marți, 2 iunie 2015

CE FACI? NU DORMI? EȘTI NEBUN?

Tu dormi?  Îmi bate vântul prin suflet
Cu degetele-i galbene de tutun
Și ciocul de pasăre-tunet
Ce faci? Nu dormi?!  Ești nebun?
E trecut de miezul nopții
Se trezesc umbrele balonului de săpun
Dormi, fiul ploii,
Încurci circulația îngerilor
Și în tâmple îți ciocăne strigoii
De ce nu dormi? Te gândești la ea?
Sau ți-a căzut din bolta palatină o stea
Uite, s-au trezit bancurile de raci
Mergi pe sârmă și-i bați lunii în fereastră
Ești nebun? De ce taci?
Ascunde-te în pielea mea albastră...
17 decembrie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu