Nu mai am nimic de băut
o speranță, un demon, ceva
cucuta-i sfârșită demult
și m-aș duce să mor undeva
Inima într-una a durut
și mă zbate de parc-ar pleca
într-un loc adormit și crescut
printre arbori în cești de cafea
Se varsă în sânge din timp un minut
și-ar vrea să-l aprindă cumva
mă simt printre oameni așa de ciufut
și lampa m-ar stinge de-ar vrea
Era mai bine în veacul trecut
privind înspre ziua de azi
de parcă n-am ochi și parcă sunt mut
de parcă n-ar fi milioane de barzi
Și parcă n-aș vrea să mă sting
deși locuiesc pe un rug imprecis
mâinile cui mă împing?
blestemele cui m-au ucis?
Din tot ce s-a spus nimic n-are sens
paharul de-otravă-i umplut
cohorte întregi de fantome
cu nori peste ochi m-au bătut
Trestia gândului în clește mă strânge
cât mai e până mâine? prea mult
la noapte tăcerea va plânge
și-n lacrimă sângerând o ascult
Parcă nu-s eu ci un mort fără cult
care nu vrea nimic altceva
e de-ajuns că-n tenebre mă lupt?
cine poate să-mi spună ceva?
Nu mai am nimic de băut
de mâncat dinamită-aș mânca
nu mă pot afunda în trecut
și m-aș duce să mor undeva
19 august 1993
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu