Îngerii îmi numărau pașii de manevră
din doi în doi până la șase
înfășurat în pielea-conservă
îmi curgea orizontul prin oase
cu toți corbii sfredelind neantul
în căutarea unui cadavru de leu
mă priveam în oglindă dar eram altul
ascuns în ambalajul trupului meu
Și lungul drum al zilei către noapte
mă prinsese-n vârtejul ploii perfide
e atât de aproape viața de moarte
că ultimul cuvânt se sinucide
Mă strângeau menghinele reci
în visul măcinat de confuzii
prin suflet ca o săgeată îmi treci
transformând ultimile mele iluzii
în moloz în cenușă în praf de guvizi
presărat de albatroși în rărunchi
ai uitat lumina să-mi aprinzi
și noaptea îmi crește în trunchi
E tăcere funebră și liniștea doare
mi-ai anulat și dreptul la recurs
ne-om regăsi în viața viitoare
pe-același drum pe care l-am parcurs
de-atâtea ori cu patimă și spaimă
să nu ne stingă vântul de carbid
mi-ai fost himera cinei cea de taină
și-ai înotat prin mine fără ghid
Și-mi număram pașii de cretă pe cer
de sus în jos până la doi
înhățat de gândul meu efemer
îmi curgea orizontul prin oase înapoi
cu toți îngerii seduși de înaltul
albastru de Voroneț din ochiul de zeu
mă priveam în retină dar eram altul
ascuns în ambalajul trupului meu
20 noiembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu