Prin furtunile ce clocotesc și se taie în stânci
ochii tăi să pătrundă nu-s destul de adânci
prin ghețarul ascuns sub un munte de lavă
e multă lumină înmuiată-n otravă
Sub scutul de alge uitate-n meduze
soarele se topește și pune ventuze
cuvintele amestecate cu scrâșnet de dinți
sunt mecanismele roții dințate cu zimți
care învârte un melanj de tăceri și de vise
de prințese înălțate la cer și de-acolo ucise
de căderea în brațele lui mătăsoase
unde văzduhul fereastra albastră și-o coase
cu o rază de lumină smulsă din zid
inima de bărbat pulsează frenetic carbid
și ar fi o greșeală fatală, ar fi nedrept
să nu-i umpli cu umbra golul din piept
unde e loc pentru întâlniri fastuoase
sângele-i emigrează fantomatic prin oase
mânat de clar-obscurul strecurat în idee
până-n inima ta neregulată, femeie
Ar fi o mare greșeală să te-ascunzi și-i păcat
îngerul a venit în zale și nu a plecat
până nu ți-a împrumutat nemurirea să ai
cale liberă pe cărarea zdrențuită din Rai
pe unde demonii-n haite tragice latră
în inima de bărbat îngropată în piatră
Pune-ți surâsul pe-un fundal de pasăre verde
și-n ecoul penumbrei universul se pierde
Nu-l căuta nicăieri de iluzii și spaime
nu vei înțelege nicicând uimitoarele taine
dăltuite-n bazaltul venit de pe Marte
bat clopotele a viață proscrisă și-a moarte
Prin furtunile ce clocotesc și se taie în stânci
ochii tăi să pătrundă nu-s destul de adânci
în ghețarul ascuns sub un munte de lavă
bate o inimă de piatră bolnavă
23 martie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu