Zilele se-ntind ca pelteaua pe pâine
îi cad orele în ambele părți
îmi latră în suflet un câine
înviat din nebănuitele morți
Mi-e frig și mi-e silă de toate
ascunzișurile timpului-chin
mă-nvârt ca o clonă pe roate
și-mi crește în iris un spin
cu frunzele căzând înăuntru
între spaime și nopți de mangal
sunt singur și mi-e frică să intru
mă cară în sânge un înger-hamal
și mă izbește de toți pereții
stelelor prăbușite-n halou
se miră în treacăt ereții
ciugulindu-mi ficatu-n hublou
Și nu se mai vede țărmul de melci
coarnele lascive zgârâie eterul
ai grijă pe aici dacă treci
în meduze se zbenguie cerul
Și aștept să mă-înec în cerneală
colacul salvării plutește-n derivă
se stinge-o cometă în piața centrală
și mi-apasă trecutul potcoave de divă
ce-i dau timpului tragicul sens
de-a se-ntinde ca pelteaua pe pâine
îmi tremură ochii în golul imens
și-mi latră în suflet un câine
26 noiembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu