Cerul își întinde tăcerea albastră
purtată de păsări în rochii de bal
mi se sparge în suflet o fereastră
și mă duce în cârcă un demon-hamal
printre fiare însetate de sânge
care-n retină dezlânate mă latră
umbra-și caută trupul și plânge
urmele înhățate de un înger de piatră
Plecările dor, inima înalță zmeie
printre norii desenați de-un proscris
ai evadat din trupul meu, femeie
căutând oriunde paradisul promis
în care eu nu sunt decât o statuie
din care curg lacrimi adeseori
marea disperarea în mine și-o suie
și-mi vin din alt secol scrisori
în care ecoul pierdut în nisip
definește viața de iad și de rai
și nimeni nu-ți va fura de pe chip
secunda în care prin sânge îmi stai
Dar merg mai departe ca un uitat
în zăpada răvășită de-o privire polară
toate haitele lumii s-au înfruptat
din viața mea de meduză amară
Și-mi car sufletu-n spate ca pe-un trofeu
departe de înfrunzirea noastră
în oglindă te caut dar sunt numai eu
cerul își întinde tăcerea albastră
3 aprilie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu