casă. Începând cu luna iulie a acestui an, canabisul în scop recreaționar se va vinde în farmacii, instituindu-se și un fel de monopol al statului. Crapă olandezii de ciudă, iar traficanții se pregătesc de șomaj. Totuși, ținând cont de direcția imprevizibilă în care a luat-o omenirea umană, oare n-ar trebui ca dealerii condamnați la ani grei de țuhaus să fie scoși din vizuini, cu scuzele aferente, și să primească niscai decorații? Fie și numai pentru faptul că au fost cu un pas înaintea lumii? De ce au mai fost pedepsiți acești vizionari când ei vroiau doar să recreeze lumea, s-o facă mai prizabilă? În ritmul ăsta până și Planeta Maimuțelor va semăna cu Planeta Drăguțelor. În plus, vor scăpa de corvoada ștergerii prafului de pe mâneca hainei. * Poluarea e cancerul mediului înconjurător. Iar natura umană pare intrată în metastază. * Siria e spitalul de psihiatrie în care Marile Puteri își tratează nervii. Ruși și americanii își pun pâlnia pe cap și se strâmbă unii la alții. Din când în când își mai trag și câte un scuipat. Textele ale cu respectarea drepturilor omului nu sunt decât atribute ale artei manipulării. În ambele tabere (pro și anti Assad) regulile le fac infiltrații. Ei decid ce și când se provoacă câte-o baie de sânge. Pentru cei care au deschis ochii asupra lumii contemporane mai târziu, le amintesc că pe Saddam l-au spânzurat pentru că ar fi deținut arme chimice. Ulterior, ONU a constatat că irakianul nu deținea așa ceva decât ocazional, când meniul glorioasei sale armate era format preponderent din fasole. Personajul Ali Chimicul era probabil bucătarul, dar asta nu l-a ajutat deloc, ba, dimpotrivă, a primit rolul personajului negativ în lung-metrajul ”Goana după petrol”. Pentru americani, omenirea umană e o imensă sală de cinematograf în care sunt distribuite filme produse la Hollywood. Să fie foarte clar: terorismul este cea mai mare rușine a lumii contemporane. Nu numai terorismul religios ci și cel de stat, travestit în haina apărării libertății și a respectării drepturilor omului. De altminteri, producătorii de armament, donatori fervenți în campaniile electorale americane, trebuie să-și primească obolul. Așa că, după fiecare scrutin electoral, cu rare excepții, Unchiul Sam a dat cu bombardeaua de pământ prin diverse poligoane ale lumii. Ca să fie victime cât mai puține îi notifică și pe ruși. Care îi notifică pe sirieni și așa mai departe...Cele 59 de rachete lansate de americani asupra unei baze siriene aproape părăsite au costat aproape 90 de milioane de dolari. Orientul Mijlociu a devenit o afacere între ruși și americani, din care primii vor să obțină un profit cât mai mare. Restul e crimă mascată de o manipulare ordinară...* Ia să ne amintim de războinicii noștri cu ajutorul cronicarului Adi Sfinteș care a asistat personal la evenimente, până la faza cu Ana lui Manole când, impresionat de sutienul de mortar care o tot strângea pe purisancă, a sărit gardul poeziei. * ” Apoi să știți, iubiți cetitori, că la Posada, Carol Robert nu și-a pierdut numai mesada ci a căzut de pe cal și - zic surse istorice credibile - și-a cam șifonat noada (n-am găsit altă rimă). Însă, și în condițiile astea vitrege, regele a reușit să spele putina c-o mână de tovarăși care-n momentele alea erau mai iuți decât Gabriela Szabo. La Buda s-a făcut inventarul constatându-se că a pierit toată floarea nobilimii maghiare și toate astea s-au întâmplat - după cum își încheie ”Cronica pictată” tulburătoarea mărturisire - ”ca nu cumva să se semețească ungurii(...) ci să învețe umilința”. Carol Robert și-a lins rănile, dar până la moarte nu l-a iertat pe Basarab, că n-a fost de acord cu blatul și l-a rușinat în fața Europei, unde vroia ungurul să intre și el cu toată gașca de vegetarieni. Că i-a și zis Europa la un moment dat: ”- Măi, Carolică, cu palmaresul ăsta vrei să faci parte din Uniune?! Păi dacă mai pune ursul de Basarab mâna pe tine o dată, nici la ”Cimitirul Vesel” nu te mai primește nimeni.” După liniștirea definitivă a maghiarilor, Basarab a făcut un hobby pentru bulgari, cărora le-a salvat economia prin importurile masive de zeamă de varză, pătlăgele, hrean, țelină și alte produse ale carnivorilor de la sud de Dunăre. Relațiile de afaceri l-au apropiat atât de mult de Alexandru, urmașul lui Mihail la tronul țaratului, încât i-a dat o fiică de soție, că și așa avea mai multe bucăți disponibile. ”- Poate că nu i-o dădeam - zicea după două-trei ulcele de vin - că la cafteală nu le are de nicio culoare, seamănă cu bietu ta-su, care după mai multe tentative a reușit să fie ucis de sârbi la Velbujd, însă m-a impresionat până la lacrimi că-i om de casă. Pune ăsta niște castraveciori, o nebunie...de-au și zis băieții de la Posada să-i dau jumătate de împărăție numai să stea locului liniștit cu gospodinele. Că oamenii mei îi apreciază în mod deosebit pe cei care îi ajută să se dreagă în fiecare dimineață. Dacă stau și mă gândesc bine, oștirea mea n-ar face două parale fără logistica lui Alexandru... Din nefericire, marele Basarab a trebuit să răspundă, pe la 1352, unei convocări la Sfântul Petru, care prinsese drag de el fiindcă purta barbă ca intelectualii și chestorul Raiului simțea nevoia să se converseze din când în când cu unul care știe să-ți răspundă la orice întrebare, să-ți explice orice problemă care te neliniștește, fără să înțelegi nimic. Pe piatra lui de mormânt ar fi trebuit să scrie: Basarab a fost acesta și-a speriat Budapesta. Dar, din păcate, nici pe atunci valahii nu erau preocupați de scris” * În urma lui au rămas numeroase legende, precum aceasta de mai jos: ” Pe la 1350, Basarab a început să-și pună întrebări existențiale fundamentale: ”-De ce oare zboară păsările când ar putea să meargă pe jos? De ce nu cântă cucul imnul Uniunii Europene? Există unguri și pe lumea ailaltă? Se va câștiga reportul la 6 din 49? Eu cu ce-mi mai omor timpul? Pe maghiari i-am terminat, la tătari m-am zburlit serios, că și-o luaseră în cap după Posada. Ziceau că m-au ajutat în luptă și n-am fost omenos, că nu le-am dat o parte din țara mea. Asta cam așa e, dar de ce nu țin cont că le-am dat-o și lor pe cocoașă de mai multe ori și cu mai mult simț de răspundere. Pe bulgari i-am iertat că i s-au aprins călcâile fiică-mi după Alexandru, dar cu toate astea am păcate multe. Ce-ar fi să fac și eu o catedrală a mântuirii neamului prost, să cadă dușmanii-n limbă când prin fața ei se plimbă?! Na, că iar a ieșit o capodoperă orală din mine. Pentru îndeplinirea acestui moft a fost solicitat meșterul Manole, renumit mai degrabă pentru demolările pe care le efectua cu profesionalism decât pentru ridicările pe verticală. Și-a mai luat meșterul nouă tovarăși și astfel prezidu-i gata. Au făcut ei ce-au făcut, și-au depășit limitele și au reușit să ridice patru pereți. Dar pentru că nu aveau cele 1413 autorizații necesare vizate la timp, un funcționar bine intenționat de la Curtea de Argeș le-a demolat-o de vreo trei ori până s-a enervat Manole și a chemat-o pe firul scurt pe Ana. Asta a părăsit valvârtej seminarul despre integrarea în absolut prin mandravelă și a trecut la treabă. I-a făcut cum îi venea la gură pe cei ce-i puneau piedici febleței sale care, după unele documente incredibile, îi era și soț. De ocări n-a scăpat nici Basarab, care, auzind totul - fiindcă și pe atunci zidurile aveau urechi model ”prințul Charles” - i-a ordonat mototolului de Manole, s-o compromită public între zidurile mănăstirii, ca să-i iasă capodopera mai elastică, ” că - afirma el - la cât de coardă a fost asta or să se întindă zidurile ca elasticul. Meșterul s-a conformat, că de prea multă vreme vroia să scape de nevastă-sa, ca orice consumator de bere la pet, și nu putea rata ocazia, mai ales că pretextul era valabil. N-a avut nicio remușcare. (...) Însă, Dumnezeu e sus și vede, și meșterul a luat-o curând pe urmele Anei, că Basarab i-a suspendat autorizația de construcție și l-a lăsat în aer. Dar Manole nu s-a resemnat și, cu aripi de scândurele, a încercat o aterizare forțată. ”-Cu viteză cam mare, a concluzionat Vodă, că s-a făcut praf. Cine dracu s-o fi crezut ăsta: Aurel Vlaicu? Sau economia națională?!” * Promoușăn: Știu că unii l-ați plasa pe Manole în vremea lui Neagoe Basarab. E problema voastră. Totuși, pentru că sunt mărinimos, o să-l întâlniți și atunci, că legendele e nepieritoare. Data viitoare o să vă mai spunem câte ceva despre unguri, după care-i trecem în planul secund al capodoperei noastre că sunt cam antipatici. Noi o să deschidem pentru voi, în exclusivitate, arhivele secrete care vorbesc în șoaptă despre întemeierea Moldovei. Urmează adevăruri zguduitoare! Nu mă credeți? Bine faceți...
CONTELE DE MONTE-CRISTO
8 aprilie 2017
De 27 de ani, în România, se joacă ”Ciuma politică”. I-au căzut victime numeroși români nevinovați. Nu mai practicați sinistrul joc! Dați foc șandramalei! * Totuși, în orice rău există și un bine: după ce au fost prinși în vârtejul ciumei roșii, galbene, verzi și portocalii, valahii au devenit imuni la ”Balena albastră” . Dacă n-ar avea fanoane, i-ar da și clanță. * La 40 de ani de la inaugurare, singurul combinat de apă grea din Europa de Est (la vremea aceea), cel de la Drobeta Turnu Severin, se va închide, aruncându-se pe apa sâmbetei un miliard de euro. Lanțul nuclear al lui Ceaușescu, care îngloba mina de uraniu, combinatul de apă grea și centrala de la Cernavodă, a ruginit după 1989, iar acum este aruncat la fier vechi. Ceaușescu a vrut o Românie puternică și independentă, ceea ce i-a adus o moarte năprasnică. Rușii l-au executat cu mâna lui Iliescu și au vrut să le dea o lecție tuturor acelora care se încumetă să-și ridice poporul din mizerie și umilință. L-au pândit permanent după declarația de independență din 1968 și nu s-au lăsat până nu l-au văzut pe catafalc. * Victor Ponta l-a numit pe un oarecare șef al PSD ”Cârmaciul din Teleorman” . Trecerea de la Liviu la sintagma de mai sus e cam abruptă. Probabil că Livache l-a provocat cu vreun Puie Monta, sau toată daravela e posibil să fii plecat de la peștișorul de aur al PSD-ului pe care stăpânul cavernelor l-a șutit, conform tradiției acestui partid, de la Cârlanul Capiu. * Fondatorul partidului #rezist, Folică Petrică, este executat silit deoarece nu a plătit pensia alimentară cuvenită fiicei sale. Deși a lucrat 17 ani în SRI, la Brigada Antitero, politicianul protestatar, care a voiajat pe la PPDD, PNL și PND, susține că nu are niciun venit, că așa e oamenii cinstiți. Nu, oamenii cinstiți nu e așa, Folică, așa e boschetarii. Parcă v-am mai spus-o p-aia cu revoluțiile care sunt începute de naivi, continuate de intriganți și exploatate de escroci, dar, se pare, n-ați înțeles nimic. Așa că: urmați-l pe Petrică, că-l doare la Folică! * DNA vrea să oprească lichidarea firmelor lui Sebastian Ghiță. Nu e clar dacă pe Ghiță l-a lichidat sau se mai gândește...* Nigel Farage, dilimanul englez căruia nu-i plac românii decât crocanți, a decretat: ”UE e Mafia”. Măi, copile, măi prostănacule, ai fost vreodată în România? Nu? Păi atunci nu mai deschide gura, că faci curent! * Rezervele de gaze naturale din Marea Neagră, apreciate la valoarea minimă de 40 de miliarde de euro, vor merge direct la austrieci fiindcă România e Țara Proștilor condusă de ticăloși. * Olguța e convinsă că închisorile patriei bâhâie de intelectuali cu doctorat (unii dintre oamenii de știință au absolvit chiar și liceul!). Și de scriitori, fato! Sau scriitorii de penitenciar nu e intelectuali? * Bolile aparent eradicate de multă vreme se întorc tiptil în România omorând, în special, copii nevinovați. Iar guvernul criminal e incapabil să asigure vaccinul împotriva rujeolei. E firesc ținând cont că majoritatea populației se complace în această mocirlă a istoriei, iar la fiecare scrutin electoral se-nghesuie la urne ca să prindă un loc mai în față în caruselul morții. * Senatorii Goțiu și Nicolae s-au luat la harță. Nu într-un gang, unde le e locul, ci în Parlamentul Rușinii Naționale. S-au zis vorbe mari, pe care nici măcar noi nu le putem reproduce, atât de înalt a fost gradul de radioactivitate al epitetelor, metaforelor și felicitărilor de mamă. Niște scârboși! * În urmă cu 12 ani, Horia Petrovan din Câmpina s-a adresat cu o solicitare Primăriei Sinaia. Zilele trecute a primit răspunsul. Iată că au început să se miște lucrurile și în țara asta. Cine zicea că la noi cetățeanul e disprețuit de autorități, tratat cu sictir, nu știe ce vorbește. * Cu ocazia sărbătorilor de Paște, ca buni creștini ce suntem, le urăm o cină îmbelșugată, la care să-i pape mielul lui Becali, domnilor Adrian Prostescu, Florin Căcănici și celorlalți tovarăși, mari amatori de măsline de oaie. * Livache s-a arătat surprins că Năstase l-a copiat pe Ponta. Ca să vezi cine a ajuns să numere ouăle! * Ministrul Agriculturii, Inculturii și Coproculturii e încântat că în clădirea pe care o păstorește, e lumină ca la Kremlin, ceea ce înseamnă că se lucrează la foc continuu, după modelul Stalin, la geamul căruia nu se stingea niciodată lampa. Ceva dreptate are nostalgicul demnitar întrucât, în minister, politrucii se lucrează permanent între ei. * Pe fostul șef al CNAS, Lucian Duță, îl doare-n puță, chiar dacă a fost acuzat că ar fi luat mită vreo 8,5 milioane de euro. Pentru mărunțișul ăsta a fost pus sub control judiciar. Ia să fi furat o găină, era demult pe scaunul electric...* Chipul Patriarhului Daniel este emblema clopotului de 420 000 de euro care va trezi Bucureștii din mahmureala istorică. La mârâielile enoriașilor, reprezentanții Bisericii au explicat, cu bunăvoința specifică și cu ochii-n patru, după furat, că așa e tradiția, că limba clopotului trebuie să-l zgândăre neîncetat pe, evident, Prea Fericitul. * DJ Wanda își ține pantofii în frigider. E, totuși, un progres, majoritatea românilor își depozitează acolo surplusul de carne, păstrat pentru urările de Paște adresate politicienilor. * Fosta profesoară de matematică aplicată cu fond de ten, Monica Tatoiu, e convinsă că Prodanca are creierul cât o nucă. Adică un pic mai mare decât al ei. * Pe Andreea Bănică a bătut-o un tirist. Bine, nici mie nu-mi place cum cântă, dar s-o iei la poceală mi se pare prea mult. Că doar nu i-a dat na-na numai pentru că e blondă și o doare la bască de regulile de circulație de pe centura marilor orașe! * ANAF refuză să-i dea premiul de 15 500 de euro orădeanului Lungu pe motiv că bonul fiscal nu i-a aparținut, ci a fost colectat. Când a câștigat doar 287 de lei, cu un bon obținut în același mod, ANAF-ul n-a mai făcut atâtea nazuri, i-a dat banii imediat. Ce minte are și Lungu ăsta! Nu știa că statul e cel mai mare hoț?! * Un studiu KPMG a constatat că România are impozitele cele mai mari pe salariile mici, având totodată și cele mai mici salarii din Europa. Și-n vremea asta liderii de sindicat mănâncă rahat la tembelizor. * Auzind că în Canada marijuana va fi la liber de la anul, uruguayenii s-au grăbit să le bage mortu-n casă. Începând cu luna iulie a acestui an, canabisul în scop recreaționar se va vinde în farmacii, instituindu-se și un fel de monopol al statului. Crapă olandezii de ciudă, iar traficanții se pregătesc de șomaj. Totuși, ținând cont de direcția imprevizibilă în care a luat-o omenirea umană, oare n-ar trebui ca dealerii condamnați la ani grei de țuhaus să fie scoși din vizuini, cu scuzele aferente, și să primească niscai decorații? Fie și numai pentru faptul că au fost cu un pas înaintea lumii? De ce au mai fost pedepsiți acești vizionari când ei vroiau doar să recreeze lumea, s-o facă mai prizabilă? În ritmul ăsta până și Planeta Maimuțelor va semăna cu Planeta Drăguțelor. În plus, vor scăpa de corvoada ștergerii prafului de pe mâneca hainei. * Poluarea e cancerul mediului înconjurător. Iar natura umană pare intrată în metastază. * Siria e spitalul de psihiatrie în care Marile Puteri își tratează nervii. Ruși și americanii își pun pâlnia pe cap și se strâmbă unii la alții. Din când în când își mai trag și câte un scuipat. Textele ale cu respectarea drepturilor omului nu sunt decât atribute ale artei manipulării. În ambele tabere (pro și anti Assad) regulile le fac infiltrații. Ei decid ce și când se provoacă câte-o baie de sânge. Pentru cei care au deschis ochii asupra lumii contemporane mai târziu, le amintesc că pe Saddam l-au spânzurat pentru că ar fi deținut arme chimice. Ulterior, ONU a constatat că irakianul nu deținea așa ceva decât ocazional, când meniul glorioasei sale armate era format preponderent din fasole. Personajul Ali Chimicul era probabil bucătarul, dar asta nu l-a ajutat deloc, ba, dimpotrivă, a primit rolul personajului negativ în lung-metrajul ”Goana după petrol”. Pentru americani, omenirea umană e o imensă sală de cinematograf în care sunt distribuite filme produse la Hollywood. Să fie foarte clar: terorismul este cea mai mare rușine a lumii contemporane. Nu numai terorismul religios ci și cel de stat, travestit în haina apărării libertății și a respectării drepturilor omului. De altminteri, producătorii de armament, donatori fervenți în campaniile electorale americane, trebuie să-și primească obolul. Așa că, după fiecare scrutin electoral, cu rare excepții, Unchiul Sam a dat cu bombardeaua de pământ prin diverse poligoane ale lumii. Ca să fie victime cât mai puține îi notifică și pe ruși. Care îi notifică pe sirieni și așa mai departe...Cele 59 de rachete lansate de americani asupra unei baze siriene aproape părăsite au costat aproape 90 de milioane de dolari. Orientul Mijlociu a devenit o afacere între ruși și americani, din care primii vor să obțină un profit cât mai mare. Restul e crimă mascată de o manipulare ordinară...* Ia să ne amintim de războinicii noștri cu ajutorul cronicarului Adi Sfinteș care a asistat personal la evenimente, până la faza cu Ana lui Manole când, impresionat de sutienul de mortar care o tot strângea pe purisancă, a sărit gardul poeziei. * ” Apoi să știți, iubiți cetitori, că la Posada, Carol Robert nu și-a pierdut numai mesada ci a căzut de pe cal și - zic surse istorice credibile - și-a cam șifonat noada (n-am găsit altă rimă). Însă, și în condițiile astea vitrege, regele a reușit să spele putina c-o mână de tovarăși care-n momentele alea erau mai iuți decât Gabriela Szabo. La Buda s-a făcut inventarul constatându-se că a pierit toată floarea nobilimii maghiare și toate astea s-au întâmplat - după cum își încheie ”Cronica pictată” tulburătoarea mărturisire - ”ca nu cumva să se semețească ungurii(...) ci să învețe umilința”. Carol Robert și-a lins rănile, dar până la moarte nu l-a iertat pe Basarab, că n-a fost de acord cu blatul și l-a rușinat în fața Europei, unde vroia ungurul să intre și el cu toată gașca de vegetarieni. Că i-a și zis Europa la un moment dat: ”- Măi, Carolică, cu palmaresul ăsta vrei să faci parte din Uniune?! Păi dacă mai pune ursul de Basarab mâna pe tine o dată, nici la ”Cimitirul Vesel” nu te mai primește nimeni.” După liniștirea definitivă a maghiarilor, Basarab a făcut un hobby pentru bulgari, cărora le-a salvat economia prin importurile masive de zeamă de varză, pătlăgele, hrean, țelină și alte produse ale carnivorilor de la sud de Dunăre. Relațiile de afaceri l-au apropiat atât de mult de Alexandru, urmașul lui Mihail la tronul țaratului, încât i-a dat o fiică de soție, că și așa avea mai multe bucăți disponibile. ”- Poate că nu i-o dădeam - zicea după două-trei ulcele de vin - că la cafteală nu le are de nicio culoare, seamănă cu bietu ta-su, care după mai multe tentative a reușit să fie ucis de sârbi la Velbujd, însă m-a impresionat până la lacrimi că-i om de casă. Pune ăsta niște castraveciori, o nebunie...de-au și zis băieții de la Posada să-i dau jumătate de împărăție numai să stea locului liniștit cu gospodinele. Că oamenii mei îi apreciază în mod deosebit pe cei care îi ajută să se dreagă în fiecare dimineață. Dacă stau și mă gândesc bine, oștirea mea n-ar face două parale fără logistica lui Alexandru... Din nefericire, marele Basarab a trebuit să răspundă, pe la 1352, unei convocări la Sfântul Petru, care prinsese drag de el fiindcă purta barbă ca intelectualii și chestorul Raiului simțea nevoia să se converseze din când în când cu unul care știe să-ți răspundă la orice întrebare, să-ți explice orice problemă care te neliniștește, fără să înțelegi nimic. Pe piatra lui de mormânt ar fi trebuit să scrie: Basarab a fost acesta și-a speriat Budapesta. Dar, din păcate, nici pe atunci valahii nu erau preocupați de scris” * În urma lui au rămas numeroase legende, precum aceasta de mai jos: ” Pe la 1350, Basarab a început să-și pună întrebări existențiale fundamentale: ”-De ce oare zboară păsările când ar putea să meargă pe jos? De ce nu cântă cucul imnul Uniunii Europene? Există unguri și pe lumea ailaltă? Se va câștiga reportul la 6 din 49? Eu cu ce-mi mai omor timpul? Pe maghiari i-am terminat, la tătari m-am zburlit serios, că și-o luaseră în cap după Posada. Ziceau că m-au ajutat în luptă și n-am fost omenos, că nu le-am dat o parte din țara mea. Asta cam așa e, dar de ce nu țin cont că le-am dat-o și lor pe cocoașă de mai multe ori și cu mai mult simț de răspundere. Pe bulgari i-am iertat că i s-au aprins călcâile fiică-mi după Alexandru, dar cu toate astea am păcate multe. Ce-ar fi să fac și eu o catedrală a mântuirii neamului prost, să cadă dușmanii-n limbă când prin fața ei se plimbă?! Na, că iar a ieșit o capodoperă orală din mine. Pentru îndeplinirea acestui moft a fost solicitat meșterul Manole, renumit mai degrabă pentru demolările pe care le efectua cu profesionalism decât pentru ridicările pe verticală. Și-a mai luat meșterul nouă tovarăși și astfel prezidu-i gata. Au făcut ei ce-au făcut, și-au depășit limitele și au reușit să ridice patru pereți. Dar pentru că nu aveau cele 1413 autorizații necesare vizate la timp, un funcționar bine intenționat de la Curtea de Argeș le-a demolat-o de vreo trei ori până s-a enervat Manole și a chemat-o pe firul scurt pe Ana. Asta a părăsit valvârtej seminarul despre integrarea în absolut prin mandravelă și a trecut la treabă. I-a făcut cum îi venea la gură pe cei ce-i puneau piedici febleței sale care, după unele documente incredibile, îi era și soț. De ocări n-a scăpat nici Basarab, care, auzind totul - fiindcă și pe atunci zidurile aveau urechi model ”prințul Charles” - i-a ordonat mototolului de Manole, s-o compromită public între zidurile mănăstirii, ca să-i iasă capodopera mai elastică, ” că - afirma el - la cât de coardă a fost asta or să se întindă zidurile ca elasticul. Meșterul s-a conformat, că de prea multă vreme vroia să scape de nevastă-sa, ca orice consumator de bere la pet, și nu putea rata ocazia, mai ales că pretextul era valabil. N-a avut nicio remușcare. (...) Însă, Dumnezeu e sus și vede, și meșterul a luat-o curând pe urmele Anei, că Basarab i-a suspendat autorizația de construcție și l-a lăsat în aer. Dar Manole nu s-a resemnat și, cu aripi de scândurele, a încercat o aterizare forțată. ”-Cu viteză cam mare, a concluzionat Vodă, că s-a făcut praf. Cine dracu s-o fi crezut ăsta: Aurel Vlaicu? Sau economia națională?!” * Promoușăn: Știu că unii l-ați plasa pe Manole în vremea lui Neagoe Basarab. E problema voastră. Totuși, pentru că sunt mărinimos, o să-l întâlniți și atunci, că legendele e nepieritoare. Data viitoare o să vă mai spunem câte ceva despre unguri, după care-i trecem în planul secund al capodoperei noastre că sunt cam antipatici. Noi o să deschidem pentru voi, în exclusivitate, arhivele secrete care vorbesc în șoaptă despre întemeierea Moldovei. Urmează adevăruri zguduitoare! Nu mă credeți? Bine faceți...
CONTELE DE MONTE-CRISTO
8 aprilie 2017
joi, 6 aprilie 2017
De câte ori mor
A venit primăvara. Vino să te sărut pe arbori, pe frunze, pe zbor.
A venit primăvara spărgând o fereastră de dor.
Ieși din mine, unde stai ascunsă de-un veac
Sărută lumina până când în curcubeu mă prefac.
Curgi prin mine ca o altă lumină, mai mare,
Îmbrățișează-mă ca pe-o stană de piatră și sare.
Ascunde-te în privirea plopilor razantă,
Fii pe lumea asta, lumea cealaltă!
De care să-mi fie de o mie de ori mai dor,
De câte ori vii, de câte ori mor...
6 aprilie 2017
Ce bine că n-ai căzut din poezie în realitate
Te-am iubit cu toată lumina, cu toate spaimele,
Te-am iubit sfâșiindu-mi sufletul, hainele,
Te-am iubit cu toate iernile, cu aurora boreală-n colții de fiară,
Te-am iubit de parcă n-ai fi fost imaginară.
Ce bine că n-ai căzut din poezie în realitate,
Ar fi fost toate cuvintele bulversate,
Și m-ar fi obligat să trec prin carnea sângerie cu plugul
Până și-ar fi strigat cocorii amurgul...
6 aprilie 2017
Te-am iubit sfâșiindu-mi sufletul, hainele,
Te-am iubit cu toate iernile, cu aurora boreală-n colții de fiară,
Te-am iubit de parcă n-ai fi fost imaginară.
Ce bine că n-ai căzut din poezie în realitate,
Ar fi fost toate cuvintele bulversate,
Și m-ar fi obligat să trec prin carnea sângerie cu plugul
Până și-ar fi strigat cocorii amurgul...
6 aprilie 2017
miercuri, 5 aprilie 2017
Ceva s-a întâmplat definitiv
Ceva s-a întâmplat definitiv
de nu-mi mai zăbovesc în trup iluzii,
și dintre milioane de confuzii,
tristețea-i permanentul laitmotiv.
Trec ulii cu văzduhul sângerând în gheare,
în chingi mă strâng câmpuri pustii,
dar niciodată nimeni nu va ști
de ce mai urlă-n mine atâtea fiare.
Și nu se știe pentru care fapte,
s-au sfărâmat luminile de zid,
pe-acolo demonul perfid
joacă o piesă în mai multe acte.
Certă-i prăbușirea cerului de stinghii
peste îngerii împrăștiați pe-asfalt,
sufletul devine loc vacant
strecurat ca negrul pe sub unghii.
Caut deslușirea altui laitmotiv
în bătaia orei sfărâmate-n ceas,
marea peste sine țărmul și l-a tras
și s-a înecat definitiv.
5 aprilie 2017
de nu-mi mai zăbovesc în trup iluzii,
și dintre milioane de confuzii,
tristețea-i permanentul laitmotiv.
Trec ulii cu văzduhul sângerând în gheare,
în chingi mă strâng câmpuri pustii,
dar niciodată nimeni nu va ști
de ce mai urlă-n mine atâtea fiare.
Și nu se știe pentru care fapte,
s-au sfărâmat luminile de zid,
pe-acolo demonul perfid
joacă o piesă în mai multe acte.
Certă-i prăbușirea cerului de stinghii
peste îngerii împrăștiați pe-asfalt,
sufletul devine loc vacant
strecurat ca negrul pe sub unghii.
Caut deslușirea altui laitmotiv
în bătaia orei sfărâmate-n ceas,
marea peste sine țărmul și l-a tras
și s-a înecat definitiv.
5 aprilie 2017
marți, 4 aprilie 2017
Într-o altă existență întâmplătoare
Drumuri perverse printre liane,
scrijilesc sufletul cu balast,
le cărăm în sus și în jos, prin idee,
prăbușiți de atâta contrast.
Cerbului îi rămuresc coarnele,
se-ntinde-n neant copacul umbros,
înainte de a depune anapoda armele,
omul de altminteri frumos.
Scări de fum, care duc nicăieri,
ne ademenesc, stricându-ne sângele,
urcă demonii cu îngerii-n brațe,
ne asediază meningele.
Și cu cât se înalță mai sus,
neantul din noi se cască mai mare;
până când redevenim intruși
într-o altă existență-ntâmplătoare
4 aprilie 2017
scrijilesc sufletul cu balast,
le cărăm în sus și în jos, prin idee,
prăbușiți de atâta contrast.
Cerbului îi rămuresc coarnele,
se-ntinde-n neant copacul umbros,
înainte de a depune anapoda armele,
omul de altminteri frumos.
Scări de fum, care duc nicăieri,
ne ademenesc, stricându-ne sângele,
urcă demonii cu îngerii-n brațe,
ne asediază meningele.
Și cu cât se înalță mai sus,
neantul din noi se cască mai mare;
până când redevenim intruși
într-o altă existență-ntâmplătoare
4 aprilie 2017
luni, 3 aprilie 2017
Un munte de zgură peste umbră se-ntinde
În clipa când simt timpul se contractă
Nu mai rămâne nimic din viața abstractă
Nici cenușa vulcanică nu se mai cerne
Uitarea ca un drog peste suflet se-așterne
Refuz să fac analize succinte pe text
Viața mea pare ieșită ca un fluture din context
Mâinile reci se-ntind printre săbii
Cresc în ochii de salamandră odăjdii
Mi-e teamă să dau iarăși testul de zbor
Ce mi-a scos sufletul din decor
Un munte de zgură peste umbră se-ntinde
Și-n cleștii tăioși tristețea mă prinde
2 aprilie 2017
Nu mai rămâne nimic din viața abstractă
Nici cenușa vulcanică nu se mai cerne
Uitarea ca un drog peste suflet se-așterne
Refuz să fac analize succinte pe text
Viața mea pare ieșită ca un fluture din context
Mâinile reci se-ntind printre săbii
Cresc în ochii de salamandră odăjdii
Mi-e teamă să dau iarăși testul de zbor
Ce mi-a scos sufletul din decor
Un munte de zgură peste umbră se-ntinde
Și-n cleștii tăioși tristețea mă prinde
2 aprilie 2017
Abonați-vă la:
Postări (Atom)