Un secol fără tine

 

CAD FRUNZELE DIN NOI ÎN UNIVERS

Măturătorii au abandonat frunzele pe trotuar.

Din spatele inimii, departe de soare,

bătea un vânt dulce-amar

risipindu-le care încotro, la-ntâmplare

Unele s-au izbit cu fruntea de ziduri

până au amețit de atâta zbatere,

altele, prăbușite printre riduri,

au tăiat orizontul, redevenind catere

Pe râu au căzut melancolice cele arămii,

călătorind, fără să știe de ce, înspre mare,

ducând cu ele vise târzii

chiar dacă amintirea le doare

Cele galben-verzii au încercat să se ridice din colb,

să călătorească înapoi în copaci,

dar cerul e un fluture orb

din care ecoul întreabă: ”ce faci?”

Niciun răspuns, nicăieri niciun înger

nu spune cât mai este de mers;

de atâtea dureri și înfrângeri

cad frunzele din noi în Univers...

11 septembrie 2026

Dați-mi un semn dacă vă doare un pic dinspre țară...

 

Dacă vrei ca să vii

 

Înainte de a citi scrisoarea pe care nu am mai scris-o

 

Scrie-mi răspunsuri pe apus

 

Cina cea de taină

 

Revoltă de toamnă

 

SEPTEMBRIE

Septembrie, ai apărut pe frunze,

Le-ai pus pe foc și-au ars plângând;

Și de atâta palidă lumină

Cocorii aripile-și frâng

Chitara își va rupe câte-o coardă

Și-n zori de zi și luna va pleca,

Eternitatea pare oarbă

De parc-ar fi văzut cândva

Cum cântă greierii amari

o elegie transformată-n cântec!

Se rupe vântul prin stejari

Și strigă toamna instalată-n pântec

Vino pe rug, iubito, dacă știi

De ce septembrie mă doare, 

Grăbește-te, n-ai dreptul să-ntârzii 

Și să-mi aduci din Univers o floare

3 septembrie 2026

PLOAIE DE VARĂ

Câteodată mi-amintesc 

acea ploaie de vară

venită de nicăieri,

sufletul refuză 

să uite ziua de ieri

Refren:

Ploaie de vară, ploaie de vară

cazi peste mine ca prima oară

Nu te opri, nu te opri

să ne putem definitiv iubi

Merg desculț printre cioburi,

vultur-mi ciugulește ficatul;

ce frumoasă era magia

când rătăceam unul prin altul!

Număr clipele sublime ce s-au scurs

prin mine venind dinspre nori,

ce frumoasă erai, iubito

când ploua din tine cu flori!

Dar nu știm să prețuim ce avem,

să fim noi ne e teamă,

amânăm să fim fericiți

încuiați în propria dramă

Și ne dor, cât ne dor

ploile luminoase de vară

și de ele ne e tot mai dor,

le cerșim chiar de știm

cât de tare-or să doară

3 septembrie 2026