Dacă ne iubim de ce nu ne iubim
de ce lăsăm greierii să ne cânte de moarte
fericirea nici măcar nu e atât de departe
se plimbă liberă prin noi și nici nu știm
cine a pus barierele la calea ferată
pe unde trece trenul nostru nevăzut
din seara-n care îngerii de lut
s-au întors cu ecoul din lumea cealaltă
agățat de o umbrelă scăpată-n derivă
de luna pictată pe față cu ruj
și-a înmuiat universul disperarea în tuș
și-a tras semnalul de alarmă deopotrivă
cu toate dezertările în absolut
din viața trasă la copiator
plutea în atmosferă un vapor
în care îngropasem întregul meu trecut
de unde mai ieșeam din când în când
la vânătoare de amendamente
aceleași nemaiîntâmplate sentimente
mi-au spânzurat un fluture plăpând
pe care-l înfiasem într-o seară
pe post de umbr-a inimii pierdute
întreaga existență se ascute
și mă străpunge-n colții ei de fiară
ca pe un viscol izgonit din sobă
să spargă felinarele-n orchestră
și toată patima halucinant terestră
îmi bate în urechi cu aceeași tobă
un ritm pe care nu-l știam
zdrobit de caii alergând prin pustă
și mi-am zărit tăcerea-n fustă
și-n ochii tăi iubito mă pierdeam
Și de-aia-ți zic acum cât mai trăim
cu spaima nopții înfiptă-n galantare
să ne răspundem astăzi la-ntrebare :
de ne iubim ...de ce nu ne iubim ?
5 noiembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu