Umbra mea nu e de ajuns
să mă închidă în ea
ar trebui să-și prelungească tentaculele
să-mi acopere ochii
să-și lepede ca un șarpe nenumăratele rochii
și să moară de inimă rea
Am un iris verde ca mătasea broaștei
și oracăie-n el un tigru siberian
îi e foame de tine și urlă
de-i pică bisericii și ultima turlă
suspendată de un paianjen aerian
Nici nu mai știu pe unde am sufletul
vânzolit de războaiele lungi
pereții îl strâng până devine un os
ultima relicvă din omul frumos
bătută de ciocanul lunii pe stânci
printre raci și melci sinuciși
din silă de viață confuză
îmi ciugulește vulturul ficatul
ne prăbușim în gol sfidând neantul
și te lipești de inimă ca o meduză
12 noiembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu