APRILIE

Se aude cucu-n cer cum plânge

după identitatea sa

şi-mi intră Dumnezeu în sânge

în mână cu o bidinea 

în dimineaţa-n care ceaţa

încet în dezertări se pierde

şi dintr-o dată toată viaţa

vopsită e în alb şi verde

Mai plouă încă-a înviorare

mai este trist câte-un salcâm

se mai întâmplă o plecare

târzie pe un alt tărâm

Aud cum ţipă-n noi cocorii

chemaţi la ordine din chin

ne-ascultă spaima trecătorii

cărând sacoşe de venin

Ce bine că din vreme-n vreme

renunţi la ţoalele de Zara

haide iubito nu te teme

şi nu-mi lua înc-o dată scara

ce până în neant se-ntinde

şi-i înfloreşte un fuştei

în palma ta nu mă închide

că intru iarăşi la idei

Hai să-nfrunzim încă o dată

ca doi copaci amorezaţi

iarna-i sedusă  abandonată

noi suntem cerbii din Carpaţi

pe care dacă ştii să-i scuturi

de stalactite şi zăpezi

plouă din ei cu mii de fluturi

pe toate pajiştile verzi

pe care tu poţi să le mături

culcuş ca să ne faci femeie

ne-acoperim cu strâmte pături

de ghiocei şi orhidee

Şi nu mai poţi să mă acuzi

că ţi-am răpit iar primăvara

mă scurg prin vene de aguzi

citeşte-mă nu-s Tristan Tzara

şi nici vreun suprarealist

umblând cu foarfeca prin sânge

de-atâta verde dadaist

l-aud pe Dumnezeu cum plânge

12 aprilie 2014