Salcâmul fuge în câmpie
cu cerbul meu înfipt în cer
să se întoarcă nu mai știe
cărarea se topește-n ger
Un uliu mi se zbate-n splină
răpus de poftele sangvine
și am nevoie de lumină
să văd traseul către tine
Mi-arunc iluziile-n râu
să se sufoce în vâltoare
pe unde peștii în desfrâu
mă lapidează-n înserare
Te-așezi aură-n jurul frunții
și-ai vrea să știi ce e acolo
de ce îmi cresc în sânge munții
și-mi stingi cu-n inocent tremolo
incendiul ce mocnește-n pleoape
de-un milion de ani răpuși
plutești ca îngerul pe ape
și te îneci în pescăruși
plecați din țărmuri cenușii
în depărtări țesute-n vaier
de ai să-i vezi tu ai să știi
să tai văzduhul cu-n bomfaier
și să lipești cu măiestrie
bucăți de viață risipită
și peste toate c-o mistrie
s-arunci mirări de ebonită
În suliță îmi plânge umbra
fixată de-un destin amar
și tremură de spaimă tundra
întoarsă-n ultimul pahar
pe care-o beau cu sânge rece
și picură din nevăzut
tristețea vieții care trece
și se îneacă în trecut
Parcă se aude-o simfonie
și-mi cad aripile de ceară
și dintr-odată din pustie
se prăbușește-n mine-o vară
cu întâmplări de neuitat
și mângâieri de crisalidă
când demonii au dezertat
căci se crăpase o firidă
prin scoarța sufletului slut
ucis de propria tăcere
și peste înserări de lut
au rupt blestemul emisfere
și au aprins în ochi un bec
și-au înflorit apoteoze
pe unde ca un rob mă înec
răpus de frunzele din poze
Și inima împrumutată mie
de îngerul căzut din cer
să se întoarcă nu mai știe
cărarea s-a topit în ger
19 martie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu