Sufăr, inima degeaba sună câteodată
tu, femeia mea uitată într-un gând
ți-a plăcut visul plăpând
și privirea mea de vată
De ce le-ai ucis pe rând
ți-a fost frică c-am să fug
cu doi brebenei la jug
peste pietrele plângând?
Sufăr însă n-am să-ți spun
plânge-n mine luna nouă
inima se rupe-n două
plâng tristețea mea de-acum
N-ai s-o înțelegi vreodată
pentru tine-i prea confuză
calcă-mă pe-o stea difuză
fă din mine cale plată
și ucide-mă odată...
17 ianuarie 1994
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu