Lumina lunii-mi pătrunde în tâmple
și sufletul de dor de tine se umple
brațele mele de aer se leagănă-n vis
din călimara inimii te-am rescris
pentru a mia oară în gândul frumos
să te scoată din noaptea închisă în os
să te țină iubito ascunsă în palme
când paznicul temniței în sabie doarme
Hai să fugim în caleașca de fulgi
și toată înserarea din tine s-o stingi
întunericul veșnic din mine să-l sorbi
să vadă lumina și ochii mei orbi
Nu trage cerul peste Calea Lactee
trăsura de îngeri ne-așteaptă femeie
caii de flori de pe Steaua Polară
sunt legați cu frâul de ultima vară
în care au păscut inimi și ochi de smarald
îi așteaptă absolutul și potcoavele-i ard
vor să ne ducă pe-un drum nesfârșit
în veacul în care desfrunziți ne-am iubit
și unde nu existau temeri nici dor
tu erai singurul înger zburând prin decor
iubirea nu era definită de nicio știință
eu eram tu ,noi eram o ființă
Un munte de piatră îmi tremură-n sânge
mă strigă prăpăstii și sufletu-mi plânge
dar tu într-o nouă lumină mă torni
și-n brațele mele nesfârșite adormi
17 decembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu