Nu mai văd orizontul, păsări nu mai sunt
prin mine zboară numai cucuvele gri
tu drumul către mine nu-l mai știi
și pulberea mi se împrăștie-n vânt
Nopțile nu se mai sfârșesc în dimineți
umbrele mă sugrumă și m-aruncă-n neant
sunt singurul proscris din timpul celălalt
hrănit cu tăceri de bazalt și tristeți
E un lanț ce mă strânge nemilos
la capătul meu ecou-i prăbușit în țărână
mă apropii de tine cu sufletu-n mână
dar un ger năprasnic îmi trece prin os
Parcă merg pe o sârmă de aramă întinsă
între privirile tale și inima mea de bastard
ca o flacără rece pe ruguri te ard
și te caut prin cenușa secundei prelinsă
Și nu te găsesc și mi-e dor și mi-e teamă
că n-ai să fii lângă mine la ceasul promis
evadez din țesut pe-o cometă din vis
obligat să mă joc pe mine în propria dramă
Dar îmi voi duce misiunea până la capăt
ca un soldat răpus de timp la Marathon
îmi smulg sufletul cu greu din beton
și-l încui în peștera timpului cu un lacăt
Cheia e-n irișii ochilor tăi de sălbatică fiară
e de-ajuns să-i deschizi cu un clește-n amurg
când spre tine din viața infernală mă scurg
cu toată povara dezertării amară
Mor încet, îngerul meu, în alcov
e completată întreaga foaie de parcurs
absolutul dinspre tine prin mine s-a scurs
sufletul de leu l-a sorbit un fluture mov
ce zboară în sus și-n jos prin curcubeie
și-ar vrea să-l ascundă într-o magică floare
dar,vai,ce floare-n tăcerea din mine nu moare
când tu nu ești acolo , neuitată femeie
Dar nu te văd și parcă-i mult de mers
și-s singurul proscris din poza de final
din trupul de zăpadă topită în furnal
îngerii noștri au zburat invers
21 martie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu