Ascultă soarele cum strigă,
întinde mâna de albastru și ferigă
să nu ne mai ucidă umbra deasă!
Încă mai plânge
firul ierbii secerat de coasă...
Eu nu sunt de aici
de unde aprinde noaptea licurici
să lumineze vechile poteci
pe unde nu mai poți să treci;
cărările-au murit subit
și nu mai știi pe cine ai iubit
Mă strigă puii mei de rândunici,
mă duc în streșini,
eu nu sunt de aici
dintre stamine și petale;
eu sunt din visurile tale...
8 septembrie 2021
Există zei călătorind din soare
ca să ne învețe să fim buni și sinceri,
dar sufletul cumplit ne doare
când mor cântând ca lebedele îngeri
Și te întrebi de ce nemuritorii
își duc corăbiile-n cer,
și cântă a morțiu prigorii
și dintr-odată ți se face ger
Pe-aici va fi pustiu și rece,
va plânge Delta-Dunării-n batistă
de câte ori o undă trece
spre-o altă existență și mai tristă
Copilul ei cu sufletul de aur
n-o mai străbate surâzând,
vor plânge lișițele-n plaur
și pelicanii vor migra plângând
S-a stins lumina lumii de pe baltă,
pagaia ruptă s-a-ncuiat în mare,
și umbra lui e parcă mai înaltă,
iar Dunărea a luat-o spre izvoare
S-a dus Ivan ca un atom
să treacă alte linii de sosire,
s-a stins definitiv îngerul-om
ce-a împrăștiat lumină și iubire
Ultima cursă a fost un chin
și-ai vrea ca alte curse să repeți,
să nu mai plece blândul Patzaichin,
să mai vâslească încă nouă vieți
Statuia lui va plânge pe-nserat
când lacrimile nu se pot vedea,
căci sufletu-i spre stele a plecat
ducând cu el bucăți din Țara mea
De va găsi acolo, printre zei,
o altă deltă sufletu-i să țeasă,
din Mila Lui la Mila 23
se va simți și Dumnezeu acasă
Și noi vom fi de bunăvoie buni
luptând cu febra măcinândă-n oase,
și ne-om mândri că ne-am născut români,
contemporani cu faptele frumoase
Pe ape tulburi navigăm în van,
prezentul e prilej de resemnare,
un înger s-a urcat lângă Ivan
și se aud vâslind spre Carul Mare
Că nu există nicăieri vreo stea
la care să n-ajungă primii,
Ivane, te sărută Țara mea
ca-n ochii tăi să înflorească crinii...
5 septembrie 2021
Cu siguranță nu ne-om mai vedea,
această lacrimă va deveni țărână,
și dacă vântul va mai trece prin perdea
și sufletu-ți vibrează, draga mea,
poate sunt eu, ținându-te de mână
Vom traversa în fiecare zi pământul
ducând cu noi povara de a fi,
se va ciocni de întuneric gândul,
și chiar de i-a venit iubirii rândul
inevitabil ai să întârzii
la cina ultimă de taină
din care ne-am hrănit așa puțin;
de-atâta înlunare și de spaimă
din trupul meu cioplit-am haină
în închisori albastre să te țin
În gară nu mai vine niciun tren,
se-anunță numai trenuri care pleacă,
zadarnic îngerul mi-l chem,
în loc de-nfiorare și antren
prin iriși doar amurgul o să treacă
Se vor topi înlunările-n stamine,
s-o face țăndări ceașca de cafea,
căci trenul nostru s-a topit pe șine;
și de la mine pân la tine
nici vântul nu mai bate, draga mea....
4 septembrie 2021
Hai, iubito, spune-mi noi povești,
colorează-mi cerul cu iluzii!
Numai ochii tăi dumnezeiești
țin loc de erată și concluzii
Ce se-ntâmplă pe acest traseu
e-o înfruntare tragică-ntre îngeri,
ai fost ploaia sufletului meu
sugrumat de patimi și înfrângeri
Noi nu suntem de aici, din lume,
suntem călători prin univers,
un surâs ți-am dăruit și-un nume
ca să-ntorci planetele invers
Nu-l mai știu că te-aș striga șoptit
să-mi aprinzi cărarea dinspre ziuă,
să îți spun ce mult te-am mai iubit
chiar și după acel nerostuit adio
Dar în loc de desfrunziri lumești
colorează-mi cerul cu iluzii,
poate ochii tăi dumnezeiești
nu vor lăcrima și la concluzii...
31 august 2021
Întreaga omenire e bolnavă
de răutate, preacurvie și sperjur,
dar boala dintre toate cea mai gravă
e lașitatea silnică din jur
Zeii perverși orânduiesc edicte,
dezastrul se propagă ca un glonț,
se luptă frații: dinte pentru dinte,
corbi negri duc cadravele în clonț
Războaiele-s pretexte pentru crimă,
toți inocenții pier izbiți de zid,
plătesc doar vinovații fără vină
tribut acestui atribut perfid
Scenariile curg din telefoane
adăugând dezastrului alt ritm,
se infectează zilnic milioane
doar morții i se-nchină astăzi imn
De-atâta rea-credință și de ură
în noi n-a mai rămas nimic uman,
istoria ne pune pumnu-n gură
și-n loc de suflet crește-un bolovan
De-această boală nu mai scapă nimeni,
sperjurul ne-a-ngropat de vii pe toți,
nădejdea nu mai locuiește-n tineri;
e fals profetul, îngerii sunt morți...
31 august 2021
Iubito-i toamnă, hai, deschide ochii!
răsăritul tremură-n perdea,
desfrunzesc arțarii de pe rochii,
hai, deschide ochii, draga mea!
Mâine, pe un câmp uitat în mine,
la o margine de timp dumnezeiesc,
voi reface drumul către tine
legănat de un surâs ceresc
Vor rămâne dâre-n amintire,
pașii mei vor plânge-n cer desculți,
corigent la ora de iubire
am să plâng și poate-ai să asculți
cum coboară sufletul din vară
și se așază în privirea ta,
chiar de-i toamnă și o să mă doară
într-un colț de suflet voi cânta
o baladă scrisă cu-nserări
într-o vară ce s-a stins subit;
peste suflet ninge cu întâmplări
dintr-o viață-n care ne-am iubit
Hai, iubito, hai, deschide ochii!
răsăritul tremură-n perdea,
vor zbura toți fluturii din rochii,
hai, deschide ochii, draga mea!
31 august 2021
Iubitele de ceață s-au risipit în cești,
Cafeaua de pe urmă a fost cea mai amară,
Un înger de zăpadă se-aruncă sub calești,
Dezacordate umbre se-ngroapă în chitară
Ecoul se deșiră prin cosmosul fecund,
Meteoriții palizi se prăbușesc în sânge,
În clopotele nopții plecările se-ascund
Și peste tot albastrul cu întristare ninge
De-ar fi să bată ploaia cu degetele-n geam
Nu-i va răspunde gândul încremenit în rocă,
O insulă de alge, pierdută în ocean,
Întoarcerea la țărm cu patimă invocă
Dezacordate sensuri se-ngroapă în nisip,
Picioarele desculțe scriu timpului povești,
Cafeaua de pe urmă n-a oglindit vreun chip,
Iubitele de rouă au dispărut din cești...
28 august 2021
Iubitele de iarbă vor deveni memorii,
le-au pârjolit un soare de-a dreptul nemilos,
zadarnic au cântat a ploaie toți prigorii,
nimic n-a mai rămas din cântecul frumos
S-or descompune-n umbre ecourile false,
vechi desfrunziri de înger vor putrezi în gând,
cu sufletul în bolduri, cu inimile arse,
își vor plăti dobânda trădărilor pe rând
Din vară n-or rămâne nici semne de întrebare,
s-or îngropa în toamnă, târându-se cu greu,
va trece prin retină corabia de sare
ducând cocorii palizi, lipiți de curcubeu
Nimic n-o mai rămâne din tot ce-a fost frumos,
zadarnic au cântat a ploaie toți prigorii,
a pârjolit prin suflet un soare nemilos,
iubitele de iarbă au devenit memorii...
27 august 2021
Umblă toamna prin grădină,
gândul verii s-a predat,
trec cocorii din lumină
pe tărâmul celălalt
Numai puiul de pe urmă
n-a mai apucat să zboare,
bate vântul, cerbii scurmă
cu copitele-n izvoare
Ce-o să fie cu-acel pui
când prin brumă va porni-o?
Va pieri pe vreun gurgui
fără să ne spună adio?
Sau va plânge la fereastră
sugrumat de vântul rece?
Vara din privirea noastră
ca un vis de noapte trece
Va primi de bună seamă
loc la colțul casei mele,
să trăiască fără teamă
până se va întoarce-n stele
Și în iarna viforoasă
când de vară-l frânge dorul,
va intra și el în casă
să reînvățăm ce-i zborul...
27 august 2021
Amar te gust
Sfârșit de-august
Cu febra ta de amiază,
Cu nopți care vibrează
Sub răstigniri de lună.
Se aud cocori cum sună
Plecările de aici,
Plâng pui de rândunici
Ieșiți târziu din rouă,
Și plouă-n suflet. Plouă
Copacii cad în transă,
Greieri lipsiți de șansă
Își gâtuie chitara
Și moare-n gânduri vara
În mere roșii viermii
Descântă de vecernii,
Și-n scoarțele țărânii
Întineresc bătrânii
În loc de epilog,
Cu mătura de drog
Vântul de răsărit
Îngroapă ce-am iubit
Și-n trecerea prin timp
Cărarea n-o mai simt,
Dar încă plouă aici
Cu pui de rândunici...
27 august 2021
