UMBLĂ HOȚII DE IUBIRE

Umblă hoții de iubire să găsească uși deschise
să se furișeze-n inimi și să fure tot ce vor
chiar și tainicile umbre strecurate în abise
să le-ncarce-n cușca nopții fantomaticul vapor

să le dea drumul pe mare, să le bată vântu-n față
să le-nvârtă-n nebunie până s-or preface-n vin
numai tu te-ascunzi în doruri răzgăiată ca o hoață
și-mi torni simplu în privire o carafă cu pelin

Și-mi mai torni una cu miere să-ndulcești ziua de-apoi
nu mai simt gustul luminii îndoit cu zvon de fiere
lumea e cumva prea mică pentru dragostea din noi
Ce se vede nu e veșnic, veșnicia-i în himere

care aleargă nesătule prin neantul dezmățat
se ciocnesc clipe de clipe și-n abis încet se scurg
unde se ascunde dorul ce de nori m-a agățat
îmi strâng sufletul cu lanțul vieții mele în amurg

Și hipnotic ca un vultur dinspre mine sunt fugar
și-mi tai calea către tine prin desiș de inorog
încă n-am ieșit cu bine din deșertul de calvar
rugu-n trup iernatic arde sunt doar fum și nenoroc

Cică umblă hoții noaptea și mai sparg câte-o fereastră
înspre inima în care au pătruns de multe ori
și se zbate prizonieră acea pasăre măiastră
răstignită în aortă de cocorii trădători

Și-o să-i dau drumul să zboare, dorul nevăzut o cheamă
să redeseneze cerul și comete de grafit
hai și tu în gândul ăsta unde nu există teamă
te așteaptă-n altă viață tot ce astăzi ai iubit

Că n-au reușit sărmanii hoți sălbatici de iubire
să mă mute cu ființa de aici în altă stea
îți citesc mirarea lunii coborâtă în privire
ce se-ascunde însă-n plânsu-mi nimeni nu poate vedea

27 noiembrie 2014