PÂNĂ LA CAPĂTUL LUMII ȘI MAI DEPARTE

Aș merge cu tine până la capătul lumii

dus de ecou pe aripi de vânt

și toate mareele lumii

mă înalță strident din mormânt

De mână aș merge pe jos printre plopii

rezemați de imundele trotuare

să ne privească de aproape ciclopii

și să ne strige cu disperare

umbrele lăsate în urmele adânci

din asfaltul ca o lavă fierbinte

vor crește sălbatice baricade de stânci

rostogolite de-un negustor de cuvinte

Și m-aș tot duce uitări inventând

să pot inhala văzduhul din nou

mă pierd cu tine în ultimul gând

și mi-ascund tristețea-n ecou

Acolo e capătul lumii ,pe un țărm

unde doar pescărușii-s de veghe

în brațe sărate de scoică adorm

și marea ne-ascunde-n ureche

Și nu îmi mai pasă dacă e frig

și câte comete s-or sparge în frunte

și nici nu mai trebuie să te strig

și nici să străbat vremelnica punte

că ești peste tot precum gazul sarin

și-mi tai cu-n surâs răsuflarea

îmi alung demonii din inima-scrin

și luna-mi aprinde țigara

M-am luat de fumat de secunde

în piept să te trag ca pe-un fum

și-n sângele meu mirarea pătrunde

aș merge cu tine pe ultimul drum

până la capătul lumii și mai departe

să ieșim prin gaura neagră-n decor

să punem cerului ferestrele sparte

vitralii furate de hoții de dor

7 noiembrie 2014