CERUL ALBASTRU ARE GUST AMAR

În vis se prăbușește un cocor

cu aripile frânte de-așteptare

și pașii mei sunt singurul decor

pe care noaptea l-a-ncuiat în mare

Mă plimbă între ele reci himere

ca pe un tren cu liniile frânte

de atâta încremenire și tăcere

se prăbușește-n inimă un munte

Și stâncile se zvârcolesc în sânge

de scapără amnarul altui gol

cerbul ucis într-o eclipsă plânge

și umbra s-a ascuns pe un atol

Și nicio ușă nu mai e deschisă

în univers au ruginit zăvoare

iar ultima iluzie proscrisă

s-a rătăcit în așteptări de sare

În pașii mei m-ascund străin

și sufletul-hamal mă cară-n spate

spre noaptea marelui festin

în care se întâmplă toate

ca într-un film al marelui proces

(m-am recuzat pe mine însumi)

o pasăre ce zboară în exces

s-a înecat de disperare-n plânsu-mi

Și gândul meu se-afundă în ghețar

unde așteaptă-o altă viață

cerul albastru are gust amar

și-i suspendat de nevăzut c-o ață

Cu aripile frânte de-așteptare

din vis se prăbușește un cocor

doar fumul umbrei arde-n depărtare

iar pașii mei sunt singurul decor

din care am fugit până și eu

răpus de amăgiri și de tristețe

și de tăcere noaptea-minereu

se zbate-n secunde răzlețe

14 martie 2015