MARTORI PIERDUȚI

Ca-ntr-un film incomplet, cu scenariul bizar,
tot ce-a fost important s-a jucat la-nceput,
curcubeie sorbind din izvoare de var
printre noi cadențat, travestite-au trecut

Zilele fără fluturi, nopțile fără rouă
s-au legat între ele cu-ncleștări de mortar,
dinspre ieri înspre azi cu obstacole plouă,
câteodată mi-e dor de acel avatar

Nu se-ntorc din infern alte păsări sublime,
ce-au promis îngerii au fost vorbe în vânt,
au pierit din surâs înfloririle prime,
și durerea de-a fi ne-a urmat pe pământ

În deșert s-ar putea să existe o oază
unde așteaptă plângând însetați dromaderi,
de vom merge stingheri, sângerați de o rază,
vom fi martori pierduți altei zile de ieri

când scenariul dintâi s-a rescris fără veste
și de sufletul-cer s-au izbit meteori,
ne jucăm încontinuu-n frânturi de poveste,
și ne suntem, iubito, pe vecie, datori...

13 iulie 2019

O SĂ TE VEZI, IUBITO, CUM ERAI

Îmi voi petrece prima parte-a morții
în trupul fraged ca un lemn de tei,
prizonier pustiului și sorții
nu te-or mai recunoaște ochii mei

Memoriei am să îi dau delete
și-ai să rămâi o pagină de carte,
pe care-am scris-o până la sfârșit
să nu ai parte nicăieri de moarte

A doua parte-n vise-o voi petrece
îmbălsămat în mâlul altui nufăr,
când sulița apusului va trece,
privindu-te-n lumină, am să sufăr

Tu ai să minți că nu m-ai cunoscut,
doar fulgerul retina ți-a izbit-o,
și n-ai văzut cine zăcea pe scut,
și cine a murit de dor, iubito

Ultima parte nu se va mai scrie,
las altora prilejul să îngroape
ce-a mai rămas nespus în poezie,
cândva, un înger va dori să sape

Și va găsi amprenta mea proscrisă
călcată în copitele de cai,
prin ușa inimii întredeschisă,
o să te vezi, iubito, cum erai...

12 iulie 2019 

ORI DE CÂTE ORI O SĂ MURIM

De-atâtea ori mi-am pus la încercare
prea-plinul inimii scăldată-n nopți,
de câte ori nedeslușirea doare,
de-atâtea ori mă-ntorc din morți!

Un bici al suferinței bate îngeri,
din clopote răsună cânturi reci,
tu, suflete pribeag, prin mine sângeri,
tu, umbră destrămată, unde pleci?

Se-nchide cerul zăvorât năprasnic,
niciun cocor din spaimă nu pătrunde,
se-ntoarce din pustie câte-un paznic
și-o lacrimă în univers se-ascunde

Acestei boli de fluturi și de alge
n-o să-i găsească nimeni leacul prim,
oricâte mări de țărmuri se vor sparge
și ori de câte ori o să murim

12 iulie 2019

CLEPSIDRA SCORMONI-VA TOT TÂRZIUL

Sunt temnicerul visurilor mele,
pe lângă ziduri îngropate-n stele

Din amintiri nu mai cutez să-mi șterg
tăcerile adânci de aisberg

Și când va fi lumina să mă piardă,
mă voi lega de suflet cu o zgardă

Oglinzile m-or reflecta invers,
prin mine mai era destul de mers

Să nu mă plângi sfâșietor,
să trec dincolo nu mi-ar fi ușor

Ar fi păcat ca-n gândul infinit
să-ți amintești c-aievea m-ai iubit

Doar noi vom ști că-n numele iubirii
s-au înecat în ape tulburi mirii

Pe buza gropii, înger idolatru,
nu are rost, de spaimă, să joci teatru

Tu uită-mă din clipa-n care mâlul
mă va-nfășa precum Sahara, Nilul

Să nu-mi aduci elogii inutile,
s-arunci bănuți doar în cutia milei

Clepsidra scormoni-va tot târziul,
să-și umple cu nisip pustiul

E tot ce vezi, ce ochiu-a strâns în gheare,
încuie timpul și-am să-ți fiu uitare

Iar lacrima vărsată numai ție,
nu va putea vreodată să reînvie

Să te prefaci că te-a străpuns uimirea
și n-ai lăsat vreodată-n lut privirea

Și, poate, în final, mă vei iubi
ca-ntr-o poveste veche de copii

Nu-ți lua adio împletind disprețul,
am tot plătit în viața stearpă prețul

Ai fost prințesă, ți-am fost rege,
dar tu ai ascultat de-o altă lege

Voi fi străin prin fumul ce se înalță
să înece-n Cosmos ultima speranță

Urăște-mă, ca să te simt aproape,
când luntrea mea se va zdrobi de pleoape

Și-aruncă în uitare mărul Evei,
spre disperarea-njositoare-a plebei...

11-12 iulie 2019



  

SĂ-ȚI FIU DOAR ÎNGER

Iubito, ia-mi lumina toată
să ai mai multă la bilanț,
în suflet sufletul mi-l poartă
și nu-i da cerșetorului vreun sfanț

Și n-arunca anapoda iubirea
ce ai primit-o fără să oferi,
c-o să-ți rămână goală amintirea
și n-o să ai ocazii s-o mai ceri

S-atâtea întrebări fără răspuns,
pustiul s-a-ncuibat în călători,
dacă în viață nu îți sunt de-ajuns
să-ți fiu doar înger, poți să mă omori...

9 iulie 2019

UN ÎNGER LĂCRIMEAZĂ ÎN PERFUZII

Cum mușcă timpul din secunda mea!
Ca un lup hămesit, ca un leu,
Împotrivă n-are cine să-i stea,
Numai sufletul meu

De orizont tristețea m-o izbi
Și-n țăndări s-or preface ochii.
Când fluturii din mine vor muri,
Secundele s-or dezbrăca de rochii

Și-un pictor de icoane pe fereastră
Va trage vara-n pragul minții
Ca-n ultima întâmplare albastră
Când ai plecat urmându-ți sfinții

De-atunci prin spațiu rătăcesc confuzii,
Timpul pierdut din viață mușcă,
Un înger lăcrimează în perfuzii
Și din oglindă moartea mă împușcă...

9 iulie 2019

DE-AI FI A TA

De-ai fi a ta, iubito, dar nu ești,
tu altui timp terestru aparții,
ai desena pe inimă povești
și-n nopți lumină ai putea să fii

Nu ți-ar păsa că viața e o frază
în care subiectul nu-i inclus,
tu ai pătrunde-n suflet ca o rază 
din minusul din mine-ai face plus

Și când te fură timpul ca pe-o clipă
am să-ți întorc, iubito, înapoi,
o zbatere finală de aripă,
s-o împărțim, definitiv, la doi

De nu-ți ajunge, protestează
să înțeleg că ar putea durea
tot soarele ce ne-a strivit de-amiază,
și am să-ți dau și jumătatea mea

9 iulie 2019

ÎNCUIE-MĂ-N SUBSOLUL IERNII....

Pân-or să moară, de ciroză, viermii
ce s-au hrănit cu suflet de copil,
voi fi soldatul neștiut al iernii
legat de buza gropii cu-n fitil

De câte ori apusul nins mă cheamă,
vomită clopotele-n cer,
tribut dau morții, vieții-vamă,
ca o cometă rătăcită-n ger

în care va-nflori flămând pustiul,
și-n cactus firul de nisip;
întoarce-te, te-a nimerit târziul
și-ai devenit un înger fără chip!

În jur lumina palidă se stinge,
și-n inimă zăpezile încearcă
să-nghită întunericul ce plânge
când ea spre sine vrea să se întoarcă

Dar tu ești singur dezgropând ruine
sub un copac cu trupul de pământ,
până s-o stinge sufletul în tine
mai poți să fii o candelă în vânt

Și dacă protestează samavolnic viermii
ce s-au hrănit cu suflet de copil,
încuie-mă-n subsolul iernii
să nu mai pot vreodată să revin...

9 iulie 2019

NISIPUL...

Să numărăm nisipul din ființă,
la răsărit și, poate, în amurg,
să luăm cu noi întreagă suferință
a despărțirii soarelui de burg

Să numărăm cărările de fiare
ce-au răsărit sub talpa goală-a minții,
acolo-au devenit izvoare:
tăcerile, durerile și sfinții...

Să desenăm pe suflete, când plouă,
mirări înveșmântate-n nori,
să râdem cu lacrimi de rouă,
să nu ne rămânem datori

Să ascundem dezastrul din stele
unde nimeni nu-l poate găsi,
din urmele tale curg urmele mele,
dar nu avem dreptul suprem de-a iubi

Să sfâșiem pentru ultima oară
visele spulberate din carte,
ne-am învățat de copii să ne doară,
să curgă tăcerea-ntre noi ca o moarte

Să-ncuiem acest gând de bazalt
c-o mie de lacăte ruginite,
ne izbim sângerând de neant,
sub pietre de moară-s iluzii strivite

Și poate-n orizontul orbit 
de vântul ce-mi macină chipul, 
se va-ntâmpla să știi că ne-am iubit
și nu am terminat de numărat nisipul...

5 iulie 2019

CHIAR DACĂ NU MAI SUNT ÎN VIAȚĂ

Dacă nu mai sunt în viață 
când o să-ți amintești de mine,
ucide-mă
să nu pot s-o mai iau niciodată
de la început
Și poate, fără amintiri,
n-o să simți cum te îneci
în golul pe care-l respiri

O să te zbați ca un fluture
fără aripe,
prins în pânza de păianjen
țesută din clipe

Corăbiile cu îngeri se vor sfărâma
izbindu-se de neant,
în derivă vor pluti sufletele
smulse unul din celălalt

Atunci îți vei aminti 
că trebuie să spargi blestemul de gheață;
ucide-mă, 
chiar dacă nu mai sunt  
în viață

4-5 iulie 2019