Împing o barcă cu sufletul meu înăuntru
nisipul mă trage de picioare înapoi pe uscat
prin cutia toracică intru
până la glezne în praful sărat
Apoi până la genunchi până la tâmple
îmi răzuiești venele cu un cuțit
inima de noroi mi se umple
și-mi plesnesc arterele de grafit
Împing barca cu disperare
o ia în cârcă un val
sufletul se dezlipește de mare
aruncat în nisipul carnal
Îl iau scoicile-n unghii
și-i redeschid vechi cicatrici
și nu mai poate lumina pătrunde
acolo unde
Lorelay aprindea licurici
19 noiembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu