Cu disperarea munților Carpați

Și poate n-o să-mi amintesc
de mine, de tine, de noi sfârtecați,
cum strângeam rămășițele zilei
rătăcind prin munții Carpați

Calc pe cioburi ca un dresor de iluzii,
viscolul se aude prin Cosmos cum plânge,
mi se pare că în războiul trupurilor
s-a scurs și ultima picătură de sânge

Încă ne mai adulmecă urmele vântul,
ruguri imense se zvârcolesc în oase
pe unde vulturii dezlănțuiți
se hrănesc cu zilele noastre frumoase

Poate așa a fost această dramă
în care am jucat fără să știu,
și rolul meu și rolul tău, iubito,
și-am fost în piesa asta foarte viu

Atât de viu că am simțit cum intră
săgețile cu vârfurile-n piatră,
și parcă doare înserarea
și câinii sufletului care latră

Dar porțile-au rămas întredeschise,
prin ele trece vara către moarte,
târâtă de chemarea lui Ulise,
în care te-ai zidit, definitiv, în parte

I-așa ciudat că încă-mi amintesc
de îngerii pe veci sacrificați,
și mi se pare că te și iubesc
cu disperarea munților Carpați


15 iulie 2017

De o sută de ori

De o sută de ori aș fi rămas,

n-aș fi plecat nici măcar o singură dată,

în cuprins era locul meu

nu în erată

Mi-amintesc zborul acela sublim,

împotriva timpului invers,

pluteam peste tot, mai ales pe unde

nu mai era Univers

Dar magia nu se poate descrie,

în locul petelor de cerneală ar bălti sânge,

încă se mai aude tăcerea de piatră

prin colțuri de suflet cum plânge

Lacrimile-i se rostogolesc

pe străzile inimii neasfaltate,

căderile în gol

uneori sunt atât de înalte

Încă mai zboară fluturii morți

desenând trasee otrăvitoare,

corăbii sfărâmate de dor

caută disperate o mare

Amprentele s-au șters

cu toate visele laolaltă,

de o sută de ori ai fi rămas,

dar ai plecat o singură dată

Se mai văd urmele de cenușă

strecurându-se printre demoni, și rar

se deschide o ușă

înspre groapa cu var

Nu-i niciun înger dincolo,

să-l acuz de iluzii și de sperjur,

doar fereastra inimii sparte

scârțâie în golul din jur

11 iulie 2017

Și azi mai mult ca-n fiecare zi

Și azi mai mult ca-n fiecare zi
din câte mi-au fost dăruite,
de-ai să te naști, te voi iubi,
cu toate simțurile răzvrătite

Tu n-ai să fii aici, desigur,
alte iluzii-n menghină te-or strânge,
cu cât e sentimentul mai nesigur
cu atât mai multe dezertări vor curge

Eu am să fiu plecat pe mare,
în căutarea visului pierdut,
pe unde Atlantida-ntâmplătoare
de bunăvoie-a dispărut

Dar nu se știe unde este țărmul
pe care valul se va stinge-încet,
când singuratic unicornul
de suflet s-o lipi cu aracet

Se va porni cândva tăcerea
și va striga prin gândurile gri,
și va durea mai tare mângâierea,
iar azi mai mult ca-n fiecare zi


10 iulie 2017

Ziua ce nu se repetă niciodată

Zilele frumoase nu se repetă,

doar zilele triste revin obsedant,

lumina ne privește prin vizetă,

cu ochiul celălalt

Orele nu-și întorc privirea peste umăr,

au un gol imens de străbătut,

plânge orfan câte un număr

cu chipul de lut

Nici măcar clipa magică, ca un fluture

adiind dinspre Cosmos invers,

n-apucă să se bucure,

că mai are prin secundă de mers

Poate undeva, cândva, din albastru zvâcnind,

va coborî luna de ciocolată,

și-o să murim suferind

după ziua ce nu se repetă niciodată

10 iulie 2017

Te răstignesc ca pe Iisus, femeie

Te răstignesc ca pe Iisus, femeie,
și-am să înfig în tine timpul meu,
am să-ți strivesc și ultima idee
și-ai să te zbați în ghearele de leu

Și am să-ți sfâșâi carnea pe de-a-ntregul,
fâșii de foc vor curge-n carnea mea,
din mine prea-cinstitul și integrul,
te va striga zdrobit-o cucuvea

N-ai să răspunzi, răpusă de prigorii
ce-și caută un cuib la tine-n chip,
vor dezerta de spaimă oratorii
de câte ori clepsidra se-îneacă cu nisip

Și poate vei țipa târziu, de spaimă,
când ceru-albastru se va-ntuneca,
și vei simți cum ultima ta haină
se zbate în privirea mea

Dar n-am să mă opresc din răstignire,
c-ai evadat din mine cu-n motiv,
și-n ora blestemată de iubire
am să te-ngrop definitiv

Și nimeni nu va ști ce-a fost să fie,
ce-a vrut să spună ultimul actor,
te răstignesc să-mi fii de-a pururi vie,
să am de cine să îmi fie dor...


9 iulie 2017

De câte ori închizi ochii

Te trezești dimineața devreme. Pleci

în călătoria zilnică, întâmplătoare.

Te vei întoarce, desigur,

ajungi la capăt cu sufletu-n gheare

Te repeți la nesfârșit, deși ai impresia că ești altfel,

trag de tine corăbiile de fum, îngerii condamnați la galere,

noroc că mai există prin colțuri de suflet

felurite himere

care te călătoresc încontinuu în sus și în jos,

ca-ntr-un aeroport de îngeri,

unele te iubesc

până sângeri

Rămân nevindecate atât de multe cicatrice

că ori de câte ori

intri în vechea matrice,

n-ai loc printre ruine să te strecori

O iei de la capăt ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,

uiți să respiri, să râzi, să te joci,

deși, ori de câte ori  închizi ochii,

te sufoci

7 iulie 2017

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (78)

Moartea profesoarei de informatică * Dumnezeu nu bate cu parul * Bradgelina, bat-o vina! * Domiciliul prostiei * Avantajul domnului Tudose * ”Compact” se împrăștie * Femeile frumoase dăunează grav sănătății * Recensământul extratereștrilor * Manifestul Gay * Cât au furat politicienii români? * Modelul suedez de promiscuitate * De ce s-a despărțit Tupac de Madonna * Trump, negustorul planetei * Mielușelul Dragnea * Efectul loviturii de stat capră * Cât durează să invadezi România * Cum o ardeau românii în Evul Mediu 

Tragedia informaticienei Rozina Miron (43 de ani), decedată de epuizare pe fondul unui stres progresiv indus de conducerea Colegiului Național ”Alexandru Ioan Cuza” din Galați, care, deși o muncea ca pe hoții de cai, pentru că avea opinii personale, o mai convocase și în fața Comisiei de Disciplină și Dispreț, ar trebui să fie un semnal serios de alarmă pentru tot sistemul. Prea mulți directori cu zero însușiri manageriale căpușează Educația de când politicul și-a înfipt ghearele în jugulara ei. Batjocura e prea mare. Câți oameni mai trebuie să fie umiliți, nedreptățiți, împinși de pe culmile disperării în brațele morții, pentru ca profesorii să se revolte cu adevărat împotriva amestecului brutal al politicului în Educație? Deșteptați-vă până nu e prea târziu! * Printr-un simplu act de sfințire, Arhiepiscopia Sucevei s-a făcut stăpână pe așezământul religios ridicat de familia Acatrinei. Dacă îi e atât de simplu să devină proprietar, Arhiepiscopia ar putea prelua și banca la care ctitorii mai au de returnat câte 4000 de lei pe lună în următorii trei ani, pentru creditul luat ca să construiască biserica, în amintirea fiului mort. Stropește pereții cu apă sfințită, cântă de trei ori ”Doamne miluiește, popa prinde pește!” și preluarea-i gata. Trecem peste amănuntul că familia Gheorghe și Stela Acatrinei au fost demnitari (și) din partea PRM și că, în semn de prețuire și respect față de binefăcătorul lor, Vadim, au încercat, împreună cu Gheorghe Funar și alți zăltați, să-i înfigă cuțitul în spate. Nici nu zicem că Dumnezeu nu bate cu parul...  * La doar 11 ani, Siloh, fiica naturală a dilimanilor Brad Pitt și Angelina Jolie, vrea operație de schimbare de sex. Evident că părinții o sprijină, câtă vreme ambii au experimentat trecerea clandestină a frontierei dintre realitate și iluzie. * Hiena politică cu față de aragaz ce conduce Mișcarea Poponară, sau cam așa ceva, afirmă că acest guvern definește cel mai bine prostia. Dar guvernul Băsescu (mă rog, Boc!) ce cusur a avut mă, maestre? Că, după măsurile voastre revoluționare, de abia am reușit să ne cățărăm pe buza gropii istoriei. Mare ipocrit mai ești, Dilly Boy! Ia pune trei cuburi de gheață la ficat și compară cele două bordeluri! Ți-e teamă de concurență? E adevărat, dacă te așezi la aceeași masă cu Tudose, chelnerii e morți... * Totuși, Bozoncea de la Palatul Victoria Socialismului pleacă cu un mare avantaj în actul procreativ al guvernării. Presa l-a făcut praf încă înainte de a deschide gura încât tot ce va face de acum va fi considerat un pas înainte. Că înapoi, e aproape imposibil. Va fi un pas mic pentru români, dar mare pentru domnul Tudose. Poate asta e condiția unei bune guvernări. Mai întâi îl toci mărunt pe Marele Șef, îl tăvălești prin smoală, îl dai prin fulgi și aștepți să scoată panglici pe nas. Dacă nu scoate, se reia circul moțiunii de cenzură. * Trupa ”Compact” s-a spart din nou. Paul Ciuci va continua să cânte cu instrumentiști noi ”Fata din vis”, iar Leluț Vasilescu, Vlady Cnejevici, Adrian Ordean și Leo Iorga vor interpreta ”Trenul pierdut”. De la ce s-au luat? De la bani, ca de obicei. Cică Paul avea varianta lui de cântec pentru prieteni fraieriți. * Boala s-a luat și la Cristi Minculescu și Nelu Dumitrescu, așa că din septembrie o să vă amintiți că a fost odată Iris. Era și timpul. * Cercetătorii de la Universitatea de perverși din Valencia au stabilit că întâlnirea unei femei frumoase dăunează grav sănătății bărbaților din cauza ridicării nivelului de cortizol. Ceea ce uită să menționeze spaniolii e că și nivelul cotelor apelor Dunării o ia razna ori de câte ori o femeie frumoasă trece legănându-se ca o lebădă pe lângă un bărbat un pic mai frumos decât dracul de Băsescu. * Știți câți extratereștri sunt în spațiul cosmic? Nu știți? Nici eu, d-aia v-am întrebat. * Pretextându-se că pun în pericol viața oamenilor, 175 de urși vor fi uciși până la sfârșitul anului, prin ordin de ministru! Cei mai mulți, nevinovați. Dar setea de sânge a mârlanilor cu pușcă e îngrozitoare. Niște asasini cu rât. * Manifestul Gay, publicat în 1971 (zece pagini!), readaptat în 1978, și-a atins majoritatea obiectivelor. Iată că și Germania a acceptat să funcționeze cu morcovu-n sistemul de operare. Lupta permanentă împotriva familiei, bisericii și școlii, a practicanților amorului contra firii, are efect. Omenirea a devenit un imens spital de psihiatrie în care rolurile au fost inversate. Nebunii dau rețete, iar doctorii le acceptă. Instituțiile fundamentale ale societății, în frunte cu mass-media, au luat-o ușor-ușor, pe la spate. Se pare că le place. * Trezit (n-am găsit alt termen) din beția puterii, sociologul Alin Teodorescu apreciază că politicienii români au furat, mascând prin acțiuni la purtător nenominale și prin alte trucuri de borfași, după 1990, cam 30 de miliarde de euro. Să fii mata sănătos! Ăștia au fost doar banii de țigări. Ia înmulțește mata cu 10 și pe urmă cu 3. Cât ți-a dat? 900 de miliarde de euro? Ei, așa mai vii de acasă. * Partidul Liberal al Poporului din Suedia cere legalizarea incestului și necrofiliei. Ăsta-i modelul suedez cu care ne zăpăcea de cap Iliescu? E clar că Antichristul lucrează prin demonii roșii. * În comuna Turburea (jud Gorj), primarul (53 de ani) nu are bacul. Solidari cu edilul, cei 16 absolvenți ai liceului din localitate au picat examenul de așa-zisă maturitate. Măi, băieți, puneți, totuși, mâna pe carte! Poate va veni o zi când oamenii cu carte vor fi respectați. Și vor ajunge, ei, primari, parlamentari, miniștri...* De ce s-a despărțit Tupac de Madonna? Simplu, pentru că era curvă. Picătura care a umplut paharul a fost interviul în care Madonna se arăta hotărâtă să-i aducă pe drumul cel bun pe toți raperii și baschetbaliștii dispuși la o istovitoare luptă corp la corp. Viitorul împușcat (în Las Vegas, la doar 25 de ani) s-a simțit rănit în orgoliu, lucru pe care i l-a transmis nesătulei printr-o scrisoare, pe vremea când medita la nemurirea sufletului, păzit de gardieni în uniformă. Cică ar fi mai stat cu Madonna, în ciuda milioanelor de negrese care-l așteptau cu nerăbdare. Unele pe două picioare, altele pe farfurie. * Neavând încotro, Trump s-a cumințit. A înțeles că democrația americană presupune un lider care să nu-i iasă din cuvânt. Așa că nu i-a mai rămas decât spiritul antreprenorial. Vinde la greu armament, gaz lichefiat și tot ce se mai găsește prin debaraua SUA. Iar partenerii cumpără jucărelele, încântați de dărnicia calculată a yankeului. Neprins, Trump pare un negustor cinstit. Cât despre speranța naivilor că Donald va da un semnal schimbărilor pozitive în lume, s-au înșelat amarnic. Președintele face tot ce-i dictează Sistemul, altminteri ales-bules. * Că tot veni vorba, Guvernatorul României, Hans Klemm, l-a vizitat pe vasalul Dragnea și i-a spus s-o lase mai moale cu țopăiala fiscal-bugetară că măcăne îngrozitor. Iar Livache, care în ultima vreme simte un fior rece pe șira spinării, va face cum dorește Guvernatorul. Nu de teamă, Doamne ferește!, ci de dragul țărișoarei pe care atât de bine ne-o conduc alții, în interesul lor. Păi cum rămâne cu mândria de a fi român, Livache? Ales-bules? * Românii sunt atât de scârbiți de corupția înfiorătoare încât un personaj ca Laura-Cruduța Kovesi, care nu îndeplinește niciun atribut al popularității, are foarte mulți fani! Nu e normal. Dar ce e normal într-o țară anormală? Acum, după tentativa de lovitură de stat capră din interiorul DNA, Cruduța e pe cai și mai mari (dacă e posibil așa ceva!). Că același Klemm-Vâșinski a lăudat-o, ca să nu existe nicio îndoială de unde vine puterea acestei amazoane.  Vedeți că până la urmă au venit americanii? Sunt tot un fel de ruși, dar ceva mai diplomați. Că, în rest, toți acești străini care ne vor binele, au venit la furat. * Serviciile secrete rău de tot susțin că rușii au un plan de invadare a României. Toată daravela ar dura zece ore. Zece ore? Ce naiba le trebuie atât? O fi din cauza infrastructurii. Sau scutul de la Deveselu îi încurcă puțin. Acum vreo douăzeci de ani, generalul Lebed, decedat între timp într-un accident de elicopter, aprecia că în trei ore ar ajunge la București. Ei, dar dacă ne apără americanii, durata invaziei s-a triplat! * Hai să ne teleportăm în Evul Mediu că lumea a devenit un loc periculos și să vedem cu ce se ocupau românii! Ne-o spune ”Istoria necenzurată a românilor” a cronicarului Adi Sfinteș, martor ocular la fericitele evenimente : ”Cred că te-ai prins, iubite cetitorule, că viața în Evul Mediu era miștoacă rău de tot. Lovituri de teatru adevărate, revoluții originale și sublime transmise în direct și la ore de maximă audiență, talk-show_ri, bingo cât cuprinde, editorialiști, parade ale modei, hip-hop, dame de companie camuflate în femei cinstite, ce s-o mai lungim, nu lipsea nimic.  În fruntea țării se afla cel care de multe ori s-a dovedit a fi un tovarăș de nădejde al străinilor. El era cel mai tare din parcare, șeful suprem, inclusiv al armatei, de unde și denumirea de voievod. Și ca să fim în spiritul fair-play-ului istoric, trebuie să recunoaștem că domnul era în majoritatea timpului voievod, fiindcă războaiele se practicau în vremea aia mai des decât igiena trupească. Domnitorul era înconjurat de tot felul de ciumeți din rândul boierilor cărora DEX-ul le zicea dregători, deși nu înțelegem de ce, fiindcă ei mai mult stricau decât dregeau. Semnificative sunt numeroasele capete de domnitori care s-au rostogolit în țărâna strămoșească cu sprijinul neprecupețit al boierilor. Funcțiile cele mai importante ale ștabilor din sfatul domnesc erau cele de vornic, stolnic, vistiernic, logofăt, paharnic, spătar, comis, ban (al Craiovei), portar (al Sucevei). Astea două de la urmă erau mai importante decât cea de prim-ministru.  În vremea acestor iluștri boieri, care și-au pus averile în slujba țării ca să se înmulțească, la mare cinste ajunsese comisionul, căruia îi jurau din toate pozițiile posibile și imposibile, separat sau în grup, credință eternă. Acești oameni frumoși, deștepți și mai ales cinstiți cu băuturi fine, îl sfătuiau pe domnitor atât de bine încât au existat momente de îndoială în mintea trimișilor străini cu sorcova, care au crezut că țara noastră se va ridica atât de sus încât va ajunge la nivelul Mării Moarte.  Vă-nchipuiți că fiind conduși de oameni atât de înțelepți, românii erau atât de fericiți că nu-i mai încăpea pielea, toată ziua urmăreau pe canalele de dejecții și știri filmulețele XXL, transmise live de la ședințele Divanului. Și de ce n-ar fi fost fericiți de vreme ce agricultura mergea precum ceasul din Palatul Comunal, fără poticneli vizibile, dar cu vreun secol în urmă, iar industria nu se mai inventase, din comoditate, și, prin urmare, nici nu dădea nimănui bătăi de cap  că n-are cui o vinde. Foamete nu prea era decât în vremea secetelor și a pustiirilor tătărești ori turcești, adică aproximativ din două în două săptămâni. Dar românilor nu prea le păsa că pentru ei hrana spirituală zilnică era asigurată de emisiunile de genul ”Te uiți ca prostul și câștigi așijderea”, pe care le haleau cu ochii zgâiți și cu pitpalacul zbătându-se nebunește în piept, gata  să decoleze spre Sfântul Petrică, cel lesne primitoriu de suflete nevinovate. Păi socotiți și dumneavoastră: chiar dacă s-ar fi hrănit numai din economia subterană (rădăcini, tuberculi, bulbi, ce-a îngropat pisica), poporul românesc ( 700.000 de suflete rănite de Daniela Gyorfy, în Valahia, 300.000 de părți anatomice blegite de Andreea Submarini, în Moldova,ori 1.200.000 de trupuri torturate de Laura Andreșan în Banat și în Transilvania ) ar fi rezistat fără niciun fel de reparație cel puțin 2000 de ani. Ceea ce, de altfel, s-a și întâmplat. În conducerea țării poporenii nu aveau ce căuta, erau consultați numai în cazul calamităților în care jucau rolul principal și aveau, evident, ultimul cuvânt. Ei își alegeau de bună voie modul erotico-eroic în care se jertfeau pentru țară și erau tare inconștienți și mândri de faptele acestea. Trebuie  neapărat să știți că românașii nu mergeau la luptă până nu aveau o întrevedere protocolară cu popa, că erau credincioși dați dracului, toată ziua se gândeau la cele sfinte, indiferent de situația în care se găseau. Dragostea neostoită față de moacele bisericești i-a urmărit atât de intens încât, ca să nu le uite niciodată, nici măcar în situațiile fericite, au inventat jocul de intelectuali rafinați care a făcut-o celebră și pe Elena Ceaușescu, și pe care l-au numit, într-un moment de inspirație divină, ” Popa Prostul”. Despre justiția acelor vremi avem numai vorbe de laudă că se făcea în doi timpi și trei mișcări, respectându-se principiile statului de nedrepți. Erai boier, posedai valută, aveai întotdeauna dreptate. Adică, în calitatea ta de stâlp al societății nu puteai să fii învinovățit de furt, viol sau de falimentare vreunei bănci. Chiar dacă erai făptuitorul. Ba, dimpotrivă, picau în culpă bunătăciunile de țărănci ce atentau la virginitatea ta de balșoi boier, nenorociții de bancheri care ți-au aruncat peste gardul vilei tale cu 144 de camere, plus dependințe, ditamai valizoaiele cu galbeni americănești, nemțești ori englezești. În privința sărăntocilor, legile erau clare și din pricina asta procesele nu durau cine știe cât, ba, de cele mai multe ori se făceau la nivelul conștiinței colective că ăștia, fiind săraci din naștere prin definiție, n-aveau cum să aibă dreptate. Și la Judecată te cunoșteau după țoale că boierii și le aduceau din Orient sau din Occident, erau de-a dreptul strălucitoare, după gusturile fine ale dregătorului Băsescu, care alimenta piața neagră chiar dacă o privea chiorâș. La țărani ce să admiri? Cămășile naționaliste din in și din cânepă petrecute peste mijloc cu un curmei de tei și ăla numai zdrențe?! Și asta în cel mai fericit caz, că-n rest țăranii dependenți (rumânii, vecinii ori iobagii) se îmbrăcau lejer, umblau, pardon de expresie, în curul gol, de parcă le-ar fi creat hainele însuși Cătălin Botezatu cu briciul. * BIBLIOGRAFIE:  La talk-show-ul ” Viața spirituală rău de tot” au fost invitate Daniela Gyorfy  , Anda Adam, Alexandra Ivancenka și Daniela Săvuică. A fost super, mai ales că fetele au mărturisit cu mâna pe protuberanțele de deasupra inimii , că dacă ar fi să o ia de la capăt tot din Evul Mediu ar porni-o întrucât, pe atunci, nu haina îl făcea pe om, și d-aia nici nu purtau prin reviste așa ceva. Opinie separată a făcut moderatoarea, preasfânta Elena Cristea, care tocmai coborâse din calendarul creștin-ortodox călare pe un inorog impotent, și care s-a sesizat că ”toți bărbații e mitocani” . ” E mitocani, e mitocani, dar e necesari ca aerul!”, au pus-o la punct intelectualele din platoul cu prăjituri * PROMOUȘĂN: Știți ce făceau țăranii ardeleni când le puneau nobilii, mă iertați că plagiez din obișnuință, sula în coaste? Făceau urât, dar erau simpatici foc, așa că ar fi păcat să pierdeți  senzaționalul  capitol intitulat, cum altfel, ”Răscoale nasoale”. E mortal de la un capăt la altul. D-aia zic să vă pregătiți batistele , că-i jale mare, o să plângeți mai ceva ca la emisiunea ”Accize, Accize”, a dealerului de lacrimi Andreea Submarini .


CONTELE DE MONTE-CRISTO

9 iulie 2017

Povara primului sărut

Când m-am întors din războiul troian

ți-am sărutat buzele arse de așteptare;

surâsul trist

s-a pierdut ca Ulise pe mare

Mâna ți-am sărutat-o când rănit de priveliști,

am traversat deșertul rănilor de prunci,

infernale opreliști

s-au risipit în ochii tăi albaștri și adânci

Când printre ruginitele valțuri

alergau speriate izvoarele,

ți-am pus milioane de lațuri

sărutându-ți picioarele

Pe drumul dintre noapte și zi

 se legăna în bătaia vântului puntea,

am coborât zdrobit din vise pustii

și ți-am sărutat fruntea

Nu-mi mai amintesc, Patrie,vara

îmbrățișărilor false ce m-au durut,

de când mi-ai dat povara
  primului sărut...

6 iulie 2017

Zid cu față de om

În sânge se ridică un zid cu față de om,

are dinți ascuțiți, priviri nemiloase și gheare,

drame nenăscute zac în atom

și-n toate întâmplările ulterioare

Câinii drogați latră la lună, din lanț,

ea degetul inelar le arată,

tulburați se aruncă în șanț

pe unde noaptea, desigur, drogată,

s-a întins pe salteaua de tufișuri spinoase,

să simtă huma,

otrava târându-se ca un șarpe prin oase,

și s-o doară plecarea întruna

Învelișul de vorbe fără sens

va trece prin dimineața fugară,

ca un tren de marfă cu depoul invers

ce uitarea cu sine și-o cară

Dacă va ploua, se va opri undeva și va plânge,

nimeni nu va ști ce se-ntâmplă-n atom,

cum se dărâmă zidul acela din sânge

peste tristețea absolută de om

2 iulie 2017

Locul de unde au fugit păsările de pradă

Ce este fericirea? 

Un drum prin neant. 

La ore neregulate deșertul vibrează

Ia forma ființei iubite

răscolite de amiază

Din trup, păsările de pradă de pradă se smulg

cu timpul în gheare

În urmă rămân

țărmuri sărate de mare

De jur-împrejur nu mai există secunde,

nu mai există aer,

îngerul se ascunde de sine

în vaier

Sufletul iese din trup;

ia forma timpului-minereu

într-o îmbrățișare imposibil de reprodus,

dureroasă mereu

Când plouă, 

amintirile se lovesc de asfalt,

lacrimi nevăzute rătăcesc căutând o speranță

în ochii celuilalt

Nu înțelegi de unde vine apusul

și  de ce  doare.

Și te întrebi ce este fericirea?

E locul de unde au fugit

păsările de pradă

cu sufletu-n gheare...

2 iulie 2017