Din colivia de aur, printre zăbrele
canarul privea mirat
zborul păsărilor rebele
și nu înțelegea ce s-a întâmplat
unde se duc și de ce n-au grăunțe
și leagăn de aur pe care să stea
îi era milă de aceste prostuțe
de mila lor aproape plângea
că nu aveau și ele o casă
în care stăpânul câteodată venea
și-ntr-o farfurie frumoasă
apă-i punea, de sete să bea
Și niciun pericol în veci n-o să-l pască
închisă-i ușița c-o neagră vergea
motanul degeaba se-ntinde și cască
înăuntru nu poate intra
Cântă canarul sublime octave
se bucură spectatorii și râd
păcat de acele păsări bolnave
că zboară-ncontinuu și nu îl aud
Se duc neștiute,-n lumină se scurg
pe sub norii deschiși ca umbrele
se umplu de cer și de-amurg
și n-au la ferestre zăbrele
17 mai 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu