Printre atâtea gânduri de bazalt
agățate cu un clește-n timp
mi se pare că sunt celălalt
și durerea umbrei n-o mai simt
Și renasc și pier și tot renasc
într-un du-te vino nesfârșit
ca un vultur visurile-mi pasc
și mă latră nopți de andezit
Fac naveta între lumi de jar
și mă dor tăcerile din trup
în oglindă nici nu mai apar
și lipsesc din pozele de grup
Nici nu știu cine mai sunt
cine s-a îmbrăcat cu trupul meu
însă sper ca ultimul cuvânt
să mi-l decripteze Dumnezeu
13 aprilie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu