...resturi

Îmi picau bucăți de carne din trup

speranțele fugeau una câte una

sub o cărămidă se ascunsese luna

și demonii trăgeau cu tunuri Krupp

Dar m-a reinventat un ochi de femeie

ce mă privea prin fereastra deschisă

pe acolo iubirea proscrisă

coborâse pe-o scară de fum în idee

Îi dăruiam secvențe arse-n mine

și în secunda-n care nu muream

cu timpul ei mă potriveam

dar niște mâini de înserări străine

ne tot strângeau de gât vaporul

pe care naufragiasem amândoi

și ne iubeam, noi nu eram eroi

pe sensul interzis ne duceam dorul

Dar într-o zi ce nu se mai sfârșea

în care mi-erai gând, hemoglobină

m-ai găurit c-o bormașină

să vezi ce se ascunde-n pielea mea

Nu mai vroiai să-ți pice niciun rest

din cenușiul vieții mele scurse

nu-ți mai plăceau acele curse

îți cereai dreptul la protest

Ți se părea că valsu-i inutil

și muzica-i o biată scârțâială

și mi-ai bătut la nicovală

tot cerul colorat cu-acril

C-ai vrut să ți-l agăți numaidecât

ca pe-un adagio de nuntă

la care disperarea cântă

o arie uitată-n gât

de o orchestră indecisă

de lilieci și păsări bleumarin

și pe un fir de rozmarin

ai răstignit aorta imprecisă

și-ai aruncat-o-n stradă printre gânduri

ca pe gunoiul altei vieți

și mă tot cauți prin pereți

dar te izbești de-aceleași scânduri

ce au rămas negeluite

din nopți sărite-n calendar

și tu ai vrea de-acuma, așadar

să fii doar prima între iubite

Și te frapează rănile abisale

și șpanul provocat de bormașină

dar ai uitat: la fiecare cină

tu mă hrăneai cu restul vieții tale

19 iunie 2015

ORCHESTRA DE ZĂPADĂ A TĂCUT

În gândul tău de rouă și de fum

s-a risipit ca un tangou uitarea

nu mai vuiește ca un clopot marea

îngerul meu s-a prăpădit pe drum

Și visul tău de pasăre rănită

în malaxorul de iluzii

s-a rătăcit vânând confuzii

și-n ochii tăi de ebonită

m-ai strâns cu-n clește ruginit

prizonier fără vreo șansă

m-a subjugat această transă-

minunea de-a te fi iubit

Și n-aș fi vrut să evadez

vreodată din nescrisa epopee

prin mine tu curgeai femeie

și-am vrut pustiul să-l drenez

cu înmiresmări de flori de maci

să-ți desenez o semilună

să simt înfiorarea ta pe mână

să te iubesc și-atunci când taci

Dar arca mea nemaivăzută

s-a tot izbit de niște stânci

și-n ochii tăi așa de-adânci

se tot umplea paharul de cucută

Mi l-ai întins și l-am băut

de câte ori ai vrut să-l beau

chircit în sufletul meu stau

și-orchestra de zăpadă a tăcut

19 iunie 2015

ELEGIA ULTIMEI IUBIRI

Îmi fac radiografia ultimei iubiri

în care am murit de multe ori

și-n care toți cocorii dezertori

tot reclamau plecări și regăsiri

Au fost atât de multe întâmplări

și boli cumplite au căzut din cer

am fost și zeu și dromader

și-am sîngerat pe țărmul unor mări

de unde n-aș fi vrut să mă întorc

că prea frumoasă era clipa aceea

dar mi-a furat o lună grea ideea

și marea într-o lacrimă o storc

să curgă toată sarea în nisip

să se hrănească din impuls meduze

iar inima umflată de ventuze

să șteargă neuitarea de pe chip

E trist acest final de dans la bară

himerele mi se strecoară-n sânge

îngerul meu într-o aortă plânge

că nu-l mai prinde și a doua vară

Și de tristețe sufletu-i îngheață

tot ce se-ntâmplă-i pură nebunie

îmi umblă prin celule o stafie

și nimeni nu mai are chef de viață

că totul e absurd și fantezist

nu-s explicații în dicționar

îmi beau paharul de cucută iar

și-ascult nocturna lui Franz Liszt

ca pe un imn al ultimei trădări

la un pian uitat la mine-n timp

mi-a reintrat în inimă un ghimp

și s-au închis cu-n lacăt alte mări

să nu mai pot corabia să-mi duc

spre insula spre care am visat

acolo și de mine am uitat

m-am răstignit în trupul tău năuc

Și-n cuie m-ai bătut, din os de pin

să-mi curgă-n vene înserarea verde

să mă găsești dacă m-ai pierde

prin catacombe ascunse în destin

18 iunie 2015

M-AI DAT AFARĂ DIN VIS

Tu ești rudă cu toate suferințele mele

ești mama lor mi se pare

ești ca o pasăre călătoare

lovindu-se de zidurile unor castele

înfiorătoare

Tot cauți în mine un pământean din sânge și carne

dar eu vin dintr-o mirare legendară

și-mi zdrobesc într-un trup de vioară

genunchii de argile și marne

pe care privirile tale coboară

ca două nevăstuici alergate de vânt

printre secundele ceasului mut

mă-nfior și de dor mă ascut

și te-alung și te chem și te cânt

și-mi presari cenușa pe scut

Tu ești lumină și întuneric deopotrivă

mi-ești ultima zi, mi-ești noaptea polară

ești statuia amară, ești dulcea povară

îmi ești devotată și-mi ești împotrivă

 mi-ești iarnă și vară

O, da, ești rudă cu toate suferințele

și mă dor dezertările de proscris

de-atâtea ori mi-ai ucis

speranțele, credințele

și m-ai dat afară din vis

18 iunie 2015

SĂ NU REGREȚI

Dacă noaptea mă va ascunde în brațele sale

și din întuneric n-am să mă-ntorc înapoi

păstrează-n amintire cămașa mea de zale

pe care-am purtat-o amândoi

Dacă vântul îmi va împrăștia ecou-n amurg

și n-ai să mai știi încotro să te uiți

vezi din ce parte îngerii curg

și pe îngerul tău să-l asculți

și să-i povestești cum ar fi fost dacă-ntr-o zi

dintr-o viață desenată-n albastru

ai fi murit și-ai fi înviat în poezii

dar ai cerșit nemotivat un dezastru

Și te rog să nu regreți lumina

ce ți-a-nflorit în ochii sfidători

de câte ori prin suflet a trecut drezina

de câte ori toți fluturii multicolori

ne îmbrățișau ca doi fugiți din veac

în altă emisferă cerebrală

și îți vorbesc de câte ori eu tac

că viața e o boală infernală

Nu regreta greșelile din gând

ce te-au întors ca pe-o maree-n larg

și nici ninsorile plecând

ce-n trupul vântului se sparg

că uneori așa e scris scenariul

de către-un scenarist nebun

ce doarme într-o scoică din acvariu

și îi miroase înlunarea-a scrum

Să nu renegi nimic, deși ai să regreți

pân-ai să pleci cu totul printre stele

că n-ai avut curajul să înveți

să zbori invers cu aripile mele

Să nu regreți nici ceața transparentă

ce s-a împrăștiat hulpavă-n cartilagii

căci după fiecare moarte lentă

eu te-am întors din naufragii

și te-am iubit și cu mai multă ură

și templu ți-am zidit ca să te-nchid

tu îmi puneai mâna zvâcnind pe gură

și timpul nostru, practic mai livid,

a reînceput să curgă într-un sens

pe care l-au prezis futurologii

și azi la tragicul demers

în mine se târăsc sordizi ologii

și nu mai știu nici ei pe care drum

să-și caute din clipă evadarea

tu nu uita, femeia mea de fum

s-anunți, într-un final, salvarea

să vină niște doctori fără inimi

să facă un transplant de înlunări

și niciodată n-o să știe nimeni

de ce la îngeri am rămas datori

Și astăzi nu mai râde-n os

niciun mesaj cu inima inclusă

s-a sinucis de dor omul frumos

și prin traheea din ecluză

nu mai pătrunde nicio barcă

că vâslele le-ai rupt în port

sunt singur pe imensa arcă

pe care am visat că-s mort

Dar n-are nicio importanță

văzduhu-i sufocat de invalizi

tu ai fost ultima instanță

m-ai aruncat de frică la guvizi

Sunt ultimul atlant din mare

rămas numai cu sine la partaj

ecou-i singura chemare

iar tu mi-ai fost chiar ultimul etaj

De aceea-ți zic să nu regreți

de câte ori te strânge-n brațe noaptea

poate înțelegi vreodată și-ai să ierți:

iubirea e mai tare decât moartea

18 iunie 2015

DECEBAL-LIDER REGIONAL ÎN TIMPUL LIBER

 MOTTO: Ori suntem istorici,ori nu mai suntem!

     După ce Scorillo a înghițit gutuia, analiștii politici erau de părere că Dacia nu mai era Dacia și adevărul istoric impunea apariția cuiva care să normalizeze situația. Domițian, un tip care se credea buricul pământului, l-a trimis pe Cornelius Fuscus să cucerească Dacia și să rezolve pentru multă vreme criza economică. Criza economică a Imperiului Roman.

    Duras, regele dacilor, de-l strigau comati mai neduși la biserică ''Moș Tăgârță'' a uitat că sunt în anul 87 și că au război cu vecinii nepoftiți de la sud și nu s-a prezentat. Că am uitat să vă spun: romanii se învecinau cu cine vroiau ei, adică cam cu toată lumea.

    Norocul dacilor a fost că-n familia regelui era un nepot plecat de acasă de la naștere. Unde era gâlceava mai mare, hop și el să dea câteva bucăți , că numai așa îți făceai un renume printre tovarăși. Diurpaneus îl chema și nervos peste măsură s-a prezentat la Tapae, i-a bătut pe romani de le-a sunat coifu-n cap, le-a luat țoalele, steagurile, tot, tot, tot. Ba, ca tacâmul să fie complet, l-au mai și decedat pe Cornelius Fuscus.

     După toată trebușoara asta, romanii, care au ajuns cu chiu cu vai la Roma (deși nu înțelegem de ce, că-n mod normal toate drumurile duceau într-acolo ), au povestit cu lux de amănunte și cu lacrimi de crocodil brăzdându-le obrazul ce se întâmplase. Furia a cuprins Cetatea Eternă, mai ales că era zi de meci (Lazio- AS Roma) și veștile cutremurătoare ar fi putut afecta moralul gazdelor, indiferent care ar fi fost alea.

     Domițian căută o soluție și o găsi sub forma unui crețuliu de se dădea antrenor în Calcio. Așa că în fruntea unei solii impresionante, Mircea Lucescu o luă lent spre Dacia cu gânduri dintre cele mai bune. Pe drum se întâlni cu scriitorul, filosoful și banditul Georgică Colțos care-l anunță că între timp lucrurile se schimbaseră destul de mult pe acasă și că ar fi bine să se gândească de două ori înainte să deschidă gura o dată: ''Că ăștia nu mai respectă valorile și nici să te pui cu bulanul pe ei nu mai merge, fiindcă Postelnicu zace în pușcărie ca și Gruia, fi-su lui Baba Novac. ''

        Dar ce se întâmplase? După bătălia de la Tapae, Duras a primit un picior bine plasat în sud și a renunțat de bunăvoie la tron în favoarea nepotului Diurpaneus. Acesta, conform prezicerii lui Brucanus a intrat în istorie fără să se descalțe la ușă, a călcat-o bine în picioare pe ambele maluri ale Dunării, după care s-a instalat la Sarmizegetusa ca un belfer. A făcut și câteva schimbări nesemnificative, în sensul că și-a luat un pseudonim, Decebalus, care s-ar traduce prin ''Cel Puternic'', fiindcă dădea bine în societate și și-a mai tras și trei neveste, ca să nu se plictisească între două războaie. Că pentru el, între romani și cotoarbele sale nu era cine știe ce diferență și-i (le) trântea pe unde-i venea bine de le săreau ochii din orbite de plăcere. Numele sau renumele, cum vreți s-o luați, i s-a potrivit atât de bine, încât nimeni nu s-a încumetat să i-l schimbe până la ora redactării acestui capitol.

         Cu solii romani a fost sugestiv: ''Ăstora le tăiați capetele, pe ăștia îi schingiuiți, iar pe Mircea Lucescu trimite-ți-l înapoi la Roma să-i spună lui Domițian cât e de fraier. Asta e ultima mea vorbă pe ziua de azi'', le zise Decebal tarabosteșilor care înțeleseseră din semnul discret făcut cu sabia încovoiată spre antrenorul ''Carbidului'' că-i cazul să-i mai taie din limbă că, la origine, ăsta a fost câine și transpiră prea mult prin organul respectiv.

        Lui Domițian nu-i plăcură deloc vorbele lui Decebal, faptele săvârșite nici atât. Se înfurie peste măsură și trimise  numaidecât la  Sarmizegetusa alți soli cu și mai multe daruri. Regele dacilor îi întâmpină cu vorbe meșteșugite de le merseră drept la inimă trimișilor stăpânilor lumii, după cum se autointitulau cu emfază: ''Bă, voi romanii, ați început să-mi fiți simpatici, fira-ți ai dracului cu cine v-a trimis. Mă faceți să râd pentru a doua oară în cariera mea. Mă atrageți în păienjenișul glumelor iar eu provoc mai degrabă plânsul. Să știți că prima oară tot pe seama voastră m-am hlizit, după papara de la Tapae. În sfârșit, să nu credeți că sunt țigan, spuneți-i împăratului că sunt de acord cu pacea impusă de el, cu mici corecturi. Adică, primesc paralele voastre dacă dublați suma și nu vă mai atac dacă-mi trimiteți arme și cincisprezece mii de specialiști, de preferință ingineri. De profesori n-am nevoie, că la noi învățământul e la pământ și acolo vreau să rămână. De asemenea, primesc și celelalte daruri de preț, dar mai am două condiții fără de care pacea nu-i posibilă. Prima: vreau să-mi trimiteți în fiecare luni casetele video cu meciurile lui Inter că-l urmăresc pe Mutu cum trage și la poartă și pe nas. A doua - notează, romanule, că și așa sunteți neam de scribălăi - doresc să nu vă-nghesuiți prea tare la Ramona Bădescu, că-i fată curată ,geto-olteancă de-a noastră din popor și nu vreau s-o stricați. Că vă știu eu pe voi, latinii, sunteți aproape la fel de porci ca și noi când e vorba de muieri. Numai că de voi e mai mult gura, pe când noi suntem oamenii faptelor, nu glumă. Reflecția asta de la sfârșit să n-o mai notezi romanule, că vreau s-o bag pe Facebook. Și oricum n-am chef de procese de calomnie. Eu sunt făcut să-mi petrec viața pe câmpul de luptă , nu prin tribunale. Și cu asta închei spiciul de astăzi că am de făcut după amiază câteva expediții de jaf ,iar mai pe seară, vreo două cuceriri la balul de la curte. Totuși, să nu uit: nu mi-l mai trimiteți pe cap pe Tettius Iulianus că mi-e profund antipatic și n-are decât simțul omorului''

Bibliografie

           Întâlnirea prin care Decebal a devenit client al paralelor romane a fost dezbătută de mama heroină Zgabriela Purceanu Fierea și Cristian Fludor Popescu la tocșoul ''Oștirea zilei''. Foarte percutant, cel mai cunoscut editorialist SF din acea vreme, care scria încă de atunci despre zilele de acum, a concluzionat că Decebal i-a făcut praf pe toți românii, pardon, romanii. Regele, care era tot mai preocupat de propria imagine în ochii damelor de companie, s-a făcut foc și pară că nu se adăugase și sintagma ''pulbere'' și a luat următoarele măsuri în ceea ce-i privește pe cei doi liber-rumegători,cu temperamente atât de diferite: astfel, pe Zgabriela a însărcinat-o încă o dată să se ocupe de imaginea lui Gudur Isărescu, care oricum trăiește în lumea banilor lui și n-are de ce să-l vadă ceilalți altfel decât e, iar domnului Fludor i-a dat un gând unde omu fără țiglă pe casă poate să scrie ori de câte ori îl doare cutia ucraineană.

Promoușăn

Despre ce s-a întâmplat cu Decebal, ba și cu Dacia însăși, o să afli în episodul următor. E deranj mare, s-a lăsat cu vărsare de sânge, că la Roma a venit împărat un tip din Sevilla care avea boală pe daci încă din 86 când în cârdășie cu germanicii reprezentați de unul Helmut Dukadam, le-au luat Cupa Campionilor Europeni. Vă avertizez: cei care n-aveți 18 ani nici să nu deschideți calculatorul că virușii istoriei e mortali 

30 noiembrie 1999