sâmbătă, 7 decembrie 2024

LA MESELE COPIILOR ORFANI


 Miroase aerul a cozonaci

și-a fulgi de nea, și-a bucurie,

numai copiilor săraci,
tu, Doamne, știi ce să le faci
să-mi iei povara asta mie

Să nu-i mai văd lipsiți de cer
tânjind cu ochii lor cuminți,
ca prin văzduhul efemer
să vină îngerul stingher
trimis de unul din părinți

să le aducă o lumină,
să-și vadă umbrele pe drum,
căci viața asta e haină,
societatea e-o latrină,
de sunt copii săraci și-acum

Ce n-au pe masă nicio pâine,
lumini sunt stelele de sus,
departe e ziua de mâine,
în suflet latră amar un câine
și am să plec după Iisus


în altă lume, mult mai bună,
în care bieților orfani
le pune Dumnezeu cunună
și-n fiecare zi îi sună 
cei ce-au plecat în lume după bani

Tu, dă-le, Doamne, astăzi, tot,
ce au visat cu ochii vii,
oprește-ndată acest complot,
să trecem marea deznădejdii-înot
adresa inimii doar tu o știi

Prea multă nedreptate-i pe pământ
și bucuria nu-i deplină,
trăim într-un imens mormânt
și suntem doar cenușă-n vânt,
copiii-s singura lumină

Hai, Doamne, fă-Le bucurii
arată-Le fața cealaltă,
căci toate mesele pustii
sunt încărcate-atunci când vii
copiii nu te uită niciodată

7 decembrie 2024

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu