Atâtea lașități în jurul vieții
că nu ne mai salvează niciun drog
călare pe-un iernatic inorog
mă-nchid în anticamera tristeții
care-a crescut în mine din iluzii
seduse de misterul din albastru
dar timpul marelui dezastru
croiește spaime și confuzii
Și nimănui nu-i pasă de acești
cocori ce de înserări se sparg
din lună fiare carnivore trag
și se îneacă absolutu-n cești
în zvonul de cafea braziliană
se stinge strangulat un vis
citește semnele de nedescris
o inimă de lup ,siberiană
în care urlă vânturile reci
ce nevânate fac prăpăd
de-atâta neuitare nu te văd
deși prin sânge tragică îmi treci
într-un halou croit din dezmembrări
și lașități de inimă-n amurg
prin mine nesfârșite curg
halucinante îndepărtări
pe care-am navigat printre furtuni
de fiere ce perfid se varsă
himera de confuzii arsă
s-a încuiat în casa de nebuni
de unde o să evadeze uneori
într-o secundă îmbrăcată-n gri
și poate doar atunci vei știi
că suntem proprii noștri vânători
ascunși în irisul mâncat de dor
la cina iremediabil compromisă
făptura mea de aer și de clisă
în noaptea vieții-i singurul decor
Și mă închid în grotele tristeții
unde m-așteaptă rugul meu
n-am credit să îl sun Dumnezeu
să-mi decripteze stenograma vieții
18 martie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu