duminică, 31 mai 2015

PRINTRE FURCILE CAUDINE

Eram tânăr
un tânăr greier
sunând deşteptarea lumii
Trâmbiţa mea era ştiinţa
ştiinţa mea era dorinţa.
Eram tânăr
un tânăr liliac bătut
cu rănile învelite în tricolor
sunam deşteptarea lumii
la miezul nopţii.
Trâmbiţa mea erau înjurăturile
în limba română
pe care le moştenisem
de la bunicul meu
fără să trec pe la notariat
să întocmesc
taxa de succesiune
Eram tânăr
neruşinat de tânăr
atât de tânăr
că nici umbra nu-mi crescuse
n-aveam nici umbră
eram o elipsă.
11 iulie 2001

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu