Dintre femeile de pe pământ
pe care le-am iubit fără simbrie,
și fără drept la ultimul cuvânt,
ești prima în această ierarhie
a îngerilor transformați în doamne
de-un vrăjitor ce încă stă ascuns
și-mi tot aruncă-n sânge toamne,
dar printre ele singură-ai pătruns,
și-ai dat perdelele târzii de ceață
în lături, fără vreun efort,
m-ai readus iubita mea la viață
deși de-un secol mă visam că-s mort
Și dintre umbrele ce-mi bat în cuie
cu un ciocan de fontă absolutul,
ești sigur ultima statuie
în care-am îngropat trecutul
Și încă mai ardeam pe rug
cuprins de patimi de neșters,
din mine însumi astăzi fug
și-mi desenez traseele invers
ca să mă rătăcesc întâia oară,
și-n emisfera ta să emigrez,
plecările acestea or să doară
dacă sunt mort și numai te visez
7 noiembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu