La fereastra mea, un cuib de rândunici
a apărut instantaneu.
Cine l-a construit aici?
Trebuie să fi fost Dumnezeu...
Motanul Vodafone se tot uita la el
cu poftă sangvină de vânător.
-Dacă o să superi rândunicile în vreun fel,
chiar și întâmplător,
o să ai de-a face cu mine!
Și, te rog să mă crezi,
o să fac ce se cuvine
chiar dacă te erijezi
în protector al păsărilor mici.
Să ții minte, domnule motan,
că o să pleci de aici
cu-nsemne de golan!
S-a gudurat și-a mieunat parșiv,
iar asta m-a îngrijorat,
probabil căuta un laitmotiv
că și altădată s-a întâmplat
să găsesc fulgi de rândunică
împrăștiați peste tot, pe terasă.
Să nu crezi că glumesc, Miaunică!,
i-am zis când am plecat de acasă
Și-n cuibul proaspăt, într-o zi
vreo patru pui au început să ciripească,
erau cei mai frumoși copii
din toată stirpea păsărească
Cu glasul lor neprihănit,
în lume revărsară mângâiere
de parcă-au coborât din infinit,
doar Vodafone avea altă părere
-Motane, să îți vezi de treabă,
sticlește lăcomia-n ochii tăi!
Mai bine rade-o prin ogradă,
să nu te trec pe lista celor răi!
A doua zi de dimineață,
împins de-o prevestire rea,
am mers la cuib, dar fără viață
zăcea chiar rândunica mea,
ucisă de perversul Vodafone,
când le aducea copiilor mâncare;
pe urmă s-a ascuns în tomberon,
el știe că bătaia doare
Orfanii nu învățaseră să zboare,
cu greu îi mai hrănea o rândunică,
O, Doamne, câtă îngrijorare
că nu pot ajuta o păsărică!
Dar până seara alte rândunici
i-au tot sărit în ajutor,
ca să-i salveze pe cei mici
de-acel motan îngrozitor
De gardă tot făceau doi rândunei
și ciripeau și amenințau în jur,
că Vodafone se tot hlizea la ei
cu-n zâmbet ștrengăresc de Raj Kapoor
Iar unul îndrăzneț s-a repezit
să îl alunge pe motanu-n dungi,
dar de fereastră s-a izbit
și, iar, terasa s-a umplut de fulgi!
Ca să salvez din moarte rândunelul,
am scos, după perdea, nuiaua
și a-nvățat să zboare motănelul
deși spunea: ”când o zbura purceaua!”
Și-am stat de pază până când
toți puișorii au învățat să zboare,
s-aducă ramuri de măslin în gând
și, din furtună, razele de soare
S-au mai întors la cuibul lor trei zile,
căci zborul nu-i o treabă așa ușoară,
când vor pleca, ei vor străbate mile,
din țara lor vor merge-n altă țară
Dar unul jucăuș și cam poznaș,
care spunea c-atunci când va fi mare
va locui departe, la oraș,
orbit de razele de soare,
s-a dus sărmanul în fereastră
și a căzut, aproape muribund,
chiar pe terasa lor și-a noastră,
iar frații lui îl tot strigau pe rând
Și au venit să-l privegheze,
și s-au rugat să-i fie bine,
chiar Domnu-a coborât din ipoteze
și i-a adus în dar niște stamine
Și micul rândunel și-a revenit,
și-a mulțumit cu ochii aceia sinceri,
să zboare i-a fost rânduit,
e prea devreme să devină înger
Și-ntr-o aripă a-nvățat să zboare,
credința lui l-a vindecat,
frumoasă-i clipa aceea-n care
din gheara morții a scăpat
Mi-e dor de puișorii aceia mici
ce au plecat pe drumul lor,
doar Vodafone a mai rămas aici
da-l povestesc ce rău e, tuturor
Se supără și-mi spune că natura
pe el l-a înzestrat cu starea rea
de a vâna și de a da de-a dura
și viața rândunelelor și viața mea
Mă fac că-l cred și mă îndrept spre colț,
că s-a întins deja prea mult pelteaua,
dar Vodafone dispare ca un glonț,
că tot natura mi-a întins nuiaua...
18 iulie 2024
