ȘI TRISTEȚEA-I SINGURUL MEU DROG

Cade-n mine ploaia ca un drog

și se fac șuvoaiele prea mari

să le mai străbată-un inorog

când din întuneric nu apari

Și se varsă toate-n vena cavă

se lipesc mitărcile de stânci

sufletul e ultima epavă

dinaintea nopților adânci

Parcă-mi face semn cu o lanternă

o corabie surprinsă pe traseu

steagu-i coborât în bernă

și-a fugit din sânge Dumnezeu

Țărmurile s-au surpat subit

sub povara timpului de foc

pentru tot ce-n viață am iubit

nu mai este în secundă loc

Și de-atâta ploaie mi s-au inundat

ochii ce-n penumbră i-am ascuns

îngerul din mine a dezertat

când un glonț himeric l-a străpuns

Și sunt pacientul propriei erori

îmbrăcat în nevăzute alge

nu mai zboară nicăieri cocori

și în cer fereastra mea se sparge

și se tot strecoară înăuntru

unul după altul demoni cruzi

după ei prin inimă eu intru

și te strig dar tu nu mai auzi

Și sunt singur cioplitor de vise

umbra prin retină s-a prelins

mă scufund cu totul în abise

îngropat de tine dinadins

Nu-i nicio speranță prin ruine

sufletul se stinse în prolog

și mă latră fiarele haine

și tristețea-i singurul meu drog

30 aprilie 2015