Aceste case părăsite
din satul meu, din trupul meu
mă tot privesc cu suflet greu
prin gardurile prăbușite
Nimeni nu le-a mai văruit
și le-a crăpat de dor obrazul
pe-aici săream cândva pârleazul
și timpu-n streșini a albit
Pe unde sunt zeii de nea
ce îmi făceau frumoasă ziua?
Și plânge putrezită piua
pândește-n pod o cucuvea
Nici prietenii n-au mai trecut pe-aici
pe unde s-a ascuns copilăria ?
A luat cu ea și toată bucuria
și azi nu mai trăsnește niciun bici
Și nici o sanie nu mai coboară dealul
ca fulgerul din cer rostogolit.
Pe unde-s azi acei ce i-am iubit ?
Pe unde s-o ascunde calul
hrănit cu stele și jăratic
ce își trecea vântul prin păr ?
Iar îngerii cântau de flori de măr
de se-nmuia gerul sălbatic
Ecou-n poartă singur îl ascult
și stâlpul case-i ultimul catarg
în suflet viscole se sparg
că nu pot să-ntorc lumea de demult
18 decembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu