CÂND AM PLECAT DE ACOLO

Când am plecat de acolo, fir de iarbă plăpând,  

am văzut cocorii plângând...

Printre culorile toamnei ucise,

timpul neasemuit de frumos se sfârșise...

Umbra călcase nemilos în picioare

frunzele căzânde din curcubeu, 

plângeau în soare

aripile de ceară ale sufletului meu

Undeva, peste munții Carpați

se zbătea-n pulberea inimii, luna;

când și-a ferit privirea

am știut că s-a sfârșit pentru totdeauna

Am plecat spre mine însumi în cămașa de mire

din acel loc unde ipocrizia era numită iubire

”Unele lucruri nu se schimbă niciodată”,

mi-a șoptit îngerul de pe umărul stâng...

Când am plecat de acolo redevenisem amurg...

30-31 ianuarie 2021

  

MÂNA ÎNTINSĂ

 Noaptea îmi întinde mâna prin fereastră:

”Bună seara, Adi! Ce mai faci? Cum ești?

Îți mai amintești de iubirea noastră,

Mai spui în oglinda inimii povești?

Viața îți mai pare tragică minciună?

Ți-au căzut cocorii-n dezertări adânci?

Îți mai cântă spaima de sperjur în strună?

Mai ești în magie cum erai atunci?

Dar Patriei noastre îi mai stai de pază, 

singur, în tăcerea munților Carpați?

Mai aștepți din ceruri să coboare-o rază,

mai visezi  unirea unui neam de frați?

Dar ea ce mai face? Ce mai face, spune!

Îți mai toarnă-n suflet miere și cucută?

Te mai strigă-n vise, umbra fără nume?

Se mai zbate-n suflet sau îți e pierdută?”

Eu nu am răspunsuri, taina-i mult prea mare,

zbor invers prin clipă, ca o rană sânger,

câteodată zborul doare așa de tare

că-ntind prin fereastră mâna mea de înger...

30 ianuarie 2021 

FLUTURI DE ZĂPADĂ

 Trec fluturi de zăpadă prin retină, 

din amintiri curg gândurile reci, 

cântă deznădejdea în surdină, 

ninge cu uitare pe poteci 

Viscolul se zbate la fereastră,

omul de zăpadă s-a ascuns,

a luat cu el și iubirea noastră

și nu știm pe unde a ajuns

S-a pierdut magia de odinioară,

sub steaua polară călătorii-s triști, 

spaima le întinde băutura-amară, 

și schiază-n suflet numai anticriști

De-atâtea stalactite și iluzii,

întâmplări postume se strecoară-n vise,

ninge încontinuu cu confuzii,

viscolește spaima-n paraclise

Trec prin amintire fluturi de zăpadă, 

noaptea îmi întinde mâna prin perdea,

nu se-aud ecouri dinspre Intifadă

și ninge cu cioburi în inima mea...

28 ianuarie 2021

 

CEA MAI FRUMOASĂ FEMEIE DIN LUME

 

Nu i-am văzut chipul, nu avea chip,

nu i-am văzut umbra, nici  umbră n-avea

deși locuia la mine-n privire,

 draga de ea...

Nu i-am auzit pașii, ea ca o boare plutește,

nevăzutul a ascuns-o în ger

tocmai când timpul meu efemer

de toate colțurile inimii se lovește

Și i-am simțit aripile cum se zbat

s-o zboare prin golul din jur,

până la stele și chiar mai sus

unde nu există sperjur

Nu am strigat-o niciodată pe nume,

ea venea  nechemată,

avea numai suflet și iubire curată,

era o minune;

ea,

cea mai frumoasă femeie din lume

(r)

28 ianuarie 2021

MULT PREA FRUMOASĂ DOMNIȘOARĂ

 

Când tu mă-nvăluiești melodioasă

lumina mă izbește vertical,

vin îngerii cu hainele de bal

și-aprind mesteceni stelele pe casă 

Copacii sugrumați de cer,
mă-ntreabă dacă te-ai născut,
c-ar vrea să-ți fie primul scut,
să nu pătrundă-n inimă vreun ger

I-aud cum tulburați foșnesc
când pleacă îngerii spre casă
și treci ca o icoană de frumoasă
prin gândul meu nepământesc

Tu faci să-mi fie pururi vară
când fugi din rochia de bal,
tu ești lumina de final
mult prea frumoasă domnișoară

25 ianuarie 2021

PREDESTINARE

 M-am născut pentru a fi liber,

dar am umblat cu lumea întreagă pe umerii mei

Am vrut să-i salvez pe toți de la pieire,

dar nimeni nu voia să se salveze

Inima mi-a fost singura călăuză

între răsăritul și apusul soarelui

De câte ori am încercat să nu mai fiu eu

a lăcrimat dezamăgit și Dumnezeu

Iubirea mea a fost pasiune devastatoare,

probabil am înnebunit de nenumărate ori

întorcându-mă la ziua în care ne-am văzut întâia oară

fără să fi bănuit cât de tare o să doară

Dar am mers mai departe, aparent neînvins,

eram atât de tânăr, nici umbră nu-mi crescuse!

Eu știam, cărat de iluzii pe scuturi,

că-mi sunt predestinate prăpăstiile de vulturi

24 ianuarie 2021

NU MAI ȘTIU

Nici nu știu cum a fost posibilă acea minune,

nici nu știu cum ai putut să mă întâlnești la capătul lumii,

tu te-ai născut atât de târziu și totuși ai ajuns până acolo!

Sufletul sufocat de cicatrici te-a strigat

și, într-un loc neștiut, căruia îngerii îi spun inimă,

am redescoperit miracolul dragostei;

inocență, bucurie, magie, durere sfâșietoare...

Nici nu mai știu cum a fost posibilă căderea, 

nici nu mai știu cine m-a întrebat, 

în nopțile incredibil de lungi,

când rătăceam în căutarea timpului pierdut: 

de ce plângi? de ce plângi?

Se prea poate să fi fost ecoul...

Am fugit prin mine cât am putut de tare,

m-am ascuns în cel mai întunecos cotlon al sufletului

și am așteptat să plouă, 

să nu vadă îngerul meu că plâng

așa cum nu o făcusem niciodată

O, da, nimeni nu știe să-mi spună de ce

am același vechi sentiment 

ori de câte ori ajung la capătul lumii, 

ori de câte ori sunt acolo fără tine...

Și merg înainte încă o zi, încă o secundă

până când mă îmbrățișează durerea sfâșietoare,

Numai umbra mă întreabă abia pâlpâind:

unde mergem, domnule Tristețe?

Oglinda timpului se sparge 

și-n toate cioburile mă scurg

laolaltă cu umbrele mele, cu ecoul,

sfâșiat de amurg....

24 ianuarie 2021

UNEORI MERGI PÂNĂ LA CAPĂTUL LUMII...

 Uneori mergi până la capătul lumii

și încă o zi

de mână cu umbra

Nicio furtună nu te poate opri,

nicio prăpastie

dintr-o existență mai veche,

nici taigaua, nici tundra

Cerul se întinde la picioarele tale

și-l calci fără teama de margini

Ea e atât de frumoasă

că nu te-ai mai întoarce 

din avatar acasă.

Ai vrea să mergeți împreună

până la sfârșitul timpului 

și încă o secundă,

vă promiteți să nu vă întoarceți din drum,

niciun demon nu lăsați să pătrundă

în raiul postum

Numai îngerul de zăpadă strivește

ierni nevăzute,

îndreptându-vă

pe căi neștiute

Uneori,

ajungi la capătul lumii

și mai mergi prin tine o zi

căutând ceea ce nu vei găsi niciodată;

nimeni nu știe ce cauți, 

doar tu știi...

23 ianuarie 2021

MI-E DOR...

 

Mi-e dor de tine ca de-un râu
ce curge prin imperiul de noroi,
mi-e dor de albastrul în desfrâu,
mi-e dor de noi

Mi-e dor de tine, draga mea,
ca soarelui de primăvară,
și până când ne-om revedea
întreaga existență o  să doară

Am să-ți închid c-o sărutare visul,
la margine de curcubeu,
e singura-nțelegere cu paradisul
din care nu lipsește Dumnezeu

Mi-e dor de tine ca de-o floare

ce înflorește în noroi,

iubirea absolută doare,

mi-e dor sfâșietor de noi....

 (r)

22 ianuarie 2021

MI-E INIMA O BURUIANĂ AMARĂ...

Mi-e sufletul un cerșetor de gânduri,

copil orfan călătorind spre soare, 

mirare locuindă-n scânduri,

om de zăpadă îmbrățișând o floare

Gustul amar al vieții îmi despică

ecoul ce s-a-ntors din univers,  

din ceața densă umbra se ridică

să-nvârtă orele invers 

Călătoriile prin mine însumi

sunt năluciri de spaimă și de ger,

de-atâtea taine îngropate-n plânsu-mi

nu văd fereastra ultimă spre cer

Mi-e inima o buruiană amară

de câte ori o las să bată-n sensul ei,

și drumul spre ființă o să doară

că-i iarnă nesfârșită-n ochii mei

Mi-e timpul drămuit în doze mici,

strivit de pași nesinceri de iubită,

când am să plec spre mine de aici

va viscoli cu viața risipită....

19 ianuarie 2021