Internetul putrefacției sau putrefacția Internetului * Variantele luptei anticorupție * Teroriștii-tanga din Huși * Nu vrem arme nucleare, vrem combine și tractoare * Religia banului * Înflorirea culturii de canapea * Reacții chimice în lanț * ADN-ul hoției * Orgii bugetare * Deformatori de opinie * Cum să-ți repari mobilul de unul singur * Dușmanul neamului românesc * Ce se întâmplă sub poala popii * Pomohaci, nici Tokes n-are nădragi! * Un ministru acuză
Umberto Eco spunea, cu delicatețe, că Internetul a transformat nebunul satului în înțeleptul satului. De fapt, a mutat bârfa mizeră, minciuna sfruntată, universul grobian din mahalele sufletului sub ochii mirați ai naivilor, a celor care mai poartă cu ei stigmatul bunei-credințe. Realitatea bolnavă a unor minți măcinate de confuzii a fost ridicată la rang de artă a urâtului. Această iluzie, prin diseminare, a început să treacă drept întâmplare autentică. Pe lângă faptul că este principalul instrument de manipulare, de orice natură, Internetul a devenit oglinda murdară, fidelă, a promiscuității, a ceea ce are mai defect ființa umană. Puroiul sufletelor bolnave se scurge pe rețelele de socializare și desfrâu. Nu ăsta a fost scopul inițial, dar omul este o mașinărie defectă. Orice progres tehnic a fost însoțit întotdeauna de neajunsuri, care, de multe ori, aproape că au anulat cu brutalitate avantajele. Înclinația spre autodistrugere a fost și este evidentă, omul este incapabil să lucreze doar în favoarea evoluției, simțind o atracție bolnăvicioasă spre autodistrugere. Ceva din ADN-ul lui îl îndeamnă la sinucidere. Între descoperirea și folosirea dinamitei și apariția Internetului există similitudini frapante. Firea umană este păcătoasă, acceptă mai ușor mizeria decât curățenia sufletească. Exemplele sunt nenumărate. În fiecare secundă, miliarde de știri false te lovesc din monitor cu precizia unui pluton de execuție. 99% dintre utilizatori habar n-au ce gloanțe trec prin ei și distribuie mai departe putregaiul unei realități inexistente. Tehnologia e cu mult înaintea puterii de înțelegere a celor ce o folosesc. Care iau de bun ce li se dă, neputând să facă diferența dintre ceea ce este real și ceea ce îți inoculează cineva rău intenționat că ar putea fi real. Dacă nu-și poate croi propriile scuturi de apărare, planeta va fi locuită, foarte curând, de zombi ambalați în trupuri de oameni. Asta e și dorința demonilor care manipulează pe un ecran gigantic prostia profundă a societății contemporane. Lipsa reperelor a dus la anarhia virtuală. Satul global are nevoie de un vaccin care să oprească proliferarea necontrolată a bolii. Vindecarea este posibilă, dar mai întâi trebuie ca Internetul să se facă bine. P.S. Probabil n-aș fi scris acest text dacă nu m-ar fi îngrozit, scârbit, consternat, cruzimea acelor neoameni care o omorau în fiecare zi pe interpreta de manele Denisa Răducu, care, până la urmă, le-a făcut pe plac. Postările nu aparțineau doar unor dereglați care căutau atenție virtuală, ci și unor mijloace de informare în massă, ce se pretind serioase. Ar trebui înființat un Tribunal Revoluționar Extraordinar al Internetului care să-i judece în regim de urgență și să-i condamne la exil în viața reală pe toți boschetarii care freacă șoricelul de birou cât îi ziulica de lungă, îmbolnăvind oamenii normali la cap (da, există și așa ceva, ce vă mirați?). * Irina Begu a câștigat turneul de la București și la simplu și la dublu, în aceeași zi! Doar Virginia Ruzici, singura româncă frumoasă care a câștigat un turneu de Grand Slam (Roland Garros-1978), mai reușise o performanță similară. Simona Halep nu s-a mai deranjat să joace în fața românilor. Turneul prea era de la țară, deși în anii precedenți o ajuta să respire din nou aerul înălțimilor. Bine, a avut o scuză plauzibilă: o sâcâia o durere în cot insuportabilă. * Motanul-primar din Alaska a dat colțul. A fost cel mai cinstit primar pe care l-a avut vreodată omenirea umană, deși șoarecii, obișnuiți să roadă la buget, sunt de altă părere. Veștile proaste nu se opresc aici; Prințul Miorlau de Hohenzollern-Lingebliden e sănătos ca un bivol de apă. * Nipulicea, filosoful de gang al PSD-ului, lovește numai la temelie: ”Cred că fiecare crede în altă luptă anticorupție.” Adânc. Așa este, toată lumea vrea ca lupta anticorupție să înceapă cu celălalt. Și să se oprească acolo. * Nici teroriștii ISIS nu mai sunt ce-au fost! La ieșirea din orașul irakian Mossul, au fost depistați câțiva luptători cu vidul din cutia ucrainiană deghizați în femei. Ei vroiau să spele putina, fără ca să fie observați. Erau machiați, încălțați cu pantofi cu tocuri cui, aveau chiloți tanga, ce s-o mai lungim, erau gata pentru o carieră internațională de top-modele. O singură greșeală, minoră, ce-i drept, au comis: nu și-au ras mustățile și bărbile! Aceeași imprudență a comis-o și episcopul de Huși. Pomohaci a fost mai oț. * Livache n-are darul vorbirii. Spune numai banalități, nimic memorabil. Suficient pentru pesediști, insuficient pentru oamenii inteligenți. În schimb, compensează cu darul beției de putere. * Deși legea 1/2011 prevede alocarea a 6% din PIB Educației, această obligație n-a fost respectată niciodată. În schimb, fără ca să fie o condiție obligatorie stipulată în tratatele NATO, se alocă 2% pentru apărare (sanchi, e o afacere oltenească făcută cu americanii!). Germania și alte 21 de state membre NATO nici nu se sinchisesc să țină cont de dorința lui Trump. Doar SUA (normal, industria de armament trebuie turată la maxim), Grecia (dau, că nu dau de la ei), Marea Britanie (nostalgia imperială nu le dă pace), Estonia și Polonia mai aruncă cu gologanii pe fereastră. Cu precizarea că ai americanilor și ai britanicilor se înmulțesc. Așa că să lăsăm educația la pământ și rachetele Patriot în aer, c-așa merg lucrurile în lumea necivilizată. * Am uitat să întreb: aruncarea banilor pe armament a fost prevăzută în programul de guvernare al vreunui partid? Nu? De ce? N-ar fi dat bine la popor? A, d-aia se promiteau bani fără număr pentru educație, sănătate, pensii și salarii! Alea erau durerile oamenilor. Dar, ca întotdeauna, după ce se urcă în prepeleacul puterii, politrucii uită pe spinarea cui s-au cățărat atât de sus. Dar și când s-o scutura poporul (asta chiar c-a fost o glumă bună!)!* Cultura românească de massă a fost doborâtă de jaful administrativ: au dispărut marile rețele de difuzare a presei, au fost desființate cele mai multe dintre cinematografe, filmul românesc rămânând necunoscut publicului larg, accesul la carte a devenit aproape imposibil din cauza reprofilării librăriilor, creatorii sunt priviți ca niște ciudați a căror muncă nu merită răsplătită, și câte și mai câte alte absurdități. ”O țară fără cultură, nu merită să existe!”, spunea Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne. Nu era prost deloc otomanul! * Ziariștii de la Rusia Today l-au confundat pe Victor Orban cu Iohannis. Nici nu e vreo confuzie prea mare, câtă vreme ambii se trag de steaguri cu tot felul de golani * Lui Iohannis nu-i place țopăiala fiscală, dar nici aventura fiscală a impozitării bisericii, cel mai mare evazionist din spațiul carpato-danubiano-hipnotic. Un savant rus, luat de val, a afirmat că religia e un fel de boală. Așa e, are boală pe buzunarul practicanților fervenți, îmbâcsiți de obscurantism. Ați văzut cum se dau de ceasul morții pentru cinstea fețelor bisericești enoriașii ai căror îndrumători sufletești au fost prinși și cu morcovu-n curtea parohială și cu sufletu-n rai? Nu-i păcat să nu-i jefuiești? * Oana Roman, acest exemplu de bun gust și modestie, a decretat: ”Salman Khan e cocalar.” După această vânturare a lumii mondene indiene, by Ferentari, s-a deplasat la Academia Română să vadă în ce ape se mai scaldă pițiponcul ăla de Eugen Simion. * Unul dintre promotorii culturii de canapea extensibilă, Dan Capatos, o preferă pe Madonna Mihaelei Rădulescu! Băi, ești prost (întrebare retorică), Mihaela e scriitoare, valoare, țiitoare? În comparație cu andiva din Monaco de Vaslui, Madonna e ca Dani Oțil pe lângă Ștefan Bănică Jr.. Că dacă-l mai adăugăm și pe Felix, deja spargem stratosfera, ionosfera și emisfera cerebrală. * Fratele Margheritei de la Clejani, colț cu Parisul, mânca-ți-aș, a picat Bacul la geogravarză. Asta înseamnă că l-a șutit la celelalte materii?! E sfârșitul lumii, fraților! * Industria chimică, una dintre ramurile cele mai eficiente din perioada comunistă, dar și din țările puternic industrializate, abia mai pâlpâie. Producția este de 11 ori mai mică decât în 1990. Liceele de profil (23), școlile profesionale (12), facultățile și institutele de cercetare și proiectare (17) sunt istorie. O istorie cât se poate de tristă a societății românești bazată pe democrația de cumetrie. * Într-o formă sau alta, direct sau indirect, 43% din salariul unui angajat român intră în buzunarul statului. De aici, cea mai mare parte se scurg în conturile bandiților care sugrumă România. * Oare hoția se transmite genetic? Că dacă analizăm carierele beizadelelor marilor bandiți din mizerabila clasă politică românească, nu există nicio îndoială...* Parcă v-am spus câte ceva despre războiul meteorologic, inclusiv că se vor întâmpla niște inundații în această vară...Pe ce m-am bazat? Pe coincidențe; Occidentul sancționează Rusia, natura sancționează Occidentul. V-ați prins ce vreau să zic? Veți zice că România nu e în Occident. Nu, dar e cea mai credincioasă slugă a Occidentului. *Activista turcă Oral Nalen a fost eliberată de Justiția românească, după ce o reținuseră organele ca să se afle în treabă. Decizia de eliberare a doamnei Oral a fost scrisă. * Ați observat că fenomenul de prostire globală face să pălească schimbările climatice? * Niște cercetători aciuați pe la Bruxelles au ajuns la concluzia că acum 180 de ani oamenii erau mai deștepți. Așa este, erau mai deștepți decât ei. Bine că nu i-au studiat p-ăia din epoca de piatră că-și dădeau palme! * Fiindcă noua lege a salarizării barosanilor le permite, edilii din Bistrița și-au triplat salariile. Așa că primarul a sărit de la peste 4000 de lei la peste 13000 de lei. Care ziceai, mă, că PSD-ul nu se gândește la oamenii de bine, că te plesnesc de nu te vezi?! Nici nu poate să doarmă de grija căpușelor flămânde care supraviețuiesc numai dacă se destrăbălează în orgii bugetare. * O veste cât se poate de proastă pentru Tudose și compania: pe lună se află apă. Numai apă. * Nu înțeleg de ce simt nevoia prostănacii de serviciu să-i eticheteze pe unii deformatori de opinie că ar fi cu rușii, iar pe alții că i-ar pupa în sistemul de operare pe americani! Cu românii chiar nu mai ține nimeni? Parcă ați fi plătiți de ruși și de americani ca să nu fiți cu România...* Curtea Supremă din Germania ar fi stabilit, încă din 2016, că virusul rujeolic nu există. O fi vorba despre curtea din spatele casei, administrată de Olivia Știr. Că așa cum nu există, în România a ucis deja 30 de oameni, îndeosebi copii nevaccinați. În societatea contemporană, din ce în ce mai bolnavă, obscurantismul înlocuiește știința și lărgește cimitirele * Pentru că așa zisa creștere economică nu se vede decât în buzunarele politrucilor, în fiecare oră nouă români părăsesc România. N-o fac din spirit de aventură, ci din disperare * Dacă ați scăpat telefonul în apă, puneți-l imediat într-un vas mare cu orez. Peste noapte, orezul va atrage chinezii, care-l vor repara negreșit. Dacă ați scăpat portofelul, lăsați-l pe masa din bucătărie. Atrage politicienii flămânzi, care-l vor usca cu siguranță. * Transilvania va fi legată de Budapesta printr-o autostradă, dar încă nu e legată de București! Ceva nu-mi place în fraza asta. * Măscăriciul de la Chișinău nu se astâmpără și vrea cu orice preț să pună Basarabia pe butuci. Nici nu și-au imaginat rușii că poate exista o slugă atât de lipsită de scrupule. Ultima ispravă a lui Bulache a fost decorarea trupelor de ocupație din Transnistria. Intențiile dușmanului neamului românesc sunt clare: vrea să se mențină la putere cu orice preț. Nu e primul ticălos care și-a vândut patria de dragul tronului, numai că s-a născut cu două veacuri mai târziu. Cu un asemenea troglodit la putere, Moldova este condamnată la sărăcie și înapoiere. * La chiolhanul pregătit de Bulache ar fi trebuit să fie prezent și Dmitri Rogozin, vice-premierul Rusiei, dar n-a mai ajuns fiindcă nu i s-a permis survolarea spațiului aerian al României! E clar că Tontonel n-are minte nici cât o pisică, dar de ce trebuie zgândărit ursul rusesc? Indiferent ce cred strategii cu studii incerte, România se află destul de aproape de Rusia și ar trebui să fim mult mai înțelepți în ce privește relațiile cu cea mai mare țară a lumii. Nu zice nimeni să-i iubim, că nu se poate, din motive istorice obiective, dar nu avem nimic de câștigat dacă-i tratăm cu sictir. Dacă acesta e un joc, acoperit de niște sancțiuni europene discutabile, e și prostesc, e și periculos. Rușii nu uită, și până nu se răzbună nu se simt bine. N-au uitat că am fost cu nemții în ultima mare conflagrație mondială, și nu l-au putut ierta pe Ceaușescu pentru că ne-a redat demnitatea națională. Urmările le cunoașteți. Dacă nu le cunoașteți, citiți ”Istoria necenzurată a românilor” a lui Adi Sfinteș, și-o să vă lămuriți! * Cărțile de identitate electronice au declanșat isteria colectivă a celor care nu cred că episcopul de Huși se comporta precum Lăbuș, ori că Pomohaci era sugaci. Nu vă mai dați de ceasul morții! Ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat demult, CIE n-aduc nimic în plus. Mai bine fiți atenți ce se întâmplă sub poala popii! * Mi se pare mie sau omul prost-modern lucrează vârtos la propria distrugere? Nu mai vrea familie, îi repugnă ideea de patrie, a transformat planeta într-o imensă ladă de gunoi, tânjește după anarhie...Procesul de dezumanizare a pătruns prin crăpăturile sufletului atât de adânc, încât oglinda reflectă sălbatice fiare. Finalul previzibil al acestei opere absurde pare atât de aproape ! * Interpreta de muzică populară Emilia Bubulac a murit la o zi după soțul ei, tot în urma unui infarct, și la o săptămână după decesul tatălui. Atât s-au iubit încât s-au luat unul pe altul. * Nebunul agresiv Laszlo Tokes, fost agent al serviciilor secrete maghiare pe vremea când o făcea pe pastorul milostiv prin Timișoara, are o mâncărime sub șaua calului încât este nevoie de intervenția grabnică a mult prea-fericitului Pomohaci. Numai așa i-ar putea fi iertate păcatele săvârșite cu voie la Băile Tușnad, unde nu s-a putut abține să nu mai înfulece niscai rahat. Fără să-i crape pielea aia de măgar cu frâna de mână trasă sub sutană, Satana a cerut înarmarea neîntârziată a secuilor, ca pe vremea lui Bela Kun, pentru obținerea imediată a autonomiei teritoriale și independenței Ardealului și Partiumului! Asta face un europarlamentar maghiar (FIDESZ) pe teritoriul României, țară care i-a fost ca o mamă și pe care a supt-o ca un disperat. Tokeșe, dacă ți-e foame, treci la nivelul următor! Vezi că noi ne tragem din Decebal și Traian, așa că are balta pește. Dacă vrei și cereale, cere, nu fii sfios! * Clujeanului Imre Andras îi curge apă prin aragaz după ce vecinul său, probabil vreun român, și-a montat o centrală de apartament. Vă dați seama ce nenorocire s-ar fi putut întâmpla dacă în locul lui Imre ar fi locuit Băsescu?! Ar fi murit omul (vorba vine) otrăvit...* Olguța-i acuză pe liderii de sindicate că sunt bulangii. Nu intrăm în detalii rușinoase, dar are dreptate. Vă mai amintiți când cuplul comic-satanist Băsescu-Boc a tăiat cu 25% veniturile amărăștenilor ce se mai dansa ”Pinguinul” prin fața Guvernului? De atâtea proteste formale, dirijate abil de liderii de sindicate, se umpluse Piața Capitalismului de Cumetrie de fulgi. Marș în tramvai, ipocriților!
CONTELE DE MONTE-CRISTO
30 iulie 2017
vineri, 28 iulie 2017
marți, 25 iulie 2017
Promisiune
N-am dansat, n-am urât,
n-am ucis copilul din sufletul meu,
n-am făcut călătoriile pe care mi le-am dorit,
n-am iubit decât ochii albaștri ai lui Dumnezeu

N-am spus tot ce trebuia spus,
inima mea a fost o colivie
din care păsările de pradă nu au zburat
nu s-au dus pe pustie
nu s-au dus pe pustie
Zilele au fost lumânări aprinse
dansând în ploile lacunare,
n-am strigat, nu m-am plâns
sfâșiat de sălbatice fiare.
Existența nu e decât o cameră de probă
pentru haine nepotrivite,
uneori te izbesc trecători
cu priviri ostenite.
uneori te izbesc trecători
cu priviri ostenite.
Deși-s așa de îndepărtate
urzelile,
promit
că în viața viitoare
îmi voi îndrepta toate greșelile.
25 iulie 2017
luni, 24 iulie 2017
Orașul mă privește chiorâș
Orașul mă privește chiorâș
din gropile murdare,
haite de trepăduși
cântă realizările imaginare
Pe trecerea de pietoni e interzis
să mai circuli cu îngerii de mână,
Palatul Comunal
a devenit o groapă comună
Înaintezi printre oamenii triști,
simți cum te scuipă cerul cu gura amară,
de-ar veni mai repede ploaia
să spele această lume murdară!
De pe blocurile din cărămidă arsă,
se scurge disperată tencuiala,
ca o pânză de păianjen se varsă
din străfunduri, Valhala
Orașul mă privește înc-o dată chiorâș,
mă uit la el și mi-e milă,
mă strecor printre hoituri târâș,
în mână strivind o zambilă
24 iulie 2017

Dimineața de după vânătoarea de fluturi
Fericirea de a vâna fluturi
nu se compară decât cu surâsul femeii iubite
din diminețile de vară
de obloanele sufletului strivite
Ea umbla desculță prin inimă,
renunțase la întâmplările comune,
la haine, la norii de hârtie,
la munții de zgură, la hume
Albastrul a devenit mai albastru
din cauza luminii din jur,
încât vânătorul de suflete
a fost acuzat de curcubeie și de sperjur
”N-o să mai aparții niciodată altcuiva”,
a strigat din rărunchi vânătorul de îngeri,
”chiar dacă o să te doară neantul,
chiar dacă de spaimă-o să sângeri!”
Tu treceai prin aerul ei, ca un glonț rătăcit,
aerul era o femeie cioplită cu artă,
cheia o aruncase Van Gogh,
ca pe-o ureche, în Marea Moartă
Deodată s-a făcut atâta lumină în jur
încât frunzele au plesnit instantaneu,
copacii și-au întins crengile,
într-o îmbrățișare nesfârșită, dureroasă mereu
În dimineața de după vânătoarea de fluturi,
ea și-a luat arcul înțesat de săgeți,
și, ca să redefinească fericirea,
a ucis toți fluturii desenați pe pereți

Cu sufletu-n gheare...
Singura călătorie care contează este iubirea,
restul sunt semne inutile de exclamare,
dar oamenii se tem să recunoască
și-și cară mai departe sufletu-n gheare
Le e teamă să nu le crească aripi,
îi sperie zborul invers printre umbre,
fug de ceea ce i-ar face fericiți,
prin zăpada viscolită, oriunde
Cresc cochiliile părăsite de melci
prin cotloanele inimii necotrobăite,
în golul imens din oglindă
zilele strigă sub talpa de piatră strivite
Da, oamenii se tem de ei înșiși,
preferă nedesăvârșirea, bizară,
fără instrucțiuni de folosire,
încropită după o schemă sumară
Căutând o scăpare din propria carapace
și-au cioplit milioane de picioare,
și fug de ei încontinuu,
cărându-și, ca pe-o pradă, sufletu-n gheare
22-24 iulie 2017

sâmbătă, 22 iulie 2017
Ne repetăm sorbind din noi cucută
Și vine ziua ca o ghilotină,
să taie capul ultimului an,
de pulbere eternitatea-i plină
și tot se caută, prin mine, Magellan
Vin orele legate de recursuri,
să cerem lumii să ne-aștepte-un pic,
ne pregătim de marile discursuri,
dar nu rămâne din ecou nimic
Cerșim o clipă, Doamne, să mai stăm
pe-această piramidă blestemată,
ce-i interzis nu decalăm
și suferim de fiecare dată
Îmbătrânim cu fiecare gând,
ce-și țese pânza de păianjen negru,
ne-înghite demonul flămând,
iar caii liberi rumegă funebru
Ne repetăm de-un milion de ori,
aceleași frici ne forfotesc în sânge,
pe unde emigrează dezertori
iar viscolul, printre confuzii, plânge
Să cadă ghilotina, așadar,
pe-această zi ce ne pândește slută,
tot traversând deșertul de amar
ne repetăm sorbind din noi cucută
22 iulie 2017
să taie capul ultimului an,
de pulbere eternitatea-i plină
și tot se caută, prin mine, Magellan
Vin orele legate de recursuri,
să cerem lumii să ne-aștepte-un pic,
ne pregătim de marile discursuri,
dar nu rămâne din ecou nimic
Cerșim o clipă, Doamne, să mai stăm
pe-această piramidă blestemată,
ce-i interzis nu decalăm
și suferim de fiecare dată
Îmbătrânim cu fiecare gând,
ce-și țese pânza de păianjen negru,
ne-înghite demonul flămând,
iar caii liberi rumegă funebru
Ne repetăm de-un milion de ori,
aceleași frici ne forfotesc în sânge,
pe unde emigrează dezertori
iar viscolul, printre confuzii, plânge
Să cadă ghilotina, așadar,
pe-această zi ce ne pândește slută,
tot traversând deșertul de amar
ne repetăm sorbind din noi cucută
22 iulie 2017
vineri, 21 iulie 2017
Trecutul se strecoară în carnea mea
Trecutul se strecoară în carnea mea,
mă zvârcolesc inutil sub pernă,
nu știu cât a mai rămas din prezent,
viitorul a coborât steagurile-n bernă
Prin tranșee sap fără o țintă precisă,
mă privesc îngrozite statuile,
din groapa cu var nestins
mă strigă câteodată gutuile
Nu le răspund îngerilor tulburători
căzuți în păcate primare,
câteodată sună telefonul
din universuri imaginare
O gheară imensă sfâșie nemiloasă
amintirile viitoare, fecunde,
dor cumplit îmbrățișările
ultimelor secunde
Strecurat în inima mea,
pe unde crește scelerată lucerna,
îngerul căzut dinadins în păcat
mă sufocă, în treacăt, cu perna
20 iulie 2017
mă zvârcolesc inutil sub pernă,
nu știu cât a mai rămas din prezent,
viitorul a coborât steagurile-n bernă
Prin tranșee sap fără o țintă precisă,
mă privesc îngrozite statuile,
din groapa cu var nestins
mă strigă câteodată gutuile
Nu le răspund îngerilor tulburători
căzuți în păcate primare,
câteodată sună telefonul
din universuri imaginare
O gheară imensă sfâșie nemiloasă
amintirile viitoare, fecunde,
dor cumplit îmbrățișările
ultimelor secunde
Strecurat în inima mea,
pe unde crește scelerată lucerna,
îngerul căzut dinadins în păcat
mă sufocă, în treacăt, cu perna
20 iulie 2017
joi, 20 iulie 2017
Unde este cerul nostru, iubito?
Mă tot strivesc întrebările,
se izbesc de suflet cu putere:
unde este cerul nostru, iubito?
Tăcere...
Îmbrățișate de Atlantida
nu mai revin pe țărmuri, mările:
unde este cerul nostru, iubito?
Ninsorile...
Nu-mi mai ajunge lumina,
pereții sufletului se vor nărui;
cum de-au pătruns păsările nopții
în zi?
Coboară descompuse prin sânge,
lașitățile, întâmplările;
unde este cerul nostru, iubito?
Uitările...
20 iulie 2017
SĂPTĂMÂNA PE SCURT (80)
Bețivii lui Soros * Nemaipomenitele aventuri ale Marianei Moculescu * Suspendare lui Ilie de la sculărie * Teoria involuției * Mircea, nu te mai face că lucrezi! * Moștenirea lui Mișu: Casa de Toleranță a României * Atentat la încălzirea globală * Hoteluri pentru patrupede (altele decât Băsescu) * Steaua transmite semnale stranii * Marele Îndemânatic e liber și la fel de bogat * Trenul pierdut * Boxerul Pleșu * Corbii își planifică viitorul * Câtă demnitate, atâta Patrie * Ambalajul lui Iohannis * Păcăleala Deveselu * A plagiat Maria Grapini după Gheorghe Becali? * Laser, frate! * Aceste cuvinte ne doare
Alin Teodorescu, sociologul care a pus în pericol siguranța națională, pe eșantionul spirt medicinal, propune, într-un moment de mahmureală intelectuală, ca Școala de Curve Politice a lui Soros, numită Universitatea Central-Europeană (sanchi!), să fie mutată în spațiul carpato-danubiano-mafiotic! Acest adversar neîmpăcat al apei de izvor ar vinde-o și pe mă-sa pentru un țoi de șoricioaică. Urâtă-i meseria de slugă bătrână! Nu se poate să nu fi auzit cum Roger Stone, un apropiat de-al lui Trump, îl definește pe Soros ca fiind cancerul malign instalat în cercurile de putere de la Budapesta și București, cu scopul vădit de a răsturna guvernele alese democratic. De altfel, nu trebuie să aducem mărturiile altcuiva, vedem cu ochiul liber cum păduchii lați, spălați pe creier cu leșie, infestează societatea românească. Adevărul e că paraziții sorosiști și-au găsit aici gazda ideală pentru a se înmulți și a șubrezi corpul social. Celebrul sociolog de bodegă se jură că nu a tras nimic pe nas și nici n-a băgat ceva în venă (eventual un alcoolmetru), ci a avut așa o revelație. Bine, Aline, am înțeles, n-ai fumat, n-ai umblat la vena cu tescovină, dar de mâncat, cât ai băut, măi, băiatule? Că asta ar putea fi singura circumstanță atenuantă. Rău a ajuns derbedeul de Soros dacă apelează la o slugă hoață de teapa acestui turmentat pentru o ultimă intoxicare etilică în masă... * Ca în fiecare an, Viktor Orban a fost în vâjială pe la Băile Tușnad. Cică vrea Ardealul. Dar o clanță nu vrea? * Întrebare întrebătoare: Episcopul de Huși, prieten cu Lăbuș (n-am găsit altă rimă), a strâns semnături pentru definirea familiei tradiționale? Dar Pomohaci? Hai să nu vă mai fierb: au strâns! Au mers din curte-n curte. * Ultimele evenimente politice confirmă un adevăr zguduitor: Codrin n-are puță. Sau, dacă are, nu-i montată unde trebuie...* Mariana Moculescu îi este recunoscătoare lui Horia pentru tot tacâmul. Și nu-i vorba de farfurii! Și le mai e recunoscătoare batalioanelor de asalt românești în fața cărora a ridicat cearșaful alb. În schimb, italienii e dezgustători. Au scos doar limba la ea. Nu te lăsa, Mariano! Mai povestește-ne, că parcă ai băut apă din clopot * O tanti din Michigan și-a împușcat soțul (mă rog, se mai întâmplă), dar a dat-o în vileag papagalul proprietate personală care a reprodus ultimele cuvinte ale victimei! Dacă politicienii români ar avea papagali, alții decât șefii de partide, ar fi un ciripit permanent pe la DNA. Totuși, pe acest fond de veselie, ar trebui ca și papagalii să fie verificați cu detectorul de minciuni întrucât, în mod sigur, ar fi învățați să mintă * Ilie Năstase a fost suspendat și de Brigitte Sfăt, și de ITF (până în 2021). Motivele sunt extra-sportive, forul internațional având o percepție diferită față de cea a marelui tenismen privind anumite categorii filosofice. Neînțelegerea a fost iscată de sinceritatea brutală a lui Ilie de la secția sculărie-filosofie-lăcătușerie, care a afirmat că englezoaicele e urâte. A fost un as, dar ITF i-a răspuns cu un lung de linie direct pe cocoașă. C-așa-i în tenis. Cu p. * Constatare: Dacă 10% dintre curvele politice mioritice ar lumina precum licuricii, România ar fi noul Las Vegas * Un adevăr: Costumele de baie din anii 70 sunt rochiile de seară din zilele noastre * Prin fauna guvernamentală o regăsim și pe fiica bulibașei Varga Rudolf din Gilău (jud. Cluj). Rozalia este consilier de stat degeaba pe la Secretariatul General al Guvernului. Prin zona crepusculară de la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie se învârte încă din 2008, an în care a devenit consilier personal al premierului Tăriceanu. Dacă Tăriceanu ar fi avut cocoșel (de aur) ca s-o poată cumpăra pe Rozalia și s-o bage, atunci, în haremul personal, justiția română ar fi răsuflat ușurată acum, fiindcă bagabontul ar fi trebuit să dea socoteală în fața Staborului pentru seducerea și abandonarea poporului romanes. N-a fost să fie, mânca-ți-aș fondurile (cu o, nu cu u, vă rog să citiți cu mai multă atenție!) europene! * Dan Graur, profesor de biologie moleculară la Universitatea Houston, a publicat un studiu concluzionând că peste 75% din genomul uman este alcătuit din ”ADN Junk” (fără rol activ). Asta înseamnă că omul s-a mulțumit să se tragă din maimuță (cu excepția premierilor de baobab care se trag din Dragnea) după care a cam frecat-o la rece. În viziunea cercetătorului, teoria evoluției este perfect posibilă mai ales că omul mai are destul loc de întors. Cu condiția să-și exploateze ADN-ul ăla care bea bere, sacrifică niște mici și fluieră după gagici. Care gagici sunt la fel de protectoare cu ADN-ul lor pe care-l plimbă la munte și la mare, ca să nu se plictisească. Cele mai mari rezerve de ADN nefolosit se află în Palatul Parlamentului. * Bucătarul diliman Mircea Dinescu a pierdut peste 300 000 de euro în anul fiscal precedent. Așa este în afaceri: pierzi, câștigi, negustor te numești! Ar fi interesant de știut cum a făcut simpaticul nebun impresionanta avere, ținând cont că pe vremea teatrului absurd (1989, decembrie) era un pârlit cu mari datorii la Fondul Literar. Că el toată viața s-a făcut că lucrează! * Bine, noi știm cum, dar nu strică să vă puneți ADN-ul ăla puturos la lucru. Așa a făcut Vântu, afaceristul, nu fenomenul meteorologic, care atât l-a blestemat până când a risipit Dinescu, într-un an, ceea ce-i dăduse el într-o clipă de neatenție. * Casa Regală a ieșit din moarte clinică. Prințul Nicolae, cel eliminat de Prințul Consort Miorlau, prin intermediul motanului Mișu-care-face-noaptea-pișu (să fie sănătos!), de la succesiunea la tronul iluzoriu al României, susține că-l doare la bască de înlăturarea sa și că la momentul potrivit le-o va da în goarnă ciumeților din Casa Regală de Lingebliden, tot așa cum a făcut și bunicul său, Carol al II-lea și Ultimul. Băi, Nicușor, nu te văd bine! Te-ai pus cu Margherita de la Clejani, madam Duda după numele de cotoarbă, care-i revoluționară de la Ploiești. Păi tu știi cu câți bagabonți s-a luptat la viața ei? Ohoho! Dacă-ți scapă asta o țâță peste figura geometrică, îți pică ochii-n gură și te uiți la tronul regal printre dinți! Doamne ferește să le scoată pe amândouă, că zici că te-a lovit trenul de Vaslui! * Ați observat că între Casa Regală Imaginară și Casa de Toleranță nu sunt diferențe majore? Aceleași promisiuni deșarte, aceleași fețe obosite, aceleași dezamăgiri crunte. Și amândouă te ard la buzunar...* La Rânca a nins în mijlocul verii, iar temperaturile au coborât târâș până la -4 grade Celsius! Ce ne facem, fraților, cu încălzirea globală că ne tremură dinții-n gură! * Știați că în România există hoteluri pentru câini și/sau pisici? Și că sunt arhipline? Pe vremea mea pisicile se îmbârligau prin poduri, pe garduri, prin copaci, iar câinii se destrăbălau pe unde prindeau vreo cățea în călduri. Acum, vor la hotel, cu jacuzzi, cu plasmă, cu aer condiționat! Altminteri sunt confundați cu maidanezii de la USR! Pentru cazare, stăpânii patrupedelor (altele decât Băsescu) plătesc și peste 100 de lei pe zi! Și-n vremea asta mai mult de jumătate dintre copiii României adorm flămânzi...* O stea localizată la 11 ani lumină de Pământ, transmite semnale radio stranii. O fi Steaua București * Pentru 60 de milioane de euro hașmanglite, Dan Voiculescu a stat trei ani la Casa de Creație a Direcției Penitenciarelor Vesele. Deși înțelegerea inițială era de 6 milioane pe an, până la urmă Marele Îndemânatic a primit 20 de milioane pe an ca o recunoaștere a dexterității sale neomenești. Așadar, distinși hoțomani, stimabile curve politice, nu vă mai temeți de pușcărie, că e meseria cea mai bine plătită din spațiul carpato-danubiano-mafiotic! * Trenul de persoane răbdătoare Timișoara-București, de marți, 18 iulie 2017, și-a pierdut vagoanele pe câmp, astfel încât călătorii au putut admira în voie frumoasele recolte de ciulini din județul Olt. În cele din urmă, cei mai fericiți clienți ai CFR au fost bănățenii care au pierdut trenul încă de la Timișoara. Altfel îi pierdea trenul pe ei * Un parlamentar obișnuit, fără funcții remunerate suplimentar, ne costă 39 145 de lei pe lună, după dublarea veniturilor survenită la 1 iulie. Bașca celelalte avantaje, arhicunoscute! Noi zicem că e mult, ei zic că e puțin fiindcă sunt zi și noapte în slujba poporului. Când acesta ațipește, îl face la buzunar. * În prima-i tinerețe revoluționară, așa cum se bănuia, după fața aia de bidon turtit, Andrei Pleșu a practicat boxul. Nu există o statistică a pumnilor în cap încasați de filosoful-bagabont, cert este că, între două antrenamente cu umbra lui Hegel, alerga sub clar de lună, prin luminișurile munților Carpați, tinerele avide de cultura trupului, echipate la nudul gol. Nu se știe câte s-au lăsat prinse în mrejele satyrului care, în viziunea lui Gabriel Liiceanu, vroia să le facă un bine, să le arate luminița lumânării de la capătul tunelului. În vremea odioasei dictaturi, sportul acela nu se numea curvăsărie, ca acum, ci meditație transcedentală. Asemenea acte de disidență marchează pentru totdeauna psihicul unui bivol, darămite învelișul subțire al unui sac de box. De aceea Monstrului cu Barbă i se găsesc circumstanțe atenuante și este întâmpinat cu zâmbete subțiri ori de câte ori iese la drumul mare să mai dea câte-un cap în gură. Nu există o evidență riguroasă a victimelor domnului Pleșu făcute KO în ringul vieții, cert este că bătrânul pisălog încă mai folosește perversa de dreapta. Ultimii clienți sunt membrii Comisiei de Învățământ a Parlamentului (un fel de Școală Ajutătoare), care, concluzionează dubitativ dumnealui, n-ar fi niște proști dacă s-ar ocupa de altceva, întrucât nimic nu-i recomandă pentru domeniul respectiv. Că una-i să fii mecanic, prelucrător prin așchiere, broker, tenismen, boxer, linge-blide, și alta-i să fii profesor. Dacă nu ne-ar fi mărturisit că a fost sac de box taman în perioada în care cutia ucrainiană nu e foarte rezistentă, mai că l-am fi crezut. Așa n-are nicio șansă să-l credem, deși are dreptate. * Un studiu asupra corbilor a stabilit că aceștia au capacitatea de a-și planifica viitorul, fiindcă posedă o inteligență asemănătoare cu a primatelor, a copiilor mici sau a politicienilor români. * O femeie din Pietroasele (jud. Buzău) a fost invitată de o vecină, la o cafea. Arheologii au descoperit-o, dar ea ar mai fi stat câteva minute, că mai aveau ceva de povestit. Abia trecuseră 1700 de ani de când începuseră să bârfească! * Tânăra Mihaela Ungureanu din România de dincolo de Prut, a refuzat să primească diploma de merit oferită de trădătorul Dodon, motivând că nu vrea să i se fure identitatea.” Atâta țară, câtă demnitate”, a concluzionat tânăra absolventă de liceu. Exemplul ei a fost urmat și de alți tineri remarcabili. Cu asemenea conștiințe, idealul unității naționale nu este pierdut. Pierdut este Bulache de la Chișinău, dușmanul propriei identități. Mai devreme sau mai târziu, peste ticăloșii fără Patrie istoria va trage apa. * Oamenii care se ocupă de imaginea lui Iohannis au organizat o mică șaradă în așa zisul ținut secuiesc, în urma căreia președintele ar fi trebuit să câștige capital electoral. După ce a ascultat imnul secuilor cu febră mare, s-a jucat de-a profesorul de dirigenție folosind ca material didactic inclusiv steagul țării. Mesajul subliminal a fost că Werner este bun și pentru minoritari și pentru majoritari. De când s-a întors din vâjiala prin lumea largă, și-a schimbat look-ul, o ține tot într-o veselie. Ambalajul sclipicios i se potrivește de minune, dar ce ne facem, fraților cu conținutul, că e îmbâcsit de E-uri?! * Presa americană scrie că americanii ne-au cam dat clanță cu rachetele Patriot întrucât SUA și-a asumat, prin documente, să definitiveze și să doteze scutul de la Deveselu, pe cheltuială proprie. Dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, achiziționarea rachetelor ar fi fost pur și simplu inutilă. Donald este de altă părere și-i încurajează pe români să-i cumpere marfa fiindcă elementele scutului n-au fost testate suficient și nu se știe exact ce eficiență au! Ca să sintetizăm, că am obosit de când vă spun că, în realitate, românii au fost întotdeauna singuri în fața provocărilor istoriei (și dacă ne atacă rușii, americanii nu vor mișca niciun deget), suntem trași pe sfoară la lumina zilei. * Romanul de dragoste dintre o derutată și limba română, publicat de Maria Papadat-Bengescu-Grapini în anul de grație 2012, conține fragmente șutite de la alți scriitori care au avut proasta inspirație să le afișeze pe diferite site-uri de socializare și desfrâu. Numai de n-ar fi plagiat din opera lui Gheorghe Becali că se dezlănțuie Jihadul creștin-neortodox. În rest, vorba distinsei scriitoare pe pereți, ”vă doresc o săptămână fără sănătate și bani!” * La marile aplicații militare desfășurate sub umbrela NATO, glorioasa armată română n-a pierdut decât un TAB ce a avut ghinionul să se izbească de un banc de scrumbii care se jucau de-a familia netradițională pe brațul Borcea. Militarii au reușit să se salveze înainte ca infernala mașinărie să se ducă pe fundul fluviului. Tot la trecerea Dunării au pățit-o și dacii, în iarna anului 102, când au încercat să facă o manevră cu romanii (un fel de americani pe stil vechi), numai că atunci au ajuns la mal doar opincile...* Americanii au testat în Golful Persic prima armă cu laser model ”Războiul Stelelor”. Le-o fi dat Werner patentul că noi aveam jucăria încă de acum aproape 50 de ani. Ne-o dăruise Henri Coandă. Legenda spune că d-aia rușii nu ne-au invadat în 1968 și s-au mulțumit cu ocările lui Ceaușescu; le-a fost teamă să nu se ardă... * Pseudonimul lui Putin de pe vremea când studia la Școala de Bune Maniere a KGB era Platov. Unii încă mai cred că era Pavlov. * V-ați întrebat vreodată ce influență are lipsa infrastructurii rutiere asupra radioului? Cu cât drumurile sunt mai proaste, cu atât sunt mai mulți ascultători. Mai puneți-vă și voi întrebări întrebătoare, nu mai lăsați totul în cârca mea, și observați că pentru fiecare lucru nelalocul lui din România, altcineva are de câștigat. Ăsta-i cazul fericit, dar ia să vedem noi cine câștigă și cine pierde de pe urma faptului că în funcțiile publice, în 99% dintre cazuri, sunt numiți incompetenți! * În Prefectura Gorj n-ai voie să intri în pantaloni scurți sau cu fuste scurte. Nici vara, nici iarna! Olelică, muică, vă picară pe oltencele fierbinți! Totuși, nu înțelegem ce are sula cu prefectura...* Gabi Viteză (Popa Gabriel pe numele de... popă ), managerul cuibului de hoți de pe lângă Arhiepiscopia Tomisului, a fost arestat pentru contrabandă cu textile. Și unde-i vorba de lenjerie e imposibil să nu fie prezentă în camera de probă și o femeie pricepută, a fost reținută, pentru o verificare sumară, și o călugăriță. Asta da afacere tradițională! Din banii hașmangliți au încercat să-l mituiască pe Dumnezeu cumpărând niște clopote. Dar, de-a dreptul revoltător, au constatat că, spre deosebire de unii dintre slujitorii săi, Dumnezeu nu ia mită! * Gura păcătosului Liviu Dragnea a rostit un mare adevăr: ”În 26 de ani s-a furat peste tot. S-au risipit miliarde peste miliarde de euro!” Aceste cuvinte ne doare...
CONTELE DE MONTE-CRISTO
23 iulie 2017

sâmbătă, 15 iulie 2017
SĂPTĂMÂNA PE SCURT (79)
România, pe culmile disperării * Sfânta lene * Lumea golanilor * Nicio masă fără pește * Cine o ascultă pe Olguța la pitpalacul inimii * O vizită de lucru în județul Târgoviște * Orașul de pe Lună * Incredibil: o asistentă purta chiloți! * Cartea, cel mai bun algocalmin * Cu pistolul după țigani * Nu faceți ca Konta! * Nici ca Halep. * Acești penali care ne conduc * În sfârșit, Brigitte divorțează * Ficatul duce * Biruința Elenei Udrea * Cum s-a ars Cătălin Botezatu * NATO la munte și la mare * Ambalajul oii * Forul din Alexandria * Ana cea cu păsărica de aur * Iohannis, vărul lui Tom Cruise * Tupeu de borfaș * ”Swingeri acasă 4” * Ultimele nerozii ale lui Bulache de la Chișinău * Mesaj pentru Soros
Omizile rod trupul țării. O clasă politică barbară, mânată de interese meschine, risipește moștenirea înaintașilor. Corupția înfiorătoare paralizează simțurile. Întreaga societate este în sevraj. Educația e praf, Sănătatea-i măcinată de cancerul nepăsării, Cultura a fost desființată prin legile nesimțirii, Economia supraviețuiește din ciupeli, Biserica L-a alungat pe Dumnezeu. Clasa de valori a fost inversată. Proștii cu bani din furat sunt permanent la butoanele puterii de unde le dau în cap oamenilor inteligenți. Am fost transformați dintr-un popor de producători de valori, într-unul de consumatori de otrăvuri materiale și spirituale. România este un imens lagăr de exterminare a spiritului. Iar românii acceptă cu un soi de bucurie bolnăvicioasă să fie cobaii acestui experiment social. Li se pare că e în firea lucrurilor să fie injectați cu viruși morali degradanți, să fie manipulați, batjocoriți, osândiți. Nu există nicio justificare pentru această logică a dezastrului. Țara s-a risipit. Peste 4,5 milioane de români au fost alungați peste granițe de guvernările infecte. Își caută o viață mai bună departe de părinți, de copii, de locurile natale unde se încărcau de energie și aveau sentimentul că trăiesc, nu că supraviețuiesc. Dușmanii statului național-unitar român, dinlăuntru și dinafară, infiltrați în toate structurile politice și administrative, se străduiesc să șteargă din memoria generațiilor viitoare istoria acestui neam, pentru a-și însuși geografia. Masa amorfă ce-și zice popor, fără conștiința a ceea ce ar trebui să fie, doarme cu capul în jug în timp ce puținii patrioți, ce cară în suflet povara trezirii neamului românesc, sunt răstigniți la răscrucile acestui timp mizerabil ca să nu dea pildă de răzvrătire împotrivă nedreptății și altor visători. * Oamenii de știință care apreciază odihna au stabilit că e bine să faci pauze de muncă cât mai des, conform principiului hegelian: ”pauzele lungi și dese/ cheia marilor succese”. Apreciem preocupările somităților care nu au cu ce să-și omoare timpul, mai ales că de acum avem o justificare academică pentru lenea proverbială ce trage de corpul nostru cât e ziulica de lungă * Monica Niculescu a ajuns până în finala de dublu la Wimbledon, dar a avut soarta lui Juventus care a fost zdrobită de Dinamo în Ligă. În Liga I. * ” În PSD există și oameni cinstiți, chiar dacă nu-i cunoaște nimeni”, a dezvăluit, fără aprobarea forurilor conducătoare, Abramburica. Care or fi ăia, că Vasile Dâncu, cel care a supt la țâța balaurului roșu, susține că acolo e, citez cu prefăcută emoție, ” o lume a corupților și a golanilor”? Până la această oră DNA-ul n-a dibuit niciunul dintre cei bănuiți de Abramburica. * Piața de pește românească rulează cam 350 de milioane de euro pe an. Doar 12% din peștele comercializat este din producția internă. Nu vă mai spun cum stătea treaba pe vremea pe nedrept împușcatului, c-o să plângeți ca niște cocoșați. Păi atunci nu era nicio masă fără pește. Nici măcar Masa Tăcerii. * Hoțomanii de la Durex vindeau pe piața clujeană prezervative găurite. Uite așa se strecoară ungurii printre meandrele concretului. * Politicienii care se iubesc pe ei înșiși nu mai au loc în suflet și pentru țară. E un truism. * Claudiu Manda este noul șef al Comisiei parlamentare de control a SRI. Alegerea sa nu are nicio legătură cu faptul absolut banal că se iubește la nemurire cu Olguța care, de acum, are certitudinea că va fi ascultată * După ce a declarat că școala e gratuită, conform Constituției, dar plătesc pentru funcționarea ei statul și părinții (”Copiii nu plătesc nimic”), bizarul ministru al Needucației a vizitat frumosul județ Târgoviște, aflat fix între județele Ploiești și Pitești. * Un savant rus susține că în fotografiile făcute de expediția Apollo se vede clar că pe Lună există un oraș de formă circulară în care se zbenguie extratereștrii. Și care-i problema, n-au respectat Planul Urbanistic Zonal?! Nu poate să-i asculte nimeni pe la colțuri? Ia trimiteți-le câțiva olteni! * O asistentă medicală căreia rectorul UMF Iași i-ar fi băgat mâna în chiloți, se laudă că doar pentru atât ar fi fost recompensată cu 500 de lei. Dar ce naiba aveai tu în chiloți? O pădure virgină? Un stup de albine? O ciupercă nucleară? Informația a ajuns la presă de la colegele care e invidioase fiindcă n-au avut inspirația să poarte chiloți * Tot în chiloți le bagă mâna politicienii de la butoane profesorilor, dar măririle se lasă așteptate. * O elevă din clasa a VI-a, olimpică la șase materii, a mărturisit că s-a apucat de citit ca să-i treacă durerea de cap. Fata asta n-are nicio șansă să ajungă în Parlamentul României unde durerile de cap sunt interzise de legea electorală. * Fiindcă niște țigani au încercat să-i tâlhărească fiul de 13 ani, pe care l-au bătut până l-au lăsat inconștient, un bărbat a tras 19 gloanțe dintr-un pistol cu bile în viitorii criminali. Poliția l-a arestat pe bărbat. Eu știu că așa zice legea, dar legea nu e bună. * Curg zdrențele de pe noi, dar suntem războinici, nu glumă. Ne înarmăm, americanii ne vând niște rachete Patriot. Nici nu costă mult: 4 miliarde de dolari! Dacă ăsta a fost prețul succesului lui Johannis în SUA, e cam piperat. N-avem spitale decente, școlile se prăbușesc în mizerie, infrastructura e praf, mai mult de jumătate dintre copii se culcă flămânzi în fiecare seară, iar noi cumpărăm jucării periculoase de la marele negustor al planetei. Înșelătoria e evidentă, fiindcă, în cazul unui conflict mondial - care, însă, nu va veni în viitorul apropiat - cele câteva rachete nici nu contează. Dar prețul pe care îl plătim în aceste vremuri de curvăsărie politică, e uriaș. Lăsați deoparte pornirile belicoase, nu vă mai benoclați atâta în oglindă, și, cu banii ăia, mai oblojiți din rănile țării! Știu că voi vreți mai degrabă să-i furați, dar mai luați câte-o pauză, ați văzut ce recomandă oamenii de știință de la DNA. * Brazilianul PSD-ului e total ieșit din formă. Setea de putere, individualismul pescăresc, sexul slab, (tel)drumurile, l-au omorât. Și câte speranțe își pusese galeria (”dracii roșii”) în șpițul lui! Cartonașul roșu e inevitabil. Și când te gândești că arbitrul e o femeie! * Simona Halep a fost eliminată în sferturi la Wimbledon de britanica Konta cu un punct care ar fi trebuit să se repete întrucât o englezoaică nepigulită a zbierat intimidând-o. Cu 40 de ani în urmă, Ilie Năstase a cerut rejucarea unui punct pe care-l câștigase! Da, da, Ilie a fost un gentelmen! Cică, cândva, și englezii erau. Acum e țigani. * Dar domnișoara Halep nu s-a putut abține să nu amintească omenirii umane că nu datorează nimic nimănui, că joacă doar pentru ea. Așa o fi, fetițo, dar nu-ți dăunează cu nimic să încerci să fii un model pentru tinerele generații total lipsite de repere. Statul mafiot nu te-a ajutat cu nimic, e un borfaș care-i jefuiește pe românii cinstiți la drumul mare, dar tu, printr-un efort minim, poți să te prefaci că-i respecți pe aceia care se bucură sau se întristează odată cu tine. Și ei sunt sinceri. Nu te costă nimic, asta ar fi cea mai frumoasă victorie a carierei tale impresionante. Nu-i mai amesteca pe oamenii care te iubesc cu politicienii care ne urăsc pe toți. Fii prințesa poporului acum, când locul e gol. * Măsurile din programul de guvernare-flatulare sunt anulate una câte una. Pe mine nu mă miră asta, ci apetența celor mai mulți dintre români de a crede balivernele politicienilor de bodegă. * Cât de curând, prin modificarea legii, politicienii condamnați penal, reabilitați, pot ocupa inclusiv funcții guvernamentale. Dar de ce să ”poată”, ar trebui să fie obligatoriu ca reabilitații să ne procopsească non-stop cu experiența lor dobândită pe frontul muncii capitaliste. Sunt cei mai în măsură să ne învețe meșteșugul guvernării bazat pe iuțeala de mână și nebăgarea de seamă a cetățeanului. * Evident că proiectul de lege n-are nicio legătură cu Omul cu Șobolani, cel atât de năpăstuit de Iohannis! Care a făcut eroarea greșelii când a refuzat să-l nominalizeze în fruntea guvernului. Până acum se făcea de râs mai abitir decât Grindeanu și Tudose la un loc. Care, în ciuda aparențelor, nu sunt proști deloc. Se prefac și-l așteaptă la cotitura istoriei pe Mustăciosul-Șef. * Chinezii au reușit teleportarea cuantică între Pământ și Spațiu. Pentru geto-daci era floare la ureche să se teleporteze de colo-colo. Se aruncau cu sistemul de operare în suliți și saltul în altă dimensiune era gata. Totuși, e bine că s-au prins și chinezii cum stau lucrurile, și-au luat inima-n dinți și au făcut o copie stânjenitoare. Mai e mult până departe, dar orișicât. * Bei cafea, trăiești mai mult, este concluzia unui studiu finanțat de producătorii din domeniu. Bine, ei nu recunosc asta, dar au gura amară * Nemaiputând să suporte cum din contul lui Ilie Năstase se scurg bani spre fosta soție, în timp ce ea și-a rupt spatele pe șantier, Brigitte Sfăt divorțează. Deci, dragostea sinceră a silicoanelor a pălit în fața pierderii banilor. Dacă Ilie o plătea și pe ea, l-ar fi iubit cu aceeași pasiune devastatoare. Nu le-a fost scris să cheltuiască împreună până când moartea avea să le despartă conturile. * În timp ce doi elevi din județul Dâmbovița (sau Târgoviște, conform ordinului de zi pe unitate al șefului Needucației!) au picat Bacul din motive inventate (cineva ar fi completat lucrările cu un alt scris, lucru care s-a dovedit a fi neadevărat), pe demnitarii plagiatori de doctorate îi doare la bască, păstrându-și scaunele bine lipite de organul gândirii. Ficatul duce! * Un iceberg mai mare decât Londra s-a desprins din calota glaciară și navighează spre paharul de whisky al Politicianului Pilit. Să sperăm că nu se apucă de treabă până nu vin și celelalte două cuburi de gheață că iar intră Elena Udrea în sevraj. * Fata cu poșeta roz are o mare problemă, din perspectiva Ciclopului Nebun, pe care l-a consiliat cu atâta tragere de inimă zburdalnică: îi lipsesc o sută de kilograme din corpul supraelastic. Dacă le-ar fi avut, ar fi scris pe ea ”Biruința”, i-ar fi pus catarg și-ar fi plecat într-o croazieră în jurul lumii. Dar așa, silfidă, ce să faci cu ea? O lași să plutească între metafizică și tirbușon, vorba odiosului Geluță, revoluționarul cu barbă-n loc de puță. * Ca să nu se ardă și-n bucătărie, Răzvan și Dani Simion îi gătește Lidiei Buble, prea tânăra-i soție. După care-i cântă la ocarină până se frăgezește pizza. * Cătălin Botezatu se laudă că atunci când și-a pierdut virginitatea, pe la 13 ani, a simțit o arsură. De partea cealaltă a fileului era o studentă de la Medicină. Pe studentă o chema Vasile. * Fiindcă nu mai atacaseră pe nimeni demultișor, războinicii NATO, deplasați în poligonul de la Cincu, s-au năpustit asupra unui sibian din Merghindeal care a avut neobrăzarea să locuiască la câțiva kilometri de locul strategic în care ei se scobeau între degetele de la picioare. Sursele noastre din interiorul Pentagonului, tupilate într-o tufă de urzici, ne-au informat, sub protecția anonimatului, că sibianul era suspect fiindcă deținea în beci o impresionantă cantitate de murături, brânză și vișinată, pe care intenționa să le scoată pe piață, punând în pericol lanțurile fast-food ale partenerilor strategici. Dar, pentru că proiectilul aruncat în curtea gospodarului n-a explodat, Marea Armată a trebuit să se retragă. Poate după venirea rachetelor Patriot, vor apărea și primele succesuri militare. * După ce a întors oaia pe toate părțile până i-a dat sângele pe nas, ministrul Agriculturii, Imposturii și Inculturii s-a apucat s-o scoată din ambalaj. Obsedatul îi oferă câte un leu pentru fiecare kilogram de lână împrăștiat prin staul pe ritmurile melodiei lui Joe Cocker, ”Suflecată pân la brâu”. Până și Bozoncea de la Palatul Victoria Socialismului l-a luat la mișto pe nea Petrică, atât de rău a ajuns! * E.T., consilierul onorific al premierului, l-a înțepat la corazon pe Livache afirmând că nu se justifică deloc construirea unui stadion de 12 milioane de euro la Alexandria (de Teleorman), și că programul de guvernare e cam nașpa. Imediat, Teodorovici a fost invitat să cânte la altă masă. Acum să nu credeți că playboyul întârziat e vreo somitate, vreo conștiință publică, nici vorbă!, dar ne place când golanii și-o dau la mufă. Nici nu contează care are dreptate: Bobiță, că nu l-a pus ministru de finanțe, sau Giani, că s-a prins de șmen. * Cică DNA a descoperit la Ana Maria Pătru, fosta șefă a AEP, chitanțe și alte documente justificative care atestă că distinsa creatură a achiziționat lenjerie intimă de 800 000 de euro! Hai să fim serioși! Ce, avea păsărica de aur? Și, se știe de când lumea mondenă, dacă vrei să faci carieră în politică, lipsa lenjeriei intime este prima condiție. Dacă nu mă credeți, mai cercetați...* Iohannis e văr primar cu Tom Cruise din Mărginimea Sibiului. Dovezile irefutabile au stat ascunse în spatele unor ochelari de soare atașați unui beldigan ce prindea păsări cu mâna prin baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Dacă și doamna Carmen o fi rudă cu Penelope Cruz (și nu este exclus, ținând cont de numărul proprietăților imobiliare), telenovela-i gata. * Trump i-a zis lui Macron că muierea lui se ține bine, c-ar merge o tură. Donald ăsta zici că-i personajul din ”Swinger acasă”-4, care are chef de joacă cât îi ziulica de lungă, cu alte cupluri lipsite de inhibiții. Dacă și Melanie e de acord (și n-are de ce să nu fie), ar avea de câștigat enorm lupta pentru pace. Și încălzirea globală. * Politicianul ar trebui să fie chelnerul comunității. Să te servească la fix cu ficăței de rață, cu pipătoare de pui, cu aripioare picante, cu o ciorbiță de legume dreasă cu borș, în condiții de securitate sanitară. Să nu te încarce la nota de plată, să refuze bacșișul, mulțumirea ta să fie bucuria lui. Dar, din nenorocire, lucrurile stau exact pe dos; melteanul bagă la jgheab tot ce este mai bun prin bucătărie, iar resturile le ia acasă pentru ceilalți câini. Și, la intervale regulate, din obișnuință, te mușcă de varice * Idioți de toate culorile, apatrizi și ambuscați intelectual, mânați în luptă de ideile sorosiste sau de propria prostie, continuă să se războiască, dincolo de orice logică și de urmă de bun simț, cu memoria unor martiri ai închisorilor comuniste ca Radu Gyr sau Mircea Vulcănescu. Bătu-v-ar Dumnezeu de nenorociți! * Bulache de la Chișinău nu se liniștește, deși mai mulți consumatori de pârjoale i-au spus că e beat de putere și ar fi bine să meargă să facă nănic. Zice că nu vrea să ducă Moldova în NATO fiindcă-i e frică de hârjoneală, și nici în UE că astfel s-ar reface România Mare! Dacă fiecare român de pe cele două maluri ale Prutului, i-ar oferi, cu proverbiala îndemânare geto-dacă, câte-un scuipat între felinare, tot n-ar fi suficient ca să-și spele jumătate din păcatele unei vieți de gândac de bucătărie. Bulache, ești cel mai mare ticălos care a călcat vreodată pământul țării. Tu nu ești politician cum te pretinzi, ești un borfaș! * La închiderea ediției: Sorose, te bag în mă-ta!
CONTELE DE MONTE-CRISTO
15 iulie 2017

Abonați-vă la:
Postări (Atom)