vineri, 5 iunie 2015

VINE UN TREN, PLEACĂ UN TREN

Vine un tren, pleacă un tren
cu gară cu tot
eu îl aștept dar să îl prind
de ce nu pot ?
Mecanicul plânge pe scaunul său
ce trist e trenul care se duce
spre Dumnezeu
și face cruce
cu un alt tren
fără locomotivă
târât de un ren
de bazalt
Cât mi-aș dori să fiu în trenul celălalt
unde o umbră
bătută-n cuie de chihlimbar
târăște cerul
prin albastrul amar
Nu se oprește,
se opintește
la nesfârșit
vine un tren, pleacă un tren
nedeslușit
cu gară cu tot, cu inimi smulse
din dezertări
căile-s rupte
și între cocori
crește un munte
de emigrări
Se aude cum latră
un câine enot
prin noaptea de piatră
a plecat trenul
cu suflet cu tot
18 martie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu