Amintirile-s fluturi de noapte
ce zboară până în cer și înapoi,
visurile-s copleșite de șoapte
când stelele cad dezgolite-n noroi
Unde sunt ochii aceia cerești?
Unde-i surâsul de înger albastru?
Amintirea se plimbă-n calești
trasă de calul măiastru...
Unde-i copilul desculț de smarald
ce trecea ca o rază prin seară?
Pe ce rug, suflete, să mai ard
amintirea să nu mă mai doară?!
Nici aripi să zbor nu mai am,
universul îmi pune mâna pe gură,
copilul din mine privește pe geam
cum timpul se scurge arsură...
10 august 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu