Moina abdicării mi-a intrat în oase
și cocorii pleacă în surghiun
din cenușa zilei umbra mi-o adun
adusă de vântul ce tocmai plecase
să-mpingă corăbii pe-alte mări de sare
unde s-au ascuns sufletele seci
ca o desfrunzire prin retină-mi treci
și-mi îngropi trecutu-n viața viitoare
Trag robii la vâsle timpul să-l parcurgă
într-un ritm haotic răstignit invers
se aud semnale dinspre univers
retopesc secunde ce încep să curgă
din furnalul cosmic în metempsihoză
se învârte lumea într-un cerc bizar
inima de treflă este un bazar
ce înghite ora răvășită-n poză
Și nu-și mai întoarce pofta reaprinsă
de-o lună fixată în tablou cu-n bolț
ceața invadează fiecare colț
și dansează noaptea pe frânghia întinsă
între lumi sculptate în văzduhul gri
de păsări arzânde-n zborul nevăzut
până și orchestra rece a tăcut
și pe mail mirarea ai uitat s-o scrii
Iar tăcerea cade ca o ghilotină
peste trupul toamnei astăzi sinucis
ce-o să fie mâine nu mai știu precis
ceața se dărâmă peste balerină
23 noiembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu