Tăcerea îmi face disperată cu mâna

Noaptea-mi făcea disperată cu mâna
din trenul ce transportă cuci
și eu mă întrebam, ca-întotdeauna,
cine ești, de fapt, și unde te duci?

Treci clandestină prin acea gară,
bătută în cuie de-o zodie tristă,
te poartă în brațe o lună amară
pe un cer care nu mai există

Se aud trenuri plângându-și plecarea
pe căi paralele ce duc nicăieri,
latră haotic în noapte uitarea
și mâine e-un azi mai trist decât ieri

Privesc în neantul din mine cu spaimă,
inima sfâșie văzduhul întruna,
tăcerea se-ncheie la haină
și-mi face disperată cu mâna


10 decembrie 2015
  

Cea mai cumplită boală

Cel mai mare defect al meu, 

cea mai cumplită boală,

 e că mă îndrăgostesc
în fiecare zi,

 de femeia ideală,

după cum bine știi

Mă predau necondiționat,

arunc în drumul spre pat 

toate armele.

Dacă am să fiu atacat,

mă apăr de sărutările tale

cu palmele

Trec anotimpurile prin mine 

într-o singură clipă

Ard ca un soare de iulie,

înfloresc, desfrunzesc, viscolesc,

zbor într-o singură aripă

și mă rănesc,

dar nu mă pot opri

să nu te iubesc.

Sufăr de când mă știu

de această nemaivăzută boală

ce-mi macină orizonturile

Mă îndrăgostesc doar de femeia ideală

și mă predau

pe toate fronturile

Dar nu știu de ce,

de câte ori se semnează tratatul de pace,

pe fantomaticu-i chip

clepsidra se îneacă de spaimă-n nisip.

Și ea în iluzie se preface.

Așadar, cel mai mare defect al meu

e cumplita boală

de-a mă îndrăgosti

 în fiecare zi

de iluzia ideală.

10 decembrie 2015

Colind de țară

Vine iarna ca un mesager,
Ceru-și ninge stelele în brazi,
Se aude-n inimi leru-i ler,
Țara mea, de ce ești tristă azi?

Ce te doare de nu mai zâmbești?
Ce te-apasă de nu îmi răspunzi?
Aș dori să îți mai spun povești
Dar în tine, tragică, te-ascunzi.

Ești răpusă de tristeți de jar,
Fiii tăi sunt umbre prin străini,
Gustul pâinii negre e amar
Și-ți plesnesc de sete rădăcini.

Ce frumoasă ești, tu, țara mea!
Ca o lampă într-o noapte cruntă.
Ești aroma dulce de cafea.
Ești mireasa ce-a murit la nuntă.

Ce-au făcut cu tine, ticăloșii?
Te-au vândut la târgul planetar.
Plâng de deznădejde albatroșii,
Țara mea zidită din amar.

Vin din hrubele pierdute-n suflet,
Sărbătorile cu pâine și cu vin.
Mai zvâcnește-n sânge un răsunet.
Să cântăm, poate ieșim din chin!

S-ascultăm copiii ce-ți aduc
Raiul regăsirii înapoi,
S-a-ncuiat în depărtări un cuc,
Dumnezeu e lacătul din noi.

Să aprindem flacăra iubirii,
Iarna să se-nchidă-n propriul rug,
Țara mea, pe pragul nemuririi
Te colind prin mine ca un plug,

Să răstorn o brazdă de țărână
Peste grâul ce nu s-a născut,
Țara mea, vreau să te iau de mână
Și să te iubesc de la-nceput.

Parcă azi ți-e teamă, ești sfioasă
Și îți tremură privirea de măiastră,
Ce te doare, țara mea frumoasă?
Ce-ați făcut, români, cu Mama voastră?

Hai, te rog, să nu-ți mai fie frică,
Rostul nostru e să-ți fie bine,
Din pământ privirea ți-o ridică
Și-mblânzește viscolul din mine... 


9 decembrie 2015

SPORTURI DE CONTACT SEXUAL

     Îl știți pe Charlie Sheen? Hai, n-o mai faceți pe nisnaii, știu că-l știți! E fiul lui Martin Sheen. Cum, nici de ta-su n-ați auzit? Vai de capul vostru, hai că vă luminez eu, că tot n-am nicio treabă.             Charlică e băiatul ăla simpatic din serialul, la care până și eu mă uitam, ”Doi bărbați și jumătate”. Bine, a jucat și-n alte filme de succes că d-aia a ajuns să aibă de toate. Inclusiv SIDA. Cică, în SUA, asta înseamnă să fii idiot. Și, slavă Domnului Barack Obama, America-i mare și plină de stafilococi. 
Charlică, pofticios ca orice alcoolic, ar fi avut relații de colaborare part-time cu peste 5000 de femei. Așa le zicea el, luat de valul drogurilor, nefiind atent la amănuntul că unele trăgeau pe nas direct de pe barba proprietate personală. Cică de la un transsexual d-ăsta luat de val i s-ar trage necazul, dar pe americani nu-i bine să-i crezi pe cuvânt, că lor le place și cu bastonul de mareșal în porthart și cu sufletu-n rai.
    Simpaticul diliman de la Holywood plătea câte patru-cinci vestale de bordel pe noapte, pe care le combina cu vedete XXL și cu alte păduchelnițe ambulante, fiind într-o perpetuă căutare a punctului G. Pe care, dintr-o inocență proverbială, îl căuta la el, nu la distinsele parașute. Și-n loc să găsească misteriosul punct, pe care cei mai mulți bărbați îl descoperă rătăcit pe la diverse vecine naufragiate în metafizică, a dat de dracu.
    Ceea ce s-ar putea întâmpla și cu Cristiano Ronaldo, alt pasionat de sporturi extreme care-și petrece viața între Real Madrid și clitoris, ca să parafrazez un celebru criminal. De fapt așa credeam noi până acum, că tot ni se prezentau poze cu rusoaica aia lungă și destul de foarte mișto, pe care mă-sa a botezat-o, într-un moment de înțelepciune maximă, după ce a ascultat „Cazacioc” în interpretarea superstăriței din Gura Vitioarei, Irina Loghin. Ulterior, tabloidele l-au cuplat cu diverse bunăciuni, arestate instant de laptopul arhanghelului Gabriel Cernat, neavând nici cea mai mică șansă să ajungă vreodată în recycle bin. 
Dar cotoarbele erau nevinovate, unele susținând că fac mai mult sex prin ziare decât în dormitoare. Ceea ce până la urmă s-a dovedit real fiindcă portughezul cu fața aia de primadonă pe care n-o mai încape scena mapamondului - și care-și achiziționase și-un copil pe post de accident genetic, ca să-și creeze alibiul perfect - obișnuia să-și petreacă timpul liber în Maroc, în brațele tatuate ale lui Badr Hari, un diliu musculos ce dă de pământ prin ringurile de K1 cu tot felul de ambuscați, care-și zic, în ciuda evidenței, sportivi. (De când e, măi, aceștia, bătaia un sport? Păi la cât m-a altoit bunică-mea eram vicecampion mondial! Pe locul întâi ar fi fost, detașat, frate-miu). 
     După dezvăluirile unui ziarist francez, preocupat de sporturile de contact sexual, marocanul ar da de tăblia patului matrimonial cu Ronaldo, după care l-ar arunca în piscină să facă balaca-balaca. Și ca să ne convingă că nu-i afectat la encefalul cerebelului, ne-a prezentat și o fotografie cu Romeo și Julieta, varianta  postmodernă. Până la urmă dragostea-i oarbă, dar e cam nașpa când te prinde arbitrul în ofsaid, mai ales că-ți croiseși o altă imagine. Era acolo o învălmășeală de nedescris în care luptătorul în portjartiere îl  trecea pragul piscinei, în brațe, pe fotbalistul îmbrăcat doar în textilele marca Cătălin Botezatu. (O fi o cacofonie, n-o fi, Cristiano știe!) 
     Ce s-o mai lungim, că și așa-i groasă, Ronaldo a luat-o pe urmele lui Charlie Sheen, amestecând realitatea cu fandacsia și îmbrățișarea de după gol cu tandrețea de după orgasm. Numai de s-ar opri la fluier că, altminteri, îl paște cartonașul roșu, ca și pe frumosul nebun al parodiilor holywdiene. În cel mai fericit caz ar putea fi făcut KO, după care ar încerca să o ia de la capăt ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. 
     Aici s-ar asemăna cu Lucian Bute al nostru care, după mangleala luată de la Froch, s-a îndrăgostit atât de tare de bătaie încât a cerut-o de soție. Și ea, perversa, a acceptat, de-a ajuns ”mister KO” să umble numai cu ochii vineți. Că-n sporturile de contact, prezervativul nu este permis.


6 decembrie 2015
editorial ARENA BUZOIANĂ

Stau în bătaia vântului

Stau în bătaia vântului

ca un fulg de nea.

Aș dori să mă ducă la tine,

minunea mea.

Să-ți fluture părul în vânt 

și să fim numai noi

pe pământ.

Să refacem miracolul de început.

Tu ești viața 

din trupul meu de lut.

Să nu-mi dai niciodată acel măr!

Lasă-mă să fiu vântul

ce-ți adie prin păr...

Să nu mai simți poverile cuvântului,

ca o lacrimă,

stau în bătaia vântului...

Mă prefac în pulbere albastră

și-n inimă

tu-mi stai la fereastră 

6 decembrie 2015

Și nu te mai găsesc în mine, nicăieri

S-a stins lumina-n vechiul cartier
prin mine însumi bâjbâi ca un orb
aștept să-mi smulgă sufletul un corb
să nu mă mai găsească nimeni, nicăieri

Nu mai răspunde gândul la apel
răpus de atâtea false ipoteze
nu pot să îmi închid în paranteze
ce-a mai rămas din spaima de tunel

prin care am trecut ținându-ne de mână
scăpați o clipă dintre fălci de ger
s-ar fi găsit și pentru noi un cer
în care tu să fii o superlună

Și poate atunci am fi știut exact
ce-nseamnă-n altă eră absolutul
am fi-ngropat în nevăzut trecutul
și demonii de beznă în neant

Dar nu se mai întorc ninsorile de ieri
călcate în picioare de copii
de-un milion de ani tot întârzii
și nu te mai găsesc în mine, nicăieri


5 decembrie 2015

Iubita mea de rouă și azbest

Nu mai știu cum se-nvârte planeta
nu mai știu în care parte ești
dar mi se pare că-n mine racheta
amerizează din ochii tăi nelumești

Ți-am fost înger și demon de lut
ți-am desenat aripi albastre de înger
deși mă durea tăcerea,-am tăcut
când ai evadat din iadul nesincer

Ți-am arătat cărarea spre tine
lumina ce-ți desena chipul frumos
te-am recroit din nisip și ruine
ți-am sărutat și ultimul os

M-ai ajutat să merg mai departe
când timpul în mine părea scufundat
nu ne desparte sigur nicio moarte
nevăzutul în sfori de fum ne-a legat

Mi-ai luat din spate poverile lumii
și prin secundă am putut să plutesc
ca o pasăre ucisă de zbaterea lunii
iubita mea de rouă și azbest

Pe această planetă cu reguli confuze
ne e teamă perpetuă că se-ntâmplă ceva
ce n-ar fi pe placul omenirii obtuze
dar noi vom zbura împreună cândva

Și nu poți să fii, fără mine, întreagă
și unde ești pradă acolo-s și eu
la jugul destinului or să tragă
îngeri zdrobiți în colții de leu

Că nu-i pentru noi desfrunzirea
amintirea-i strivită de cer
o singură dată ne-nsoțește iubirea
pe urmă ești hologramă de ger

Nu pot să îți spun bun-rămas
deși te-a furat o cometă ciudată
pe rugul pe care îngerii-au ars
soarele nu s-a stins niciodată

Ne vom găsi cumva în altă viață
cu alte reguli și-alte întâmplări
eu sunt statuia exilată-n gheață
topind irealele îndepărtări

E o insulă pe undeva prin eter
unde-am să naufragiez din vis
printre epave scurse din mister
ne-om revedea într-un film interzis

N-or să mai fie poveri, desfrunzirea
m-a ajutat ca un gând să plutesc
tu ai fost magia, lumina, iubirea
iubita mea de rouă și azbest


4 decembrie 2015

Ultima cină de taină

Mi-am luat toate organele interne

și le-am întins pe masă

să te hrănești.

Erai atât de slăbită și de frumoasă!

Veneai dintr-un război

în care picătura chinezească

îți pisa timpul comprimându-l 

în noroiul fecund

reducându-ți visele la absurd

Ți-am zis:

Iată neantul meu!

 Hrănește-te! E vremea cinei! 

O să prinzi puteri ca un scarabeu.

O să vezi din nou,

or să-ți crească aripi

și-ai să-ți înfășori zborul în curcubeu

Uite, asta e inima mea! Am despicat-o

să-i vezi cât mai bine structura,

să n-ai motiv de spaimă,

s-o protejezi,

să n-o mai dai niciodată de-a dura...

Umbrele acestea sunt ochii.

Ia-i în palme, amestecă-i, joacă-te cu ei!

Își schimbă culoarea când te văd zâmbind.

Sunt nemaivăzuți

și-ntre noi 
ca un glonț de lumină se-ntind

Cerul acesta albastru, nesfârșit,

din care plouă non-stop,

e sufletul.

E atât de fragil

că nu rezistă unui complot

venind dinspre tine,

dar de-o mie de ani plutește

printre ruine.

Ai de toate aici, hrănește-te!

să-ți fiu ultima cină de taină.

Să nu-ți fie teamă!

Mie mi-e spaimă că-n jurul mesei 

stau demonii la pândă

și-ai să pleci de la cină flămândă.

Așadar, te rog să mănânci,

iar resturile să le îngropi 

în ochii tăi adânci...

3 decembrie 2015  

Și ne iubim în contratimp

În ziua-n care am iubit cu adevărat

am crescut atât de înalt

încât mă uitam la cerul meu 
de sus

și el se uita la mine, sedus

Cântau viorile inimii slow-ri

și moartea fugise de spaimă-n cavouri

Dintr-odată mi-au crescut aripi 

și am zburat

prin mine

deasupra unui aerodrom bombardat

Nu mă mai temeam de nimic 

eram Dumnezeu

iar ea plutea deasupra nevăzutului meu

Universul era un rinocer sugrumat

plângând pe prispa timpului
 dezarmat

Nu era nevoie de-o confirmare oficială:

eram lovit 
de-o epidemie mortală

Și nu înțelegeam 

de ce îngerii-și schimbă chipul

mi se părea o pulbere de aur nisipul

În acea zi

 marea se transformase-n femeie

și-o bântuia obsedanta idee;

să fac un cerc din cosmosul ei 
pătrat

Fiara-n secundă de dor a lătrat

Dar n-am reușit
 să transform pătratul în cerc

deși de-o mie de vieți tot încerc

Ea-i fixată-n alt secol
 cu-n ghimp

și ne iubim în contratimp...

29 noiembrie 2015

Eu sunt bolnav de România mea

Eu sunt bolnav de dragoste de Țară
Eu sunt bolnav de România mea
Și dacă azi m-ar sugruma o fiară
Nu mă dezic și nu mă voi preda

Că nu există diagnostic clar
Iar doctorii se tem să dea soluții
Iubirea aceasta nu e în zadar
Ea e preludiul unor revoluții

Din care-or să se nască iarăși îngeri
Să populeze tragicul popor
În spațiul mioritic am să sânger
De dragoste de Patrie și dor

Și chiar de-ar fi să pier definitiv
Și nimeni lupta să n-o țină minte
Să știți că Tricoloru-i singurul motiv
De-am fost în viață necuminte

În El să mă înfășați atunci
Când m-oi întoarce într-o stea
Și să le spuneți magicilor prunci
C-am fost bolnav de România mea


1 Decembrie 2015