Un gol imens se-ntinde în idee
și cad în el și nu mă mai opresc
a înflorit de spaimă-o azalee
și nu te văd să-ți spun că te iubesc
ca la-nceputul lumii clandestine
când îți jucau în ochi zvâcniri de rai
și orice tren care din cosmos vine
te are la fereastră, Lorelay
Și fiecare pasăre albastră
ce taie aerul de dor flămând
spune luminii întâmplarea noastră
de-a ne iubi în fiecare gând
Și nu mi-e teamă că de-atâtea ori
o să mă sting pe rugul gurii tale
să nu rămânem visului datori
mi-arunc în foc cămașa de petale
să nu mai fiu nici om, nici altă fiară
ce-n colți își strânge fluturii de mai
să fiu doar înrobirea de vioară
ce-ți intră-n trup și-n suflet, Lorelay
cum au intrat în grotele ideii
doi îngeri răstigniți pe crucea lor
au înflorit sălbatici călțuneii
și-n depărtare plânge un vapor
pe care stau de veghe două umbre
căzute de pe cerul spaimei gri
și toate diminețile sunt sumbre
de câte ori tu pleci și întârzii
Și trag calea ferată înspre tine
să văd pe care nesfârșire stai
și orice gând ce decolează-n mine
te are la fereastră, Lorelay
11 aprilie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu