Nu știm cum să fugim de fericire.Ca iepurii fugim.
Uităm că suntem mai morți decât morții.Trăim.
Ne aprindem lămpi în ochi și nopți de nestins
Și n-ai să știi că în suflet am șezut și am plâns
Am plâns. Am plâns cu lacrimile copiilor nenăscuți
Îmbrățișați în iarbă de vulturii hulpavi, prefăcuți
Lașitatea îmi pusese în mână un satâr de aramă
Mi-era teamă de plecările tale, de visele mele mi-era teamă
Niciun cuvânt din eter nu mai avea sens
Era ceață și stafiile desenau trasee prin sângele dens
Tu vroiai să fugi în trecutul tău de piatră și var
Mi-ai izgonit umbra în ecoul amar
Numai pretexte pentru dezertare pe țărmul proscris
Nu mai înțelegeam de ce eternitate în doi ne-am promis
Când știam c-ai să fugi într-o zi, nu știam care
Se zbate în mine femeia în negru răvășită de mare
Îmi tremură și acum ora alungată de spaimă-n amurg
Tăcerea se-nvârte pe o stradă alungată din burg
În aortă veninul din tine ca un șarpe s-a strâns
Și-n sufletul țăndări am șezut și am plâns
3 mai 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu